Arhive Zilnice: 11 octombrie 2009
Dublu eveniment la Colegiul Tehnic Nr. 2 din Târgu Jiu
Colegiul Tehnic Nr.2 a fost vineri, 9 octombrie, gazda a două evenimente care au adus numai puncte bune unităţii de învăţământ. Astfel, chiar dacă...
Poliţiştii comunitari aleargă după gloabe
Serviciul de Intervenţie din cadrul Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu a avut în cursul acestei săptămâni o misiune deloc uşoară. Este vorba despre prinderea unor animale...
Pentru o tânără din Plopşoru – Distracţia s-a transformat în coşmar
Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, sunt cercetaţi pentru violarea unei fete de 19 ani. Evenimentul se pare că...
Criză, în târgul auto al municipiului
Criza economică şi financiară pare să dea peste cap planurile comercianţilor din târgul auto din municipiul Târgu-Jiu. Asta pentru că vânzările au scăzut semnificativ,...
I-a ars maşina după ce a izbit-o de un cap de pod
Maşina unui gorjean s-a făcut scrum după ce bărbatul s-a izbit cu autoturismul de un cap de pod. Accidentul s-a produs la Peştişani, Valeriu...
Găsit decedat în casa concubinei
Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost găsit fără suflare în casa concubinei sale din comuna Runcu, sat Suseni. Mircea L....
AJOFM Gorj şi cursanţii săi
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj anunţă faptul că în luna aceasta organizează cursuri de: lucrător în comerţ, cofetar-patiser, precum şi de operator...
I-a luat telefonul mobil şi a fugit
Un bărbat din comuna Teleşti a rămas, vineri noaptea, fără telefonul mobil care i-a fost smuls, pur şi simplu, din mână, de către un...
Ziua Mondială a Poştei
Cei peste 35.000 de poştaşi din România au sărbătorit vineri, 9 octombrie, Ziua Mondială a Poştei. Astfel, Poşta Română a făcut o incursiune în...
CEZ, acţionar unic în companiile din România
Grupul energetic CEZ a încheiat negocierile cu compania română Electrica S.A. pentru cumpărarea pachetului de acţiuni de 19% din companiile CEZ Distribuţie şi CEZ...
Cheltuielile cu salariile din primării, spitale şi universităţi au crescut cu 20%
Potrivit unui studiu al FMI, cheltuielile bugetare nu au fost ţinute sub control şi au crescut într-un ritm îngrijorător. Este vorba în principal despre...
Tony Blair, acuzat că a acceptat zeci de mii de euro de la un miliardar
Fostul premier britanic Tony Blair, favorit pentru funcţia de preşedinte al Uniunii Europene, este acuzat că a acceptat zeci de mii de lire sterline...
Doi români suspectaţi de violarea şi tâlhărirea unei bătrâne, arestaţi în Sicilia
Autorităţile siciliene au arestat doi tineri români suspectaţi de violarea, tâlhărirea şi sechestrarea unei femei de 74 de ani, în localitatea Grammichele, provincia Catania,...
Le Monde: Clasa politică din România nu a avut niciodată voinţa de a rezolva dosarele torţionarilor
Clasa politică din România, din care o bună parte provine din nomenclatura comunistă şi fosta Securitate, nu a avut niciodată voinţa de a rezolva...
Berlusconi a vorbit cu o româncă la funeraliile victimelor din Sicilia
Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a fost huiduit la funeraliile victimelor intemperiilor din Sicilia, în timpul ceremoniei fiind văzut în compania unei tinere avocate românce...
Andriana Stanciu, o viitoare coregrafă colecţionară de jucării de pluş
Adriana Stanciu are 17 ani, este în clasa a XI-a, şi activează de un an de zile în trupa de dansuri moderne de la...
Laviniu Jitea, pasionat de maşini, dansuri şi fotbal
Are 13 ani şi ştie deja că pe viitor vrea să-şi deschidă o sală de dansuri, acolo unde el să fie instructorul principal. Laviniu...
Raicu se distrează cu fiul fostului prefect de Constanţa
Vedeta Prima TV, Andreea Raicu se pare că se distrează de minune de când este în compania noului ei iubit Ştefan Culeţu, fiul fostului...
Carmen Brumă a spart nasul unui obsedat
Iubita lui Mircea Badea, Carmen Brumă a avut cu ceva timp în urmă parte de nişte momente mai puţin plăcute. În timp ce se...
13 – cu sau fără noroc? – Săptămâna asta, planetele politice se aliniază contra fecioarei Boc
Şomajul va ajunge în România la 10% în 2010, se arată într-un raport al FMI. Un raport al Băncii Mondiale arată că numărul persoanelor...
Actorii târgujieni vor juca pentru comunităţile de români – Turneu de 10 zile în Italia
Actorii Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu” din Târgu Jiu vor pleca mâine într-un turneu în Italia. Spectacolul pe care îl vor prezenta publicului italian...
ÎPS Irineu Popa, prezent în Gorj cu ocazia unui simpozion
Mănăstirea Tismana, în perioada 09 – 11 octombrie, a însemnat mai mult decât un lăcaş de cult şi loc de pelerinaj sau rugăciune, aici...
Cartea săptămânii – Al cincilea copil
"Puterea pe care o are Doris Lessing de a captiva şi a convinge se simte încă din primele paragrafe... Al cincilea copil este un...
Sărbătoare, la Turcineşti
Zilele comunei Turcineşti, sărbătoare aflată la cea de a doua ediţie, au debutat sâmbătă, 10 octombrie 2009, printr-o şedinţă festivă a Consiliului Local, cu...
Remedii naturale pentru răceală sau gripă
În fiecare zi ne lovim de diverse probleme de sănătate. Putem să scăpăm de unele dintre ele folosind anumite "sfaturi bătrâneşti", care pe cât...
Plante pentru sănătatea copiilor
Tratamentele medicamentoase pot avea efecte nedorite asupra sănătăţii copilului, dacă acestea nu sunt bine tolerate de stomac sau dacă reziduurile chimice nu sunt eliminate...
Reţeta zilei – Musaca de cartofi cu carne, porumb şi caşcaval
Ingrediente:
1kg carne tocată de porc, 8 cartofi, 2 cepe, 2 morcovi, 100-150g caşcaval ras, 1 ceşcuţă boabe porumb fiert, 1 legătură pătrunjel, delikat, piper,...


































