Din 17 iunie până pe 1 iulie minerii motreni au o vacanţa colectivă pe care Guvernul Boc a botezat-o şomaj tehnic.
Mielul l-a dat Marin Condescu, iar buricul creaturii minereşti ante-Electra l-a tăiat Videanu şi l-a legat Manţog.
Cu atâtea moaşe stoclul de la cariere rămâne nemoşit şi disponibil pentru aproape două săptămâni. În urmă cu un an la măsurarea stocului s-a constat o gaură neagră pentru care tribunalele lumeşti nu au dat nici până acum sentinţa.
În schimb directorilor incomozi li s-au desenat trasee turistice de strictă neimportanţă. În locul lor, ca la cules de portocale, au fost aduşi noii specialişti despre care nu se ştia mai nimic până acum un an – doi.
Dintr-odată noii deveniţi sunt şi cei mai buni specialişti în implementarea politicii energetice a judeţului, aşa că dacă minerii pleacă en fanfare, rămân ei să dea cărbunele din stoc. Cui? …cu? … cât?… pe cât?
Şi mai ales cu ce? Sunt întrebări normale pentru că poporul suflă şi-n iaurt de când cu tăierile de pensii, salarii şi servicii.
Noii exponenţi ai puterii portocalii aşteaptă cuminţi momentul decontului atunci când unul dintre marii şefi va rezolva ultima tăiere – a privilegiilor.
Vă închipuiţi că Traian Băsescu va lăsa bunătate de partid în mâna unor personalităţi compromise, cum sunt actualii lui reprezentanţi din teritoriu?
De unde să ia oameni educaţi dacă nu din sectoarele economice, printre care şi mineritul.
În Gorj, reprezentanţii mineritului din parlament nu prea mai au treabă nici cu pensionarii din minerit nici cu disponibilizaţii din acelaşi sistem şi nici cu amărâţii care mai au încă o brumă de salariu provenită din sistemul minier.
Aţi mai auzit cumva poveşti despre cota de cărbune a minerilor?
Poate că pentru acest lucru se impun vacanţele intempestive pentru ca unităţile să poată valorifica pe piaţă evident contra cost, o bună parte a acestei cote. Nu-i aşa?
Minerii pensionaţi intră într-o decimare biologică aproape normală, dar cine Dumnezeu mai controlează ce se întâmplă cu cota lor de cărbune.
Teoretic, în fiecare stoc există o pierdere normală de 15-20% din cantitatea depozitată.
Uneori mai greşesc şi topografii, alte ori mai acceptă şi conducătorii câte o declaraţie de producţie mai mare ca să se poată da lefurile şi după aceea lipsurile din stoc le plătesc directorii politici obligaţi mereu de noile puteri să plece. Despre stocuri şi legendele lor ascunse vom vorbi cândva … când va mai trece praful şi căldura din carieră.
Constantin BUNILĂ
