Senatorul Iriza susține candidatul ALDE la Primăria Târgu-Jiu

557

Singurul parlamentar al ALDE Gorj, Scarlat Iriza, îl susține pe Eduard Lădaru în competiția sa pentru Primăria Târgu-Jiu. Deși este într-un război rece cu copreședintele organizației, Dian Popescu, Iriza este alături de Lădaru și anunță că îl va însoți pe acesta inclusiv la depunerea candidaturii sale la Biroul de Circumscripție nr.17 Târgu-Jiu.

Iriza îi dă șanse mari lui Lădaru, deși regretă că nu a intrat în lupta electorală a alegerior parțiale, totuși, Dian Popescu, pe motiv că cel din urmă nu deține, în prezent, vreo funcție publică și ar fi putut reprezenta partidul astfel în competiția din 11 iunie. Dian Popescu a anunțat însă ieri că, în urma unei analize făcute, miercuri seară, la sediul organizației s-a decis că liderul ALDE Târgu-Jiu, Edi Lădaru, trebuie să ducă, din nou, această luptă electorală. Se cunoaște însă că ALDE nu a făcut vreun sondaj de opinie în oraș înainte de analiza respectivă, la sondaj neapelând de altfel, până acum, niciun partid politic.
Iriza a menționat că Lădaru a mai intrat în această competiție electorală având astfel experiență și un electorat care îl cunoaște, dar îl și place și îl și votează. Coroborat cu votul politic ALDE, Lădaru, susține Iriza, va face o figură foarte frumoasă la acest scrutin, iar rezultatul va fi net superior celui ce putea fi obținut în cazul candidaturii lui Dian Popescu.
Iriza mai susține însă că, în conferința de presă de joi, era corect să fi fost prezent și candidatul partidului de la Drăguțești, deoarece și în comuna respectivă se duce deja o luptă importantă electorală iar Dumitru Popescu are, la rândul său, nevoie de sprijin.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here