Arhive Lunare: august 2010
Pe Măsura 141 – Unsprezece proiecte de la Gorj, verificate la Vâlcea
Sesiunea din primăvară pe Măsura 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă, desfăşurată între 15 aprilie-14 mai, a atras sute de fermieri care vor...
Măsuri de austeritate şi la Penitenciarul Târgu-Jiu – Apă rece, curent electric la program şi maşini trase pe dreapta
Penitenciarul Târgu-Jiu funcţionează cu cheltuieli reduse la minim. Deţinuţii primesc apă mai rece pentru a se spăla, iar curent electric au cu porţia. Nici...
S-au certat pentru două bănci şi doi tei
Locatarii unui bloc din Târgu Cărbuneşti au avut parte miercuri seara de un scandal ca la uşa cortului după ce unul dintre ei a...
A intrat cu maşina în restaurant
Un tânăr din municipiul Motru, aflat la volanul unui autoturism, a intrat cu acesta într-un local din Târgu-Jiu încercând să evite, spune el, o...
Festival, pe banii concurenţilor – Două gorjence şi-au plătit participarea la un concurs naţional
Părinţii de copii-vedete fac, de multe ori, mari sacrificii pentru micuţii lor. În această categorie se înscriu şi părinţii Luizei Ciudin şi ai Irinei...
Dumnezeu este bogