Tichete de masă, şi electronic şi pe hârtie

508

Ministerul Finanţelor a publicat la începutul acestei săptămâni normele de aplicare a legii care introduce tichetul electronic. Tichetele de masă vor rămâne pe suport de hârtie, dar vor putea fi ţinute şi electronic, pe card. Tichetul de masă are valabilitate în anul calendaristic în care a fost emis, cu excepţia tichetului emis în perioada 1 noiembrie-31 decembrie, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie a anului următor. Costul emiterii cardurilor sau al printării tichetelor este asumat exclusiv de angajator.  Suportul electronic pe care sunt stocate tichetele de masă poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a tichetelor de masă acordate de către angajator.

Angajatorii gorjeni nu pot acorda mai mult de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din luna pentru care se efectuează distribuirea/transferul valorii nominale a tichetelor de masă. Salariaţii care au primit tichete de masă nominale sunt singurele persoane îndreptăţite să le utilizeze, în exclusivitate pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare. Un alt element de noutate introdus de proiectul de act normativ al Ministerului Finanţelor Publice constă în aplicarea unitară a reglementărilor în cazul salariaţilor care lucrează în regim de tură. Astfel, în cazul în care un angajat lucrează în ture şi timpul de lucru este mai mare de 8 ore/ zi, numărul de tichete de masă (indiferent de suportul pe care sunt emise: hârtie sau electronic) la care are dreptul pe lună se calculează adunând numărul de ore lucrate şi împărţind această sumă la 8. În proiectul de hotărâre se menţionează că salariaţii vor beneficia lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenţi la lucru în unitatea angajatorului, iar acest număr nu poate depăşi numărul de zile lucrătoare.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here