Varianta ocolitoare a municipiului, inaugurată anul acesta

582

Compania naţională de drumuri şi autostrăzi a asigurat autoritățile locale că varianta ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu, începută în anul 2015, va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, investiţia ridicându-se la 35 de milioane euro.

“Este vorba de aproape 20 de kilometri de centură ocolitoare, care pe lângă partea rutieră şi de carosabil are o serie de podeţe, poduri, sensuri giratorii, care vor fi finalizate la sfârşitul anului 2017. Avem garanţia de la compania naţională de drumuri şi autostrăzi că în 2017 va fi finalizată această investiţie. La sfârşitul lui 2016, o mare parte din această centură a fost deja asfaltată şi au putut fi realizate şi finalizate podul peste Jiu, care este un pod de o importanţă mare în acest angrenaj, este un pod cu o deschidere de 160 de metri, un alt pod peste râul Jiu, mai sunt pasajele supraterane peste DN66, DN67, care sunt realizate în procent de peste 90%, mai avem de-a lungul acestei centuri pasaje peste câţiva afluenţi ai Jiului, lucrări destul de importante şi care necesită o tehnologie avansată pentru realizarea investiţiei”, a declarat primarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu.
Valoarea investiţiei este de 35 de milioane euro, sumă acoperită integral de la bugetul de stat. Lungimea totală a traseului variantei de ocolire este de 19,9 kilometri delimitată în raport cu DN66 astfel: varianta vest – 5,083 kilometri şi varianta est – 14,874 kilometri. Construcţia variantei de ocolire a municipiului Târgu-Jiu presupune execuţia a 15 poduri şi pasaje, trei noduri rutiere, două intersecţii giratorii, pentru racordarea variantei est la DN66 (km 83) şi a variantei vest la DN67D, precum şi construcţia drumului cu un profil de două benzi şi o platformă de zece metri din care parte carosabilă şapte metri şi acostamente trei metri.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here