Introducere
În perioada interbelică, bilanţul olimpic românesc a fost sărac. S-a participat la trei ediţii ale J.O. de vară şi la trei de iarnă, cu un număr redus de sportivi: o medalie de argint la călărie prin H. Rang, în 1936, şi una de bronz (cu echipa de rugby, la J.O. din 1924 de la Paris).
Ne place sau nu, în România socialistă (1944-1989), titlurile olimpice adjudecate s-au înmulţit entuziast şi copleşitor. În cele 16 ediţii postbelice de vară şi de iarnă s-au obţinut, până în 1984, 48 de medalii de aur, 52 de argint şi 76 de bronz. Un bilanţ mai mult decât strălucit, situând România în primele şase naţiuni ale lumii, din cele 161 de ţări recunoscute de C.I.O. S-a vorbit de o veritabilă şcoală românească, preţuită şi apreciată în întreaga lume. Într-o carte de aur la loc de frunte se situează Nadia Comăneci, Iolanda Balaş, Ivan Patzaichin, Lia Manoliu, Viorica Viscopoleanu, Mihaela Peneş, Ştefan Rusu, Maricica Puică, Constantin Pârvulescu, Nicolae Linca, Iosif Sârbu, Cristian Gaţu, Cornel Penu, Gheorghe Berceanu ş.a.
Dezvoltarea ideii/temei
Evoluţia României la Jocurile Olimpice de la Londra a fost – trebuie să recunoaştem din startul articolului de faţă – dezamăgitoare. Bronzul de pe echipe la gimnastică a avut un gust amar, deşi perechea antrenorilor de excepţie Bellu – Bitang s-a întrecut pe sine. Asta pentru că (aprecierea aparţine Nadiei Comăneci – n.n.) la bârnă România a evoluat fantastic (prin Diana Bulimar, Larisa Iordache şi Cătălina Ponor). La sol (şi aici continuăm a construi paradigma excepţiilor – n.n.), Diana Bulimar a „dansat” prima pe o muzică populară vibrotextuală şi a făcut-o excelent. „Piesa” de rezistenţă a fost însă Sandra Izbaşa, care a lucrat pe o muzică de Pink Floyd şi a obţinut o notă foarte mare, care a asigurat practic României podiumul. Michael Phelps a depăşit recordul de 18 medalii deţinut de sovietica Larisa Latînina, după ce a obţinut aurul cu ştafeta SUA în proba de 4×200 metri liber (cu o oră înainte câştigase argintul la 200 metri fluture). Modelul său, din bazinul de înot, era Ian Thorpe. Însă, de subliniat, rămâne – „performanţa morală”: în 2008, Phelps a folosit bonusul de un milion de dolari, pe care l-a încasat de la firma Speedo, pentru a pune bazele Fundaţiei Phelps, care îi încurajează pe tineri să ducă o viaţă sănătoasă prin intermediul sportului. Metaforă pe care şi-a adjudecat-o: „glonţul de la Baltimore”. Cum şi la Olimpiada de la Londra presiunea a fost fantastică (s.n.), bronzul de la haltere al lui Răzvan Martin a readus România în prim-plan după 16 ani, fiind un urmaş promiţător al lui Nicu Vlad, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Haltere. Fenomenul chinez, în schimb, a uluit, a şocat realmente. Copila de 16 ani, Ye Shiwen a înotat la 400 de metri mixt ca o rachetă, depăşindu-şi propriul record cu 5 secunde. Mai mult decât atât, pe ultima lungime de bazin, chinezoaica a scos un timp mai bun decât cel al americanului David Lochte, omul care l-a bătut lejer pe fabulosul, legendarul, Michael Phelps. Asta fiindcă în primul rând are membrele lungi şi palmele tari, lucru esenţial la înot, iar în al doilea rând fiindcă a trecut printr-o «directivă de partid» din anii ’80; mai exact printr-un centru de pregătire, unde i s-a acordat o educaţie spartană, în cadrul unor programe stricte, în care munca desfăşurată a fost primordială. La canotaj feminin „recolta” României a fost dezastruoasă. Calificativul de «flotilă de aur» a fost compromis grav de tot. Numele unor Elisabeta Lipă, Georgeta Damian, Doina Ignat, Constanţa Burcică, Georgeta Andronache şi Viorica Susanu n-a fost suficient pentru conservarea „memoriei” acumulate princiar. Cea mai valoroasă canotoare a secolului XX, Elisabeta Lipă, preşedinta F.R. de Canotaj, le-a reproşat fetelor de la 8+1 că n-au manifest hotărâre, dăruire ieşită din comun, că n-au conştientizat (s.n.) faptul că o luptă olimpică e una pe viaţă şi pe moarte. Şi le-a spus mot-à-mot: „Să faci o cursă, să respiri de două ori… Lacrimile sunt de prisos! Istoria s-a scris (s.n)!” Numai că „scriitura” (grefa) româncelor a fost slab imprimată şi se va şterge negreşit în timp. Tot un final slab a avut şi fosta campioană olimpică de la Atena (la 200 de metri liber) Camelia Potec. Cei 16 ani de carieră i s-au sfârşit cu un eşec lamentabil. Nici maratonistele gorjence prin obârşii Constantina Diţă (care cucerise aurul la Beijing în 2008, la 38 de ani – n.n.) şi Lidia Şimon n-au mai izbutit să urce pe podium la Londra. Nu ezităm însă a le remarca exerciţiul de voinţă, caracterul combatant, dorinţa de continuitate, încrederea în propriile resurse, din păcate aflate la apus… energetico-psihic. La antipod, atitudinal şi aptitudinal, atletul sud-african, Oscar Pistorius trebuie evidenţiat ca fiind primul sportiv din istorie cu ambele picioare amputate care a participat la Jocurile Olimpice. În vârstă de 25 de ani, el a alergat, cot la cot, cu rivalii săi cu ajutorul unor proteze speciale. Jumătate om, jumătate robot, gestul său fie te înspăimântă, te alarmează, fie te catapultează în viitor: un viitor în care „maşina umană” a omului se va „mecaniza”, se va „cyborgiza”?
