Arhive Zilnice: 28 iulie 2010

Condescu şi Militaru, capii mafiei sindicale din Gorj

Şeful Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu, şi deputatul PD-L, Constantin Severus Militaru, sunt consideraţi de către fostul liberal, Dan Ilie Morega, drept...

Puci, pentru schimbarea conducerii Prefecturii Gorj

Schimbarea actualei echipe de conducere de la Prefectura Gorj nu s-a confirmat oficial, deşi se cunoaşte că s-a încercat o detronare forţată a...

Primăria Cărbuneşti cumpără arme

Pentru dotarea poliţiştilor comunitari pe care-i are în subordine, Primăria oraşului Târgu-Cărbuneşti a achiziţionat arme şi muniţie. Deşi pare ceva neobişnuit, viceprimarul Ion...

Tabăra de sculptură de la Hobiţa, victima indiferenţei primarilor

Iniţiativa Taberei de sculptură de la Hobiţa este posibil să fi aparţinut, ca şi multe altele fapte întru nemurirea Titanului de la Hobiţa, omului...

Ne uităm identitatea naţională

Imnul Naţional va fi sărbătorit astăzi la Târgu-Jiu, cu începere de la ora 9.00. Evenimentul va avea loc în Piaţa Tricolorului din municipiu, în...

Candidaţii respinşi la prima sesiune de BAC îşi încearcă iar norocul

Cel puţin 2500 de tineri din Gorj vor susţine examenul de bacalaureat în cea de-a doua sesiune, care va începe pe data de 23...

Cupa TSD la Fotbal, adjudecată de echipa din Curpen

Reprezentanţii organizaţiei teritoriale a Tineretului Social Democrat (TSD) din Stăneşti au organizat duminică o acţiune de amploare pe raza localităţii. Asta după ce recent...

Cum vede Deputatul Dan Ilie Morega ieşirea României din criză şi relansarea economică

Faptul că Prof. univ, dr. Dan Ilie Morega este unul dintre specialiştii ţării în domeniul economic, faptul că trăieşte „cu...

Dublu acţionariat, pe SC Edilitara Public SA

Direcţia de Servicii Comunale (DSC) Târgu-Jiu care, până acum funcţiona în subordinea Primăriei, se va transforma începând cu data de 1 august în societatea...

Pentru noul an şcolar, IŞJ Gorj a trimis comanda de manuale

Chiar dacă mai sunt două luni până la debutul anului şcolar 2010/2011, Inspectoratul Şcolar Gorj a plasat zilele trecute comanda pentru manualele şcolare, aferente...

Comunitarii care au salvat o căprioară au fost recompensaţi: Obiecte decorative, în semn de mulţumire

Cei doi polţişti comunitari care au salvat, zilele trecute, o căprioară, au fost recompensaţi cu ...mulţumiri şi cu câte un obiect decorativ. Nici bărbatul...

Conduceau pe drumul public ca pe moşia familiei

Trei şoferi au fost depistaţi în trafic de către poliţiştii rutieri, în timp ce, într-un fel sau altul, încălcau legea privind circulaţia pe drumurile...

Mai mulţi autori, la furtul de piese metalice

Tânărul care a fost depistat ca fiind unul dintre autorii furtului de piese metalice din incinta unei societăţi comerciale se pare că nu a...

Evită să prăjeşti alimentele

Prăjirea este procedeul de a prepara un aliment prin introducerea sa în grăsime încinsă. Carnea şi cartofii sunt cele mai utilizate alimente care sunt...

Piersicile previn îmbătrânirea precoce a pielii

Piersicile deţin proprietăţi terapeutice datorită conţinutului de vitamina C şi provitamina A, dar şi vitaminele B3, B5 şi E. De asemenea, mai conţin fier,...

Reţeta zilei – Îngheţată pe băţ cu piersici

Ingrediente: 1 conservă de piersici în sirop dietetic ½ ceaşcă smântână ¼ ceaşcă zahăr brun ¼ linguriţă extract de migdale Mod de preparare: 1. Puneţi piersicile cu sirop, smântâna, zahărul...

Gura târgului – Generalul SNLO nu are fonduri!

Ieri, pe la orele 16,37, directorul general al SNLO, ing. Daniel Burlan, se retrăsese la umbră. La umbra clădirii în care-şi are sediul şi...

(Extra)vacanţele parlamentare

Pentru că în Parlamentul României sunt foarte puţine femei parlamentare, în condiţiile în care ele reprezintă majoritatea populaţiei din România, putem considera că democraţia...

Cotidianul Gorjeanul PDF 28 Iulie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.07.28_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Teambuilding, pentru tinerii participanţi la Festivalul Studenţesc Internaţional

Studenţii participanţi la Festivalul Internaţional „Vară cu aromă studenţească” au avut parte şi de dezbateri interesante, dar şi de seri pline de distracţie alături...

Două accidente, în câteva minute

Două evenimente rutiere în doar 10 minute. De asta au avut parte luni poliţiştii rutieri gorjeni. Accidentele au avut loc pe raza localităţilor Bengeşti-Ciocadia...

Deţinuţii curăţă şanţuri pentru zile libere

Persoanele private de libertate care îşi ispăşesc pedeapsa cu închisoarea în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu aleg să muncească în folosul comunităţii pentru a li se...

Hoară pregăteşte alt tun la Rovinari: vinde un hotel

Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Complexul Energetic Rovinari, Marcel Hoară, este acuzat de fostul director al termocentralei, Laurenţiu Ciurel, că pregăteşte un alt...

Directoarea de la Romexterra Bank a fost arestată

Directorul adjunct al Băncii Romexterra Bank, Ana Maria Moraru a primit aseară mandat de arestare pentru 29 de zile, după ce procurorii au solicitat...