Conferinţă pentru specialiştii în educaţie

584
d

Peste 200 de specialiști în educație vor participa săptămâna aceasta la „Conferința de bune practici în educația celor vulnerabili”, pentru modificarea cadrului legislativ al programelor de tip „a doua șansă”.
Aproximativ 200 de specialiști din domeniul educației vor participa la „Conferința de bune practici în educația celor vulnerabili”, care se va desfășura la Sinaia în perioada 23-24 octombrie 2015. Scopul evenimentului este acela de a prezenta lecțiile învățate din proiectele derulate și de a propune îmbunătățirea cadrului legislativ de desfășurare a programului ”a doua șansă”. Evenimentul este organizat de Asociația C4C — Communication for Community, în urma expertizei acumulate prin desfășurarea proiectului „Cu mic, cu mare, din nou la școală” (POSDRU 140741). Acest proiect, derulat începând cu aprilie 2014 în 13 comunități din sudul tării, a derulat programe de tip „a doua șansă” pentru reducerea și prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. În cadrul acestuia, 377 de tineri și adulți au absolvit ciclul primar, îndrumați de peste 30 de cadre didactice și mediatori școlari care au avut o contribuție esențială în participarea și succesul școlar al acestora. „Prin proiectul „Cu mic, cu mare, din nou la școală”, am avut ocazia de a afla care sunt nevoile, provocările și punctele de inflexiune care pot determina reușita atât din perspectiva cadrelor didactice care lucrează cu tinerii și adulții aflați în situații grele de vulnerabilitate, incluși în programele de tipul a doua șansă, cât mai ales la nivel acestor școlari atipici. Pentru echipa noastră a fost o perioadă de învățare accelerată, ocazie cu care am conștientizat că este necesar să lărgim conversația, dincolo de granițele proiectului nostru, pentru a implica experții care se regăsesc la nivelul întregii țări: acum știm că metodologia de organizare a programelor de tipul a doua șansă trebuie regândită, adaptată realității din teren și în acord cu nevoile adulților care se reîntorc la școală. În egală măsură, acest eveniment reprezintă o ocazie de interogare autentică pentru a determina momentele în care pierdem copiii din școală, mai ales pe cei vulnerabili. Am adresat invitația de a participa tuturor celor care sunt implicați în această activitate, care contează, cărora le pasă și ne dorim să fie prezenți în număr cât mai mare, pentru a fundamenta un document de poziție care să determine modificări de programe naționale în acest domeniu” a declarat Daniela Vișoianu, Vicepreședinte al Asociației C4C — Communication for Community. Proiectul ”Cu mic, cu mare, din nou la școală” este desfășurat de Asociația C4C — Communication for Community, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene din Gorj, Călărași și Prahova în perioada aprilie 2014-noiembrie 2015. Acesta și-a propus să intervină în reducerea și prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii prin programe de tip ”a doua șansă” destinate adulților care au părăsit de timpuriu scoala în Regiunile București — Ilfov, Sud — Muntenia și Sud — Vest Oltenia. Programul „Conferinței de bune practici în educația celor vulnerabili” va cuprinde prezentarea exemplelor de reușită și a studiilor relevante din proiectele derulate în cadrul domeniului major de intervenție 2.2 „Prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii”, sesiuni de lucru din perspectiva intervențiilor de diminuare a părăsirii de timpuriu a școlii şi colectarea propunerilor pentru modificarea cadrului legislativ de organizare a programelor de tip „a doua șansă”.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here