Zeci de elevi au participat la concursul “Cu viața mea apăr viața”

Zeci de elevi de gimnaziu și liceu au participat, vineri, la faza locală a concursului cu tematică de protecție civilă, organizat de pompierii gorjeni, intitulat “Cu viața mea apăr viața”. Competiția s-a desfășurat la Școala Gimnazială “Voievod Litovoi”, din Târgu-Jiu.
La start au fost nouă echipe formate din patru elevi fiecare, trei concurenți și o rezervă, tinerii având vârste cuprinse între 10 și 18 ani. Concursul a constat în susținerea unei probe teoretice și în parcurgerea a două probe practice: transportul asistat al unui accidentat așezat pe targă, pe o distanță de 50 de metri și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.
„Concursul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în fiecare an. Aceste concursuri au un caracter educativ în domeniul situaţiilor de urgenţă şi urmăresc dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, promovarea atitudinilor şi a comportamentelor corespunzătoare, precum şi dezvoltarea în rândul elevilor a unor trăsături precum iniţiativa, spiritul de echipă, curajul şi disciplina. Premiile au fost oferite prin sprijinul Primăriei Târgu-Jiu, drept pentru care ţinem să le adresăm mulţumiri, cât şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj pentru implicarea de care au dat dovadă în fiecare an în organizarea şi desfăşurarea acestor concursuri. Fie că vine vorba despre concursul ”Cu viaţa mea apăr viaţa” sau alte programe educaţionale în care este implicată instituţia noastră, cum ar fi Programul ”Şcoala Altfel” sau concursurile destinate elevilor Prietenii Pompierilor, noi, pompierii militari, încercăm să venim lângă copii, să le împărtăşim anumite reguli şi măsuri de comportare în diferite situaţii de urgenţă şi să contribuim la o educaţie sănătoasă pentru ei. Ori de câte ori vom avea ocazia vom sprijini orice iniţiativă în ceea ce priveşte educaţia copiilor pentru că ei sunt viitorul pe care ne bazăm şi de noi, oamenii mari, depinde direcţia pe care o vor urma în viaţă”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. La eveniment a participat și primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.Câștigătoare au fost echipajele de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Tătărăscu” (locul I), Şcoala Gimnazială „Voievod Litovoi” (locul II), Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” (locul III), Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” (menţiune). În rândul liceenilor, Colegiul Tehnic „Henri Coandă” a ocupat locul I, Colegiul Tehnic Nr. 2 locul II, Liceul de Muzică şi Arte Plastice ” Constantin Brăiloiu” locul III. Faza zonală se va desfășura pe 16 mai, la Școala Gimnazială “Voievod Litovoi”.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here