Arhive Lunare: octombrie 2009

Dumnezeu ne învaţă să nu ne pierdem sufletul!

La Sfânta Liturghie a Duminicii acesteia, pericopa Evanghelică ne arată că Mântuitorul descoperă destinul veşnic al omului, mai ales că prin această pildă,...

Perfecţiuni episcopale în România (XI)

În curgere, egoismul din gros a pătruns din nou nu numai în masa simplilor creştini, dar chiar şi la servirea sfintelor noastre Altare, unde...

Cum scăpăm de mătreaţă

Din momentul în care mătreaţa devine vizibilă şi provoacă iritaţii sau mâncărime aceasta trebuie tratată. Din punct de vedere medical, există două forme de mătreaţă:...

Ce trebuie să ştim despre guma de mestecat

Nu e de mirare că în jurul gumei de mestecat au fost create o mulţime de mituri. Guma strică dinţii fragili ai copiilor, se...

Reţeta zilei

Ciuperci la cuptor cu roşii şi usturoi Ingrediente: 1 kg de ciuperci champignon, usturoi, ulei de măsline, pastă de tomate, unt Mod de preparare: Ciupercilor li se scoate...

Ficus – planta decorativă în apartamente

Pentru ficus tăierea lăstarilor sau ramurilor se realizează de obicei primăvara, în lunile martie-aprilie sau oricând e nevoie pentru formarea unei coroane frumoase. Modul...

Micozele care apar la plante

Mucegaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) - această boală apare mai ales atunci când atmosfera este umedă şi rece sau ca urmare a unei udări excesive...

“Anemone” sau Anemona

Această denumire provine din cuvântul grecesc “anemos” care înseamnă vânt. Face parte din familia Ranunculaceae, genul Anemone care la rândul ei cuprinde circa 120...

MUNTELE MARILOR VERTICALE

LOCALIZARE Localizat pe partea dreaptă a văii Sohodolului la nord de complexul turistic Bucium, muntele Pleşa se prezintă ca un masiv bastion de calcar dominând...

Primarul Geogia a intrat în clenciuri cu ISJ

Inspectorul general al ISJ Gorj, Gheorghe Mitescu îl acuză pe primarul comunei Bengeşti-Ciocadia, că a refuzat acceptarea comasării a două şcoli din comună. Edilul...

Direcţia Silvică Gorj promite mai multe terenuri regenerate până la sfârşitul anului

Fondul forestier al judeţului nostru administrat de Direcţia Silvică Gorj are o suprafaţă de 121.579 ha, care, împărţite pe cele două funcţii economice (de...

Transloc Târgu-Jiu cumpără combustibil de un milion de lei

Societatea de transport în comun de pe raza municipiului Târgu-Jiu, Transloc SA, va aloca din bugetul propriu suma de 1.113.700 lei pentru achiziţionarea prin...

Cafe-bar din Ciuperceni sancţionat cu 4.000 lei

Un cafe-bar din comuna Ciuperceni a fost amendat cu suma de 4.000 lei, şi i s-a dispus suspendarea temporară a activităţii până la remedierea...

Tineri din Târgu – Jiu, consumatori de droguri, lăsaţi în libertate

Trei tineri consumatori de droguri periculoase, copii de bani gata, au fost lăsaţi în libertate după ce au fost prinşi cu droguri de mare...

La Ciuperceni, Amenzi pentru afişe electorale, lipite la nimereală

Campania electorală a început deja să se lase cu sancţiuni contravenţionale pentru o parte din susţinătorii unui partid sau altul. Nu mai...

Patru dosare penale într-o singură zi

Nu mai puţin de patru bărbaţi au fost surprinşi, într-o singură zi, la furat de lemne. Poliţiştii din comuna Urdari au fost sesizaţi de...

A refuzat recoltarea de probe biologice

Un şofer care s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice s-a mai făcut vinovat de încă o contravenţie şi anume refuzarea...

Şomerii de la sate, sprijiniţi să lucreze în agroturism şi comerţ

Federaţia Agrostar a identificat cele 5 profesii pentru care îi va pregăti pe locuitorii din anumite zone ale ţării, care trăiesc în mediul rural...

Patronatul acuză că impozitul minim a adus pierderi la buget şi a generat şomaj

Introducerea impozitului minim a adus pierderi de 100 de milioane de lei la bugetul de stat, prin generarea a 56.000 de şomeri, în urma...

Băsescu: Trebuie să capitalizăm CEC-ul, să devină o bancă care se adresează agricultorilor

Traian Băsescu a declarat, la televiziunea publică, că trebuie exclusă varianta privatizării CEC-ului şi, cu sprijin de la Guvern, “să-l capitalizăm suficient pentru ca...

