Vasco, singurul pandur ce continuă cursa integraliștilor

476

Pandurii are doi jucători care au evoluat până acum în fiecare minut al celor nouă runde disputate din Liga 1, însă unul dintre ei va lua o pauză forțată în etapa a X-a, ceea ce-l scoate din cursa integraliștilor campionatului intern.

Cei doi jucători folosiți de Edi Iordănescu în toate cele 9 etape scurse fără a fi scoși de pe teren nici măcar un singur minut sunt Bogdan Ungurușan și Vasco Fernandes. Dacă Vasco va putea continua această cursă, Ungurușan a încasat în meciul cu Dinamo cel de-al patrulea cartonaș galben din actuala stagiune și va fi nevoit să stea pe margine la meciul de la Giurgiu cu Astra. În ceea ce-l privește pe Vasco, portughezul adus de Pandurii în această vară pare a fi destul de “cuminte” în fața arbitrilor, doar Lucian Rusandu, arbitrul ultimului meci al Pandurilor, arătându-i cartonașul galben, așa că fundașul cel mai constant din trupa lui Edi Iordănescu poate sta multe etape de acum înainte pe teren fără a fi înlocuit, asta dacă va fi scutit și de probleme medicale în această perioadă.

Vasco, unul dintre remarcații lui Edi
Venit foarte târziu în lotul Pandurilor, practic odată cu revenirea echipei din cantonamentul din Olanda, Vasco Fernandes a reușit rapid să se impună în garnitura de start a gorjenilor profitând și de problemele de lot pe care Edi Iordănescu le avea și le are în continuare în acea zonă. Spre suprinderea multora, Vasco și-a făcut destul de bine treaba până acum, a greșit mult mai puțin în comparație cu ceilalți fundași, dar a făcut-o o dată decisiv, la meciul de la Chiajna, contra Concordiei. Edi Iordănescu nu l-a pedepsit pentru acea mare gafă, o pasă cu pieptul în propriul careu ce a fost interceptată de Marian Constantinescu și transformată în gol pentru Concordia, ba mai mult decât atât, tehnicianul Pandurilor îl vede pe Vasco drept unul dintre marile câștiguri ale echipei: “Vasco joacă din ce în ce mai bine, mai exact, mai sigur pe linia de fund. Nu vreau să anticipez deja, dar are toate șansele să fie una dintre soluțiile de bază la nivel de fundași centrali în acest sezon”, declara Iordănescu junior despre fundașul său, unul cu calități de lider, portughezul vorbind destul de mult pe teren în încercarea de a-și coordona cât mai bine coechipierii.

Alți doi jucători au câte 9 meciuri
În afara celor doi integraliști, Vasco și Ungurușan, Edi Iordănescu a mai mizat constant pe alți doi jucători. Hora și Ciucur, chiar dacă nu au fost mereu titulari, au prins fiecare câte 9 meciuri în acest sezon, adică nu au lipsit de pe teren deloc în actuala stagiune. Interesant este faptul că nu de puține ori cei doi fotbaliști ai Pandurilor s-au schimbat între ei pe parcursul meciurilor, ambii fiind jucători de bandă, ambii preferând să joace în dreapta, dar evoluează cu succes și pe stânga.
La nivel de minute jucate, integraliștii Ungurușan și Vasco sunt urmați de doi jucători care au fost opriți la un moment dat de cumulul de cartonașe galbene, Momcilovic și Mrzljak fiind, alături acum și de Ungurușan, jucătorii care au strâns deja patru cartonașe galbene. Momcilovic a strâns 720 de minute pe teren, iar Mrzljak a jucat 700 de minute în acest sezon în Liga 1. Sârbul este un obișnuit al acestui tip de ierarhii. Sezonul trecut a fost integralist până în runda a 33-a, dar a fost înlocuit în acea etapă știind și că în etapa a 34-a avea să fie absent motivat de la echipă, Momcilovic cerând atunci permisiunea antrenorului de a participa la nunta fratelui său.

Integraliștii Ligii 1:
ASA Târgu-Mureș – Stăncioiu
CFR Cluj – Larie, Paulinho, Petrucci
Concordia – Giurgiu
CSMS Iași – Golubovic, Grahovac
CS U Craiova – Bălgrădean, Vătăjelu, Mateiu
Dinamo – Cerniauskas, Mevlja
Pandurii – Ungurușan, Vasco
Petrolul – Pecanha
Steaua – Toșca
Poli Timișoara – Dan Popescu
Viitorul – Mitrea, Filip
FC Voluntari – Balauru, Maftei, Pîrvulescu
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here