Deputatul Constantin Severus Militaru a fost reales astăzi, pentru a doua oară, preşedinte al PDL Motru în cadrul Consiliului de Coordonare Local, organizat cu începere de la orele 10.00 în municipiu. 176 de motreni ,,portocalii” l-au votat pe Militaru, parlamentarul fiind ales cu unanimitate de voturi. Trebuie însă menţionat că la scrutin trebuiau să participe peste 210 delegaţi. Militaru nu a avut niciun contracandidat, deşi în final a declarat că şi-ar fi dorit ca măcar încă o persoană să candideze pentru funcţia de preşedinte al PDL Motru. Primul mandat al lui Militaru a durat 6 ani. La alegeri a fost prezent şi preşedintele interimar al PDL Gorj, Ion Ruşeţ, dar au absentat o parte dintre invitaţii lui Militaru, în special consilierii judeţeni PDL. La scruntinul intern nu a venit nici primarul municipiului Motru, pesedistul Dorin Hanu, nici preşedintele PRM Motru, Ion Răducu şi nici preşedintele PNL Motru, Ion Cojocaru.









