Videanu vrea să lase liber preţul gazelor

Ministrul economiei, Adriean Videanu, a declarat ieri că este nevoie de un program naţional de liberalizare a preţului la gaze. El leagă această intenţie...

Boc garantează salariile şi pensiile în noiembrie şi decembrie

Premierul în exerciţiu Emil Boc a declarat astăzi, la Teleorman, că pensionarii şi angajaţii din sectorul bugetar n-ar trebui să-şi facă griji în privinţa...

UE acceptă derogarea cerută de Cehia în privinţa Tratatului de la Lisabona

Liderii statelor membre ale UE au acceptat să acorde Cehiei derogarea pe care o solicita pentru a ratifica Tratatul de la Lisabona, înlăturând un...

Iranul refuză să-şi proceseze uraniul în alte ţări

Nici Iranul şi nici Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică nu au dezvăluit în public detalii despre obiecţiile formulate de Teheran. Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad,...

O grupare islamică vrea să transforme Palatul Buckingham în moschee

O grupare islamică extremistă din Marea Britanie, care militează pentru impunerea legii islamice (sharia) în această ţară, vrea să transforme Palatul Buckingham într-o moschee,...

O grupare islamistă revendică tirul de rachetă lansat din Liban asupra Israelului

O grupare având legături cu reţeaua al-Qaida, "Brigăzile Abdallah Azzam", a revendicat într-un comunicat publicat pe site-urile islamiste, tirul cu rachetă Katiuşa lansat din...

Drogurile iau minţile şi Gorjului

Dintre relele societăţii de consum cele mai groaznice, ca şi cum n-ar fi destule necazuri pe capul oamenilor, proliferează traficul şi consumul de droguri....

Drogurile iau minţile şi Gorjului

<!-- /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:""; margin:0in; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:"Times New Roman"; mso-fareast-font-family:"Times New Roman";} @page Section1...

Liviu Andrei, pe post de mostră pentru paşaportul biometric

Controversatele paşapoartele biometrice au ajuns şi la Târgu-Jiu. Deşi, sunt cu mult mai scumpe decât vechile paşapoarte, autorităţile se arată a...

Pentru alegerile prezidenţiale – Primarii informaţi că trebuie să scoată bani de la buget şi că răspund în caz de fraudă

O parte din costurile privind organizarea alegerilor prezidenţiale vor fi suportate de către autorităţile locale. Astfel, în seama edililor va intra achiziţionarea ...

Alţi 1000 de arţari plantaţi la Bârseşti

Acţiunea de plantare de arţari demarată în cursul zilei de ieri, continuă şi astăzi. Instituţiile partenere sunt: Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul...

Concursul „Sortează, Reciclează, Protejează” a fost demarat ieri

Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj a demarat ieri un nou concurs interşcolar având ca temă colectarea deşeurilor menajere şi care se intitulează ”Sortează, Reciclează,...

Deţinuţii, impresionaţi de noua faţă a Muzeului Judeţean

Un grup de 20 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu – Jiu au vizitat ieri Muzeul Judeţean Gorj, abia redeschis publicului....

Urna mobilă, folosită cu „zgârcenie”

Gorjenii care nu se pot deplasa în ziua votului vor înainta preşedintelui secţiei de votare o cerere, cu 24 de ore înaintea scrutinului, pentru...

Ghinionistul primar Pasăre, accidentat grav

Primarul comunei Dragoteşti, Vili Pasăre, este grav rănit în urma unui accident rutier care a avut loc joi dimineaţa la ieşirea din comuna Băleşti...

Pumni şi înjurături într-un liceu din Târgu – Jiu

Un nou scandal a izbucnit între elevii unei instituţii de învăţământ liceal din Târgu – Jiu. Miercuri, în jurul prânzului, dispecerul unei firme de...

Cameră de joacă la Penitenciar

Penitenciarul din Târgu – Jiu va avea, de marţi, o cameră de joacă pentru copiii persoanelor private de libertate, care vin în vizită. Potrivit...

A ajuns la psihiatrie pentru că a incendiat nişte clăi

Incendiatorul unor clăi de fân a ajuns la Psihiatrie, existând suspiciuni faţă de discernământul acestuia. A.I., de 45 de ani, din Uricani, judeţul Hunedoara,...

Mircea Geoană a fost la ProMotor cu maşina lui Ponta

Mircea Geoană a străbătut Bucureştiul la volanul unui Volkswagen GTI şi a discutat despre cele mai în vogă subiecte legate de maşini, în...

