Sport

Bălăeţ anunţă dispariţia Pandurilor: “Şansele de a juca în Liga a 2-a sunt zero”

 | 07 iunie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Deşi în ultima perioadă Pandurii Târgu Jiu a făcut naveta între oraşul natal şi Severin, suporterilor gorjeni le vine greu să creadă că nu vor mai avea echipă în primul eşalon. Microbiştii au aşteptat cu nerăbdare să aibă o arenă modernă la Târgu Jiu, dar, din nefericire, situaţia de la fotbal e în aer. Fără sprijinul Complexului Energetic Oltenia, cu datorii mari acumulate, şi fără banii din drepturile de televizare, Pandurii pare condamnată la desfiinţare. Directorul sportiv al clubului, Robert Bălăeţ, a fost unul dintre oamenii care s-a implicat într-o ultimă tentativă de resuscitare a echipei. Cu toate că formaţia fanion a Gorjului nu a reuşit menţinerea în Liga I, Bălăeţ a declarat că nu priveşte în urmă cu regret, ci mai degrabă cu demnitate. “Sunt sentimente greu de descris în cuvinte. Am trăit o poveste frumoasă, cu greutăţi, şi am văzut tot ce se putea vedea în aceste luni. Am trăit cu speranţa până în «minutul 94» că putem să o scoatem la capăt, din păcate s-a terminat aşa. Nu am nimic să le reproşez acestor jucători şi antrenorilor. Am făcut multe sacrificii ca să ajungem aici. S-a terminat un capitol din viaţa fiecăruia, fotbalul cred că va merge înainte la Târgu Jiu. Eu cred că o să mă retrag de aici, împreună cu mai mulţi oameni. Vreau ca lumea să ştie că am făcut tot ce a depins de noi. Noi am încercat să resuscităm o echipă bolnavă, dar mi-am asumat acest risc de a fi înjurat la finalul campionatului. Merg demn, cu fruntea sus, am încercat tot ce a depins de mine. Nu ştiu nimic de alte planuri la Târgu Jiu, nu am vorbit cu nimeni pe această temă, eu am avut un mandat care a luat sfârşit. Am ştiut de la început în ce mă bag, nu regret nicio secundă”, a spus Bălăeţ.
Oficialul Pandurilor a mai declarat că nu există şanse ca actuala formaţie să poată supravieţui insolvenţei în liga secundă. Bălăeţ este de părere că s-a intervenit tardiv pentru a salva echipa, iar datoriile sunt prea mari pentru a spera la miracole. “Sunt trist pentru că minunea se putea întâmpla, dar poate aşa ne-a fost scris. Mulţi oameni fac o tragedie din această retrogradare, dar ei trebuiau să-şi dea seama mai demult de problemele care sunt. Încăpăţânarea unora dintre noi a făcut ca această echipă să supravieţuiască. Sunt destui oameni de sport, localnici, care pot să continue… Sunt un om corect, dar am evitat să spun anumite chestiuni, pe care le ştiam, din bun simţ. Sincer, nu cred că mai există vreo şansă ca acest club să mai evolueze în Liga a 2-a. Nu văd soluţii, pentru că, în afară de faptul că ai pierdut această susţinere dn drepturile TV, de 1,2 miloane de euro, în afară de faptul că eşti sufocat de datorii enorme, o să mai vină şi 6-7 amenzi de la FIFA din cauza foştilor jucători, care cred că însumează 1 milion de euro”. Fără să-i nominalizeze pe vinovaţii care au adus Pandurii în acest punct, Bălăeţ a sugerat că fosta conducere nu a gestionat situaţia din punct de vedere financiar. Fostul preşedinte, Narcis Răducan, a fost deseori arătat cu degetul pentru salariul mare pe care îl avea la echipa de fotbal, în jur de 9.000 de euro. De altfel, Răducan a declarat că avea de primit şi alţi bani dacă asigura clubului un anumit profit din vânzări. “Nu vreau să dau numele lui Narcis Răducan ca fiind groparul echipei, dar îmi aduc aminte de cazul Lukas Droppa. A zis că e un proces câştigat, dar a fost pierdut, iar clubul este obligat să plătească sute de mii de euro”, a spus Bălăeţ.

Semnatura eletronica CertDigital

“Clubul a fost lăsat să moară”
Războaiele interne de la Pandurii par a fi terminat echipa. Marin Condescu a fost demis din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie la scurt timp după ce gorjenii se calificau miraculos în Europa League, în anul 2013. Eugen Pârvulescu a fost desemnat şef la echipă, dar a fost înlocuit, rapid, cu Mihai Prunariu. Pârvulescu a fost apoi dat afară de la Pandurii, motivul invocat fiind relaţia proastă pe care o avea cu Petre Grigoraş. Nici Prunariu nu a prins un an întreg la club, Laurenţiu Ciurel, fost manager CEO şi “şef” atunci peste sportul din Gorj, a luat hotărârea de a-l instala pe Dorin Ioana ca director financiar la echipă. Pârvulescu a fost adus din nou la Târgu Jiu şi batjocorit, fiind dat afară pe motiv de “blat” în 2015. A urmat “domnia” extravagantă a lui Narcis Răducăn, care a făcut super echipă la Pandurii, dar fără să aibă garanţia că vor mai veni bani de la CEO. Lăsând clubul în moarte clinică şi în război cu unii acţionari, Răducan a plecat, iar echipa a revenit pe mâinile lui Marin Condescu, cel din urmă fiind “desemnat” principal creditor. Surpriză! În 2017, Pârvulescu a fost adus din nou, însă doar pentru “poze” şi altă porţie de umilinţă. Sunt 4 ani de chin şi o singură certitudine: Pandurii nu mai e! “Clubul a fost ca un om lăsat să moară singur! Toţi au vrut să vadă care e prostul care îl ia acasă în ultima secundă ca să dea vina pe el. N-au crezut, un moment, că această echipă se va bate cu şanse reale la salvare. Toţi credeau că luăm 7 goluri pe meci. Am jucat mereu corect, am fost singuri, deşi s-au făcut speculaţii. Cu Gaz Metan s-a zis că ei s-au dat la o parte, dar noi nu am putut. S-au făcut speculaţii şi cu deplasările de la Mediaş şi Botoşani, dar rezultatele noastre au fost reale, pe munca noastră. Botoşaniul s-a bucurat ca la o finală câştigată. Şi suspendarea lui Flavius Stoican din ultimele etape a contat enorm. Am avut 1-1 în minutul 92, poate nu era normal să luăm gol, dar asta a fost să fie. Dacă scăpam poate ne mai amăgeam că va fi totul OK. Toţi aruncă retrogradarea pe noi, dar nimeni nu a făcut nimic pentru această echipă”, a adăugat Robert Bălăeţ.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL