Inginerul Gheorghe Gh. Cuțuliga s-a născut la poală de munte, pe malurile bătrânului Gilort, la 13 octombrie 1924, fiind unul dintre cei trei copii ai familiei Polia și Gheorghe Cuțuliga.
După terminarea a patru clase primare la fosta școală de pe actuala stradă Rânca, a plecat de acasă în lumea mare, o lume deloc imaginată de un copil de 12 ani ajuns ,,copil de trupă’’ la Regimentul 1 Vânători de Gardă Regina Elisabeta, unde a fost îmbrăcat în uniformă militară și repartizat la un atelier de armurărie. Grea viață! Atunci s-a produs ruptura completă de copilărie. Și tot atunci avea să-l cunoască pe Virgiliu Răduțescu, absolvent al Facultății de Medicină Militară, ajuns general, veteran a trei războaie ale secolului XX (cel Balcanic din 1913, Primul și Al Doilea Război Mondial), ilustră personalitate a Novaciului și Tării, cel care-i va rămâne apropiat până la sfârșitul vieții sale care a numărat 92 de ani.
În toamna anului 1937 a revenit acasă și s-a înscris la nou înființatul Gimnaziu Industrial Novaci pe care l-a absolvit în anul 1941, iar după terminarea lui a fost admis prin concurs la Școala Tehnică a Aeronauticii din Mediaș, școală pe care o absolvise și fratele său în urmă cu șase ani. A terminat cursurile acestei școli în primăvara anului 1945. În timpul școlii a efectuat stagiile de practică la ASAM București, în Buzău, la Centrul Militar de la Bobocu, iar în 1944 a fost în zona operativă la Flotila a 3-a Bacău, unde l-au prins evenimentele din august 1944. Cu o lună înainte de terminarea războiului, promoția dânsului a fost trimisă pe frontul din vest, în localitatea Pieștiany din Slovacia unde a rămas până la sfârșitul lunii august 1945. La întoarcere a fost repartizat la Subsecretariatul Aerului în București, iar la finele anului 1946 a fost trecut, la cerere, în cadrul disponibil al armatei.
A urmat apoi cursurile Facultății de Electromecanică din cadrul Institutului Politehnic București, iar după terminarea facultății în 1950, s-a înapoiat la Novaci, căsătorindu-se cu Lenuța Nedu, cea care i-a fost alături și la bine și la greu până când soarta i-a despărțit.
La Novaci a lucrat timp de un an de zile ca profesor de specialitate la Gimnaziul Industrial Novaci, după care a fost încadrat la Centrul de Electrificare Novaci ca Șef al Uzinei Electrice, ctitorie a Băncii Populare ,,Gilortul’’ Novaci, cu sprijinul ilustrului om politic Gheorghe Tătărescu, iar după încă un an fiind numit Șeful Centrului pe care avea să-l conducă vreme neîntreruptă de aproape 40 de ani până la pensionare în 1988. Este omul de numele căruia se leagă electrificarea a zeci de sate, de la Mănăstirea lui Brâncoveanu din Horezu până în Valea Sadului, pe văile Luncavățului, Cernei, Oltețului, Galbenului, Gilortului, Blahniței până la Târgu Cărbunești, electrificarea satelor de pe liniile Novaci- Aninișu din Deal și Vale- Crasna-Mușetești, Săcelu-Târgu Cărbunești, Polovragi-Alimpești, toate realizate de personalul Centrului de Electrificare Novaci. Este cel care a aprins becul electric în stația CFR Târgu Cărbunești la 66 de ani de la construirea ei.
Un om cu educație aleasă, cultivată în mediile înalte prin care a trecut. Model de cinste și omenie, deosebit de respectuos și manierat, exemplu demn de urmat pentru toți novăcenii. Omul care a avut strânse legături cu Generalul Maior Medic Virgiliu Răduțescu, o altă mare personalitate a Novaciului, cu mulți oameni de valoare ai comunității novăcene, cel care și-a transformat casa într-un veritabil muzeu cu documente, cărți, fotografii, ziare, tablouri, scrisori, decorații, obiecte de port.
Îmi este tare greu să scriu despre inginerul Gheorghe Gh. Cuțuliga, mai ales că doar cu circa un sfert de oră înainte de a trece pragul acestei lumi, am fost martorul ultimelor clipe ale vieții sale, când fiica sa, distinsa doamnă Irinel, i-a zis: ,,Tată, veni domnul… pe la noi’’. Cu greutate a deschis ochii, a aruncat o privire scurtă, dar blândă, așa cum a fost sufletul său totdeauna, fără să poată scoate măcar un cuvânt.
Am realizat că omul de numele căruia se leagă multe dintre realizările Novaciului, omul de mare noblețe sufletească ne părăsește, lucru care s-a întâmplat în urmă cu 12 ani, la 11 aprilie 2013 și care m-a marcat pentru foarte mult timp.
Să nu-l dăm uitării pe cel care a fost inginerul Gheorghe Gh. Cuțuliga, un om care trăiește nu doar în inima mea, ci a tuturor celor care l-au cunoscut și care trebuie să rămână în conștiința generațiilor viitoare pentru tot ce a făcut pentru Novaci și Gorj.
CONSTANTIN DÂRVĂREANU