„Minunea blondă” – Sandra Izbaşa
Sandra Izbaşa (în fotografie), „minunea blondă” a adus, totuşi, cea de a doua medalie de aur României, după Alin Moldoveanu (tir-puşcă cu aer comprimat). Ea a evoluat la sărituri, câştigând acolo unde marea favorită era americanca Mc Kayla Maroney, graţie nivelului ridicat de dificultate şi nervilor zdraveni. E posibil, în perspectivă, să-şi creeze o linie vestimentară care să o reprezinte estetic şi artistic (design, culoare, concepţie). „Fulgerul” american, Usain Bolt, şi-a menţinut supremaţia în cursa de 100 de metri, reuşind să-şi păstreze titlul olimpic dobândit în anul 2000 la JO de la Beijing, călcând pe urmele celebrului american Carl Lewis. Povestea lui Usain Bolt e una specială. Cel mai înzestrat atlet din istorie a dovedit că are sprintul în sânge. L-a ales ca model pe Asafa Powell, i-a dat gratuit sfaturi lui Cristiano Ronaldo (în privinţa sprinturilor pe care trebuie să le facă pe gazon, la Manchester United). Cu scopul de a se pregăti cât mai bine în vederea Olimpiadei, Usain Bolt i-a dat papucii prietenei sale, o creatoare de modă pe nume Lubica Slovak, abia după succesul de la 100 de metri permiţându-şi o noapte albă în compania a trei femei, invitate în camera sa din Satul Olimpic, postând chiar şi o fotografie pe Twitter.
Veritabila eroină – Cătălina Ponor
„Aventura londoneză” a Cătălinei Ponor (argint la sol, cinci medalii olimpice în palmares) ne-a intrigat, încât o succintă intruziune (transgresiune) în biografia ei ne-a relevat câteva „patimi” incredibile: ţeapa de 100.000 de euro pe care i-a tras-o Irinel Columbeanu; păcăleala altui latifundiar Gigi Becali (care candidează – ce jale naţională! – pe listele U.S.L. la alegerile de pe 9 decembrie 2012 – n.n.) care „a apreciat” (sic!) că – cităm – „nu e normal ca ea să câştige cât Bicfalvi de la Steaua”; dorul aprig de ţară a împiedicat-o să mai lucreze în New York, la sala patronată de Theodora Ungureanu şi Sorin Cepoi; iubirea faţă de gimnastică a biruit şi Cătălina Ponor a revenit, iată, spectaculos, ca să-şi încheie cariera ca o veritabilă eroină mărturisind, cu lacrimi în ochi: „Am dat tot ce am putut şi plec fără regrete”, precum Edith Piaf. Dezastrul pe ape al României a continuat cu eşecurile de la kaiac-canoe şi canotaj, discipline în care altădată făceam legea, pe lacul Eton. Tradiţia sporturilor nautice s-a spulberat lamentabil, după marile succese dintre anii 1956–2008 (68 de medalii). Explicaţii? Ar fi. Cea mai… apăsătoare: regimurile politice şi de guvernare proaste, ineficiente… economic, social, cultural. O alta la fel de… stranie: dezinteresul clasei politice româneşti faţă de performanţele spiritului, artelor, sufletului, inimii.(?!)
Concluzii
Consecinţa: Românii din 2012 au fost cei mai slabi olimpici din ultimii 60 de ani. Deci: un lanţ sinucigaş de contraperformanţe. Primele 5 (cinci) cauze ale acestui usturător şi ruşinos eşec sunt furnizate în cadrul acestui articol punctual: lipsa fondurilor necesare (a prejudiciat pregătirea); restrângerea ariei de selecţie a sportivilor; metodele învechite de antrenament (noile tehnici de antrenament din domeniu n-au fost însuşite de către antrenori); rămânerea în urmă cu medicamentaţia de susţinere; fuga de contribuţia unor psihologi (la scrimă fetele au fost copleşite de presiune şi au clacat din primul meci). Posibile soluţii ne-au parvenit din partea fostului preşedinte al COSR, Ion Ţiriac: „Trăim doar prin excepţii. Nu am semănat nimic, aşa că nu avem ce culege. Ministerele Educaţiei, al Sănătăţii, al Muncii ar trebui să treacă de urgenţă la o campanie de… însămânţare. Trebuie făcute comitete olimpice locale, încât centrele olimpice de juniori să ia juniorul gata format.”
Camelia Daniela Plăstoi, Ion Popescu-Brădiceni
