Se fac angajări pe ascuns la Centrul de Creaţie al lui Cepoi

591

Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, pregăteşte nişte angajări, pe sub mână, la instituţia pe care o conduce. Cel puţin asta se discută în instituţie, după ce s-a aflat că directorul a adresat o listă de posturi necesare Consiliului Judeţean Gorj. Interesant este că Cepoi trage sforile, din nou, să o readucă în instituţie pe nevasta sa, pensionată şi ţinută, se pare, cu forţa la domiciliu.

Se vede că Ileana Cepoi vrea şi vrea înapoi la muncă, nesuportând că soţul său stă departe de domiciliul conjugal câteva ore pe zi(evident că mai puţin de opt cât este programul de bugetar al sus-numitului). Şi cum dorinţele consoartei sunt lege pentru Ion Cepoi, se lucrează de zor la postul de documentarist, ce se vrea întregit, dar şi la eliminarea din instituţie a femeii de serviciu. Iar cum cu siguranţă nu o să-l vedem pe Cepoi la mătură, directorul încearcă să o convingă pe femeie să renunţe de bunăvoie la jumătatea sa de post, cu promisiunea că o va păstra în instituţie, dar cu un altfel de contract.

Femeia de serviciu un moft, soţia o necesitate
În acelaşi timp se netezeşte calea pentru doamna pensionară Cepoi, privind revenirea în instituţia pe care doar o afuma de zor, asta în timp ce posturile vacante nu sunt făcute publice. Nici măcar intenţia nu este publică, dacă stăm să ne gândim. Interesant este că, deşi stă toată ziua la uşa şefului judeţului, Cepoi nu i-a transmis lui Ion Călinoiu şi intenţiile sale legate de persoanele pe care vrea să le aducă în instituţie. Cu siguranţă, preşedintele nu ştie nici că Cepoi nu poate respira la locul de muncă fără soţie, dar poate să supravieţuiască fără femeie de serviciu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here