Tăierile tehnologice la vie

3 – Tehnologia efectuării tăierilor la vie
Tehnica tăierii viei este relativ diferită de tăierile tehnologice la pomii și arbuștii fructiferi. În general, această tehnologie este destul de simplă și ușor de însușit. Mecanic aceasta presupune efectuarea tăieturii propriu-zise perpendicular pe axul plantei sau corzii supuse acestei operațiuni. Spre deosebire de pomi, la vie tăierile se fac de la exterior către interior și se folosesc aceleași utilaje ca în pomicultură. Corzile se retează perpendicular la 1,5 – 2 cm după ultimul mugure (ochi) viabil ales. Corzile mai groase se taie cu fierăstrăul, iar cele subțiri cu foarfecele. Dacă această tăietură se va face prea aproape poate provoca pornirea mai timpurie în vegetație a acestuia, avantaj față de restul plantei, sau chiar uscarea lui ori desprinderea, despicarea lăstarului ce va apărea din acesta la o sarcină de rod mai mare sau la vânt mai puternic și precipitații mai abundente. Tăierea la distanță mai mare conduce sigur la întârzierea pornirii în vegetație a mugurelui la care s-a efectuat tăietura și chiar la pătrunderea uscăturii. De aceea trebuie foarte bine ales locul unde se face aceasta. Toate tăieturile trebuie să fie făcute într-un singur plan, nu în două planuri ca la pădure, iar direcția de executare a ei va fi de sus în jos având grijă să respectăm poziția acesteia descrisă mai sus. Agrotehnic tăierile sunt categorisite astfel: tăieri în uscat sau în verde în funcție de momentul efectuării lor. Tăierile în uscat se fac în repausul vegetativ (din decembrie până în martie) și sunt cele mai importante, iar tăierile în verde se fac în perioada de vegetație și au rolul de a corecta eventualele neplăceri apărute după efectuarea sau nu a celor în uscat. Tăierile în verde sunt de mai mică amploare și nu vizează formațiuni groase, de lemn vechi ale plantelor ci numai lăstari tineri și practic constau în plivitul lăstarilor de prisos cu scopul de a rămâne pe plantă numai corzile de care avem nevoie, care trebuie să se dezvolte bine, fără concurență inutilă; ciupitul care constă în eliminarea vârfului de creștere al acelor lăstari care trebuie să ramifice anticipat spre a grăbi constituirea unui butuc, a unei verigi de rod (ansamblu alcătuit dintr-un cep de înlocuire și coarda lui de rod) unei plante normale și scurtarea intrării pe rod a plantei; cârnitul operațiune ce constă în eliminarea unei părți importante din volumul plantei în faza de început a coacerii strugurilor, prin ruperea de la nod a coardelor la treimea superioară, dar nu mai mult de șase frunze, cu scopul de a întrerupe creșterea în continuare a plantelor, a favoriza acumularea unei cantități mai mari de zahăr în struguri, precum și o mai bună maturizare a țesuturilor plantei ceea ce îi va imprima acesteia o rezistență mai mare la gerul de peste iarnă. Toate aceste tăieri se execută fără foarfeci, pur și simplu cu mâna goală prin smulgerea sau retezarea lăstarilor tineri la plivit și ciupit sau prin retezarea de la nod a vârfurilor corzilor la cârnit. Este bine ca aceste operații să se facă pe vreme caldă, uscată pentru a evita ruperea și a altor lăstari, prin simplă atingere a acestora, dacă plantele sunt turgescente. După lungimea corzilor rămase pe plantă acestea sunt lungi (corzi de rod sau de schelet) când se lasă pe acestea mai mult de 8 ochi; mijlocii când se lasă pe ele 4 – 8 ochi și scurte (cepi sau speroane) când se lasă primii 2 – 3 ochi viabili de la baza corzii. Tăierile scurte, în cepi, se aplică tuturor soiurilor sau tipurilor de vițe și vizează dezvoltarea pe aceștia a viitoarelor formațiuni de schlet sau rod. Din acești ochi se vor dezvolta viitoarele corzi de rod și cepi de înlocuire pentru anul următor. Sunt unele soiuri nobile sau așa-zisa vie hibridă italiană care au creșteri scurte și mugurii de rod în partea inferioară a acestora și deci impun numai tăieri scurte. Alte soiuri au mugurii de rod dispuși în treimea de mijloc a corzilor și impun tăieri medii pe când soiurile cu dispunere a mugurilor de rod în jumătatea superioară a corzilor impun tăieri lungi și eventual plivitul lăstarilor vegetativi, fără rod și utilitate din partea inferioară a corzilor. Trebuie avut în vedere că strugurii cei mai valoroși se obțin pe coardele de un an amplasate pe cepi de doi ani, iar aceștia la rândul lor pe formațiuni de trei ani, adică L1 / L2 / L3. Aceasta se poate realiza prin utilizarea cepilor de 2 ochi din care vor rezulta 2 corzi; cea superioară se va tăia coardă de rod (de 4 – 6 ochi la viile hibride), iar cea inferioară se taie cep de înlocuire de 2 ochi, operațiune ce se execută astfel în fiecare an. Începând din anul trei se realizează formula de mai sus. Se urmărește ca pe fiecare plantă să se lase perechi de cepi și cordițe, de preferat cepii plasați inferior în raport cu corzile de rod și chiar un cep mai mult drept cep de siguranță. După scop tăierile sunt tăieri de formare a coroanei aplicate plantelor tinere, înainte de intrarea acestora pe rod, cu scopul de a da plantei un anumit aspect, o anume conformație în funcție mai ales de sistemul de susținere; tăieri de rodire care se aplică anual plantelor pe toată durata de exploatare în producție a acestora cu scopul de a regla, stimula și menține capacitatea de fructificare a acestora, lăsând în condițiile Gorjului pe fiecare butuc o încărcătură de până la 20 – 30 ochi, pe cepi și coarde, funcție de calitatea condițiilor agrotehnice și vigoarea plantelor. Chiar și pe cepi pot apărea lăstari fertili, care vor forma struguri de bună calitate, dar nu va fi afectat scopul pentru care au fost lăsați cepii; tăieri de reîntinerire aplicate plantelor aflate în declin de producție, dar suficient de viguroase spre a mai fi productive economic un timp destul de lung; tăieri de refacere aplicate plantelor după un accident de producție (grindină, îngheț, furtună, secetă, epidemii etc) cu scopul de a evita distrugerea plantelor și a favoriza refacerea și repunerea acestora în circuitul productiv. După momentul efectuării acestea pot fi timpurii efectuate în decembrie – ianuarie, normale făcute în februarie – martie și întârziate făcute voit numai acelor plante de la care se urmărește recoltarea sevei pentru scopuri terapeutice. Tăierile timpurii induc plantelor o pornire timpurie în vegetație cu efect benefic asupra calității strugurilor (aceștia acumulează mult mai mult zahăr), iar materialul lemnos rezultat (noile corzi) va avea o mai mare concentrație de zahăr în sucul celular și deci va rezista mai bine peste noua iarnă, dar sunt și riscante căci brumele târzii de primăvară pot afecta lăstarii deja porniți. Organizatoric tăierile se fac de echipe alcătuite din două persoane din care una cunoscătoare a acestei lucrări și un ajutor, începător mai puțin inițiat în aceasta. Ajutorul va desface legăturile și tăia cârceii care ancoreză corzile de alte corzi sau de sistemul de susținere. Tăierile se încep totdeauna de la marginea plantei spre interior prin limitarea extinderii acesteia urmată de alegerea cepilor amplasați rarefiat pe plantă și pe cât se poate de echidistant, apoi fiecărui cep i se lasă perechea sa, cordița de rod. După aceasta se elimină tot materialul de prisos, inclusiv cârceii vechi. Este bine ca odață cu tăierile să se facă și primul legat al viei pentru care se recomandă folosirea fâșiilor textile și nu a sforilor sau sârmei deoarece acestea provoacă rănirea corzilor prin frecare la bătaia vântului etc. Tăierile, de orice fel, trebuie să aibă ca efect crearea unor plante, butuci, echilibrați, aerisiți care să faciliteze pătrunderea aerului și luminii în interiorul lor spre a favoriza obținerea de struguri de calitate, a frâna dezvoltarea bolilor și dăunătorilor. O vorbă înțeleaptă spune că vinul este lacrimă se soare. Evitați întârzierea efectuării acestei lucrări căci lăstarii abia porniți în vegetație, căpușile, cad la cea mai ușoară atingere ceea ce este total păgubos pentru plantă și viticultor.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here