Un cal speriat și-a băgat proprietara în spital

Un bărbat este cercetat de polițiști, după ce mama sa a fost rănită în urma unui eveniment rutier. În timp ce se deplasau cu un atelaj hipo pe un drum din Dănciulești, aceștia s-au răsturnat cu căruța în șanț. Calul s-ar fi speriat de o mașină.
„La data de 15 februarie, poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 37 de ani, din comuna Dănciuleşti, cu privire la faptul că, pe raza comunei, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în după-amiaza zilei de 14 februarie, în timp ce apelantul conducea un atelaj hipo, pe DJ 605A Dănciuleşti, cabalina s-a speriat şi a ieşit în afara părții carosabile, unde căruţa s-a răsturnat.
În ziua următoare, mama bărbatului, care se afla în vehicul, a acuzat dureri cauzate de leziuni pe care le-ar fi suferit ca urmare a incidentului rutier, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here