Țucmeanu și Vodislav rămân sub control judiciar

615

Magistrații au decis prin sentință definitivă ca medicul gorjean Cristinel Spiridon Vodislav și fostul secretar de stat din Ministerul Sănătății, Alin Iulian Țucmeanu, să fie judecați în dosarul în care au fost trimiși în judecată de DNA sub control judiciar. Magistrații i-au încătușat pe cei doi la sfârșitul anului trecut, dar doar pentru 24 de ore, neobținând mandate de arestare preventivă. Ambii inculpați au fost anchetați ulterior pentru fapte de corupție fiind sub control judiciar, măsura fiind menținută de către judecători și pentru perioada următoare a procesului.
Vodislav e acuzat că l-ar fi mituit pe Țucmeanu pentru a-i facilita încheierea unor contracte de către firma sa cu un spital din Capitală, acuzații care i-au mai fost aduse chirurgului gorjean și în urmă cu circa un deceniu. El era acuzat că, la fel, a mituit un fost secretar de stat din Ministerul Sănătății și alți oficiali din sistemul medical pentru a cumpăra de la o altă firmă a sa sterilete la suprapreț, în comparație cu ce se găsea pe piață la vremea respectivă. Vodislav și restul inculpaților au fost judecați în dosarul respectiv până de curând, fiind găsiți nevinovați în cele din urmă, DNA pierzând unul din cele mai lungi procese pe care le avea pe rolul instanțelor de judecată. În dosarul de acum procurorii îl acuză pe medicul gorjean că ar fi dat o șpagă de 60.000 euro pentru a încheia afacerea cu spitalul din București, faptele fiind de dată relativ mai recentă.
“În perioada august – noiembrie 2015, inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon, în calitate de reprezentant de fapt al S.C. Romepro Industries S.R.L, a promis suma totală de 60.000 euro unor persoane din conducerea unui spital, abilitate să încheie un contract privind achiziția de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat anterior între această unitate sanitară și firma respectivă. În aceeași perioadă, inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon a beneficiat de sprijinul inculpatului Țucmeanu Alin Iulian, la acea dată secretar de stat în Ministerul Sănătății, care l-a recomandat persoanelor respective, asigurându-le totodată de «seriozitatea» omului de afaceri și de faptul că acesta își va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro”, arăta DNA la momentul finalizării anchetei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here