Un nou proces în familia Potîrcă

653

Fostul candidat la Președinția României din 2009, Constantin Ninel Potîrcă, a apărut, ieri, în boxa acuzaților de la Tribunalul Gorj alături de unul dintre nepoții săi, Toma, aflat și el în spatele gratiilor pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate dispusă de judecători împotriva sa. Amândoi sunt judecați într-un dosar de evaziune în care un al treilea inculpat, Aurel Gheorghe Stănescu, a lipsit, el fiind judecat în libertate, deși are în spate la fel de multe dosare pentru evaziune ca și cei din familia Potîrcă. Stănescu este un ieșean care cu ani în urmă a emis facturi fictive pentru o grămadă de firme din țară, inclusiv pentru cele ale romilor din Meteor, la fiecare factură el primind câteva sute de lei. Ieșeanul nu a ajuns însă la proces și, ca urmare, orice discuție care s-ar fi putut face în procedură de cameră preliminară a fost amânată până în luna ianuarie, după sărbători. Potîrcă și nepotul său au apărut astfel, cel mai probabil, pentru ultima dată pe anul acesta în boxa acuzaților, procesul lor urmând să își intre pe deplin pe rol în 2019. Ambii inculpați sunt în spatele gratiilor pentru că au de executat pedepse dispuse de instanțe în alte dosare de evaziune fiscală. Fostul prezidențiabil a strâns pe numele său condamnări care însumează peste un deceniu de închisoare cu executare. În spatele gratiilor se află și fratele său, Tănase, condamnat și el la ani de închisoare în alte dosare de evaziune fiscală, acuzația respectivă fiind cea mai frecvent formulată de către anchetatori împotriva “afaceriștilor” din familia Potîrcă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here