Senatorul Iriza, total împotriva disponibilizărilor impuse de Fondul Proprietatea

430

Parlamentarul ALDE, Scarlat Iriza, crede că acest conflict cu reprezentanții Fondului Proprietatea nu este deloc întâmplător, cu atât mai mult cu cât compania din Gorj a reușit performanțe, adică să-și achite obligațiile la stat și să și împace sindicatele, oferind venituri mai mari angajaților Complexului Energetic Oltenia, în viitorul CCM. Iriza speră însă ca numărul de disponibilizări cerute de Fondul Proprietatea să nu forțeze mâna conducerii CEO, acesta știind din experiență că cei de la FP nu-și urmăresc decât interesul financiar, mai puțin investițiile sau păstrarea personalului productiv al companiei.

Senatorul Iriza susține că va uza de pârghiile pe care le are în Parlament, urmare a poziției ocupate de ales de Gorj, pentru a ajuta Complexul Energetic Oltenia și pentru a stopa disponibilizările pe care vrea să le impună aici, Fondul Proprietatea. “Sunt total împotriva celor 2000 de disponibilizări pe care le vrea Fondul Proprietatea la CEO. Sunt de acord însă ca numărul să fie înjumătățit, lucru cu care administrația și sindicatele s-au pus de acord, deoarece carierele și termocentralele companiei, în acest ritm, vor rămâne fără personal. Am avut ocazia să văd cum lucrează cei de la Fondul Proprietatea, făcând parte din niște consilii de administrație, iar politica respectivilor este doar cea a banului. Ei nu urmăresc decât profitul, și nu resursa umană ori investițiile dintr-o companie cum este CEO. Din păcate, criminali au fost cei care au elaborat statutul CEO și care au oferit prea multă putere acestui acționar. Fondul deține 21,5% din capitalul CE Oltenia, dar își poate impune, din păcate, și așa decizii importante la vârful companiei”, a declarat Iriza.
Senatorul de Gorj nu este singurul care a avut o astfel de reacție la adresa Fondului Proprietatea, Dan Morega, președintele IAIPP, a tras, de asemenea, un semnal de alarmă în legătură cu pretențiile exagerate ale FP.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here