Șofer beat criță, acuzat de furt

509

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Slivilești, s-a ales, miercuri seara, cu dosar pentru furt calificat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Acesta a fost prins, în trafic, la scurt timp după ce a sustras de pe terasa unui bar din localitate două scaune din plastic, în valoare de 100 de lei. Bunurile au fost găsite în autoturism, iar în urma testării bărbatului cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul riscă să stea până la șapte ani după gratii.

Călătorie încheiată cu dosar penal
Tot miercuri, poliţiştii de la Rutieră au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din comuna Iancu Jianu, din judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 665, în localitatea Polovragi, fără să aibă carnet de șofer.
Acesta a recunoscut că s-a urcat la volan pentru a merge la cel mai mare târg anual de Sfântul Ilie, din țară. ”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis de conducere”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here