Transalpina, închisă până la primăvară

1118

Cea mai înaltă și cea mai frumoasă șosea din țară a fost închisă, din cauza ninsorilor. Transalpina (DN 67 C), cunoscută și sub denumirea Drumul Regelui, va fi închisă pe tronsonul Rânca-Obârșia Lotrului, până la primăvară. Reprezentanții Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu au acționat trei nopți consecutive pe Transalpina, luni dimineața, stratul de zăpadă măsurând pe alocuri 7 centimetri, fapt ce a determinat conducerea SDN să propună închiderea acestui tronson de drum.

Circulația rutieră pe DN 67C Transalpina a fost închisă pentru toate categoriile de autovehicule, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, ora 18.00, ca urmare ninsorilor înregistrate în zona montană. Date fiind condiţiile meteo, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu au decis să închidă Transalpina. “Ca urmare ninsorilor din ultimele zile, am decis ca pe sectorul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului să se restricţioneze total traficul rutier, începând din data de 22 octombrie, ora 18.00, până în primăvara anului 2019”, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu.

Drumarii nu au fost luaţi prin surprindere de iarnă
Iarna nu i-a luat prin surprindere pe drumarii gorjeni, aceştia fiind pregătiţi să intervină în zonele unde a nins. „Avem material antiderapant, utilaje și de asemenea, este asigurată permanenţa la Districtul Rânca. Situaţia este sub control”, a menţionat Ion Tudor.
Conducerea Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu a dat asigurări că situaţia este sub control şi că drumarii sunt pregătiţi să intervină în continuare, cu utilaje şi material antiderapant, dacă vremea va continua să fie capricioasă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here