Ştefania Budulan, face pictură de 4 ani şi este maestră în pian

Ştefania Budulan are 18 ani, este în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, la specializarea matematică-informatică. Şi asta pentru că este îndrăgostită...

Florin Piersic internat într-un spital din Budapesta

Actorul român Florin Piersic se află internat la un spital din Capitala Ungariei. Deşi îndrăgitul actor ne informează printr-un mesaj pe robotul telefonului său...

Mantea în duel cu Tania Budi!

Prima ediţie a noului sezon a emisiunii “Dansez pentru tine” a cam nemulţumit-o pe Andreea Mantea. Vedeta consideră că a fost nedreptăţită şi nu...

Negocieri dure pentru salariul minim

Salariul minim pe economie, unitatea de referinţă în stabilirea bugetului pentru anul 2010, a fost subiectul unor negocieri strânse între patronate şi sindicate la...

Costurile notariale în România, de 14 ori mai mari decât în Germania

O tranzacţie imobiliară este taxată la notar, în România, de 14 ori mai mult decât în Germania, potrivit unui studiu de consultanţă imobiliară, evaluare,...

Fermierii ameninţă că blochează Capitala dacă nu primesc subvenţiile

Supăraţi că nu-şi primesc subvenţiile, crescătorii de animale au scandat, s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au ameninţat că vor bloca drumurile naţionale şi Bucureştiul,...

Arta de a fi judecător

În orice domeniu de activitate, orice meserie ar îmbrăţişa omul, în orice activitate s-ar perfecţiona, dacă toate, nu le va face cu dragoste, cu...

Oameni cu mimică şi gesturi naturale ori figuri de ceară

De când se ştie, neamul nostru a pus la stâlpul infamiei figurile de ceară, platitudinea şi nepăsarea, impostura şi fariseismul. Românul s-a bătut pentru...

Dacă tăceai, băsescuşor rămâneai!

Caraghiosul politic ce se alinta că e Preşedinte –jucător s-a transformat, mai ieri-alaltăieri, în spărgător de greve ale ciobanilor şi fermierilor (cărora le-a mai...

Bisericile de lemn din Gorj, reabilitate printr-un program naţional

Opt biserici de lemn din judeţul nostru vor fi restaurate printr-un program naţional. Acesta vizează reabilitarea a peste 60 de lăcaşe de cult...

Alimente pentru tratarea reumatismului

Iată câteva alimente sănătoase care nu eşuează niciodată când vine vorba despre tratarea reumatismului, spun specialiştii. Cartoful Sucul unui cartof crud este privit ca un remediu...

Spanacul, un excelent aport de minerale

Deşi provine din Asia centrală şi de sud-vest, spanacul este cultivat de mult timp şi în România. Aşa că este relativ uşor de găsit. La...

Jumătate din directorii de şcoli pot fi schimbaţi din funcţii

Nu mai puţin de jumătate dintre directorii instituţiilor de învăţământ din judeţul nostru ar putea fi schimbaţi din funcţie în orice moment. Acest lucru...

Reţeta zilei – Pilaf cu praz şi măsline

Ingrediente: 1 ceapă, 2-3 bucăţi de praz (partea albă), 1/2 cană de orez, 200 g măsline (negre, verzi sau amestecate), ulei pentru călit ceapă, sare...

Preşcolarii târgujieni se luptă cu fumătorii – Marş antitutun

Copiii de la mai multe grădiniţe din municipiul Târgu – Jiu s-au alăturat ieri studenţilor, în lupta cu tutunul. Astfel, în cadrul campaniei...

„Surprize-surprize” în automatele de bilete ale Transloc

Un număr de 16 automate de bilete se regăsesc pe raza municipiului Târgu-Jiu special montate pentru cetăţenii care folosesc transportul în comun ...

Vasile Golop, noul director coordonator al ITM Gorj

Ieri, puţin după orele prânzului, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, a avut loc numirea în funcţie a noului director coordonator, Vasile Golop....

“Bani de liceu” limitaţi

Nu mai puţin de 2367 de elevi cu posibilităţi materiale reduse au solicitat, în acest an, la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, banii pentru...

Morega: „Vom asista la o revoluţie de catifea”

Preşedintele liberal Dan Ilie Morega, este convins că alegerile prezidenţiale vor fi o revoluţie de catifea în ceea ce priveşte schimbarea sistemului politic din...

La şedinţa solemnă – Consiliul Judeţean Gorj a împărţit premii

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a oferit ieri, în cadrul şedinţei solemne a instituţiei, titlul de ,,Gorjeanul Anului”. Acest premiu i-a fost oferită...

Banii pentru distincţii, abia la anul

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au rămas fără distincţii şi premii. Ordinul de acordare a acestor premii trebuia emis de către Ministerul Educaţiei, Cercetării...

Astăzi se iau imagini pentru primul paşaport electronic biometric din Gorj

Primele documente şi imagini pentru emiterea paşaportului electronic biometric din Gorj vor fi luate astăzi, de la orele 9, la sediul Serviciului Public Comunitar...

Accident făcut de poliţişti la Bărbăteşti

Un echipaj de Poliţie a fost implicat marţi seara într-un accident rutier produs în localitatea Bărbăteşti. Un bărbat de 52 de ani din Negomir,...

Creţan, negociator pentru mineri

Constantin Creţan este convins că va negocia contractele colective de muncă ale minerilor alături de Marin Condescu, deşi cel din urmă spune că nu...

Prefectul are purtător de cuvânt

Alina Iordăchescu este noul purtător de cuvânt al prefectului Liviu Andrei. Ea şi-a intrat deja în pâine, după o perioadă în care postul a...

Incendiu la două locuinţe sociale

Locuinţele sociale a doi târgujieni au ars ieri din cauza unui întrerupător defect. Incendiul a izbucnit într-un apartament dar, datorită faptului că acesta...

Se vor „încălzi” cu dosare penale

Nu mai puţin de trei bărbaţi au fost surprinşi, în doar 24 de ore, tăind şi furând lemne. Aceştia nu numai că nu s-au...

Accident rutier în lanţ din cauza neatenţiei

O femeie a ajuns la spital, în timp ce doi bărbaţi au suferit leziuni uşoare. Acesta este bilanţul unui accident rutier care a avut...

Copii gorjeni pleacă tot mai des de acasă

Tot mai mulţi minori aleg să plece de acasă, în ultimul timp. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Daniel Tică,...

Şi-a bătut iubita şi a dat-o afară din casă

O ceartă între doi concubini s-a lăsat cu un scandal în toată regula din care femeia a ieşit şi lovită şi dată afară din...

Carmen Cioană, o artistă care a ales pictura din copilărie

Carmen Cioană are 35 de ani, dar pictează de când se ştie. În prezent, este studentă în ultimul an la Secţia de Arte Plastice...

Târgujianul Sergiu Nicolaescu a început filmările la comedia „Poker”

Nimeni şi nimic nu-l pot ţine pe Sergiu Nicolaescu departe de platourile de filmare! Regizorul a trecut peste problemele de sănătate, iar cel mai...

Enache se însoară cu Marciuc la primăvară!

Cântăreţul Adrian Enache a divorţat marţi la Judecătoria Sectorului 3 din Capitală. Interpretul a pus punct căsniciei cu Corina. El a fost de acord...

Raicu îl vrea de soţ pe designerul Ciobanu

„Mă însor!” Aşa suna invitaţia lui Răzvan Ciobanu către clientele lui şi jurnaliştii invitaţi pe Calea Victoriei unde designer-ul şi-a expus noua colecţie de...

PD-L Gorj îşi aruncă în luptă arma „secretă”, Marin Condescu

Sesizând dificultăţile purtătorilor săi de vorbe în a explica graba cu care s-a aruncat ca subiect electoral, de acum vestita Companie ELECTRA, PD-L...

APIA Gorj a efectuat plăţi de 50 milioane de lei

În judeţul Gorj a fost virată în conturile fermierilor, în perioada 1 ianuarie- 27 octombrie a.c. suma de 43.970.611 lei pentru schemele de sprijin...

Tismana, fostă citadelă industrială

Scriu acest articol pentru a şti şi tineretul ce unităţi economice erau în localitatea Tismana care ofereau locuri de muncă locuitorilor şi care...

Bumbeşti – Jiu – precum o bătrână doamnă urcată pe catafalc cu buzele roşite?

Ce s-a întâmplat după decembrie 1989 cu aşa-zisele oraşe „monoindustriale”, astăzi toţi admit că a fost şi va rămâne o greşeală greu de reparat....

„Băşcălia” îngroapă România!

În Ţara încă preşedintelui-jucător, Traian Băsescu, se petrec o groază de întâmplări ce ar trebui să pună electoratul pe gânduri. Cu o imensă lipsă...

Gorjul–un atelier al artelor vizuale – GORJFEST 2009

Între 18 – 27 octombrie ac., s-a desfăşurat în Gorj, în organizarea Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale, a patra...

Sfinţirea Troiţei Eroilor

Ieri, în faţa Bisericii „Sfinţii Apostoli” din Târgu-Jiu, în cadrul evenimentelor prinse în programul Gorjul Istoric şi Cultural, prilejuit de Sărbătorirea a 145 de...

Dovleacul, un remediu delicious

Când eram mici obişnuiam să facem tot felul de farse adulţilor. Scobeam bostanii şi le dădeam un zâmbet, de cele mai multe ori inspirat...

Cum să ai un sistem imunitar mai bun

Un sistem imunitar puternic te fereşte de alergii sau viroze precum gripa porcină şi îţi ajută organismul să funcţioneze în parametri normali. O alimentaţie...

Reţeta zilei – Salată cu peşte afumat

Ingrediente: -1kg cartofi, macrou afumat (sau alt peşte după preferinţă), porumb fiert 250g, 2 castraveţi muraţi, 150g maioneză, piper Mod de preparare: Se amestecă cartofii copţi şi...

De luna viitoare – Abonament lunar unic pe traseele Transloc

Începând cu data de 1 noiembrie a.c. se instituie un abonament lunar valabil pe toate traseele Transloc SA de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Abonamentul...

Ziua vârstnicilor s-a lăsat cu datorii pentru Primăria Târgu-Jiu

Ziua Internaţională a Vârstnicilor, aniversată în fiecare an la data de 1 octombrie, a fost de această dată, prilej de datorii pentru Primăria Municipiului...

Doina Gorjului a sărbătorit venirea toamnei printr-un spectacol fastuos

"A ruginit frunza din vii", aceasta a fost intitularea spectacolului oferit luni seară de către Ansamblul Artistic Profesionist "Doina Gorjului" în cinstea împlinirii a...

Directorii Aparegio Gorj rămân în funcţii cel puţin încă 4 ani

Consilierii municipali ai Târgu-Jiului au aprobat în şedinţa lunară de Consiliu Local păstrarea în funcţie şi prelungirea mandatelor a membrilor Consiliului de Administraţie al...

Studenţii nu îşi găsesc locuri de muncă – Târg de joburi sărac

Tinerii studenţi dar şi absolvenţii au avut ieri ocazia să îşi caute un loc de muncă în cadrul târgului de joburi organizat de...

Pista de moto-cross va fi dotată cu parapeţi şi turnante

Traseul de moto-cross din Preajba va beneficia, de luna viitoare, de parapeţi de plastic pentru protecţia publicului care asistă la competiţii. Dat fiind faptul...

Încă o plângere la Colegiul Medicilor

Un bătrân din Târgu-Jiu a reclamat ieri la Colegiul Medicilor faptul că i-au amorţit trei degete după ce a mers la un laborator din...

Prietenul de pahar l-a lăsat pe jos

Un tânăr de 20 de ani, după ce a consumat băuturi alcoolice cu un alt bărbat, a luat cheile maşinii acestuia, l-a dus până...

Pădurile, devastate în continuare

Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale pentru tăiere ilegală de arbori. Poliţiştii din comuna Slivileşti l-au depistat pe Ion M., de 41 ani,...

Salvată de pompieri pe geamul de la baie

O studentă cazată în Căminul Studenţesc din Complexul Debarcader a fost scoasă din baie de către pompieri, pe fereastră, şi asta numai datorită faptului...

Şefi de post noi în patru localităţi

Patru noi şefi de post au fost numiţi ieri, în cadrul Inespectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. Astfel, în urma desfăşurării concursului pentru ocuparea acestor...

Persoană supraponderală, transportată cu ajutorul pompierilor

O persoană supraponderală a fost transportată de la domiciliu la autospeciala ambulanţei cu ajutorul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Viorica B., de...

Consiliul Judeţean Gorj în vizită la Pirelii

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de împlinirea a 145 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Gorj, organizatorii evenimentului au inclus în program şi...

Românii înregistrează de trei ori mai multe credite restante

Creditele restante ale populaţiei şi firmelor totalizau la finele lunii septembrie 6,5 miliarde lei, de peste trei ori mai mult faţă de perioada similară...

Podurile de peste Dunăre ar putea fi închise din cauza stării tehnice dezastruoase

Podurile feroviare care leagă Capitala de Litoral riscă să fie închise, din 2011, dacă Ministerul Transporturilor nu alocă bani pentru reparaţii capitale. În prezent,...

Georgiana Brandt, o profesoară de pictură pasionată de muzica clasică

Georgiana Brandt este profesoară de pictură la cercul de profil din cadrul Palatului Copiilor Târgu-Jiu de 9 ani. Este absolventă a Universităţii de Artă...

Ariana Popescu, o copilă remarcabilă cu înclinaţii artistice

Ariana Popescu are 8 ani, este în clasa a III-a, şi de 4 ani frecventează cursurile cercului de pictură din cadrul Palatului Copiilor Târgu-Jiu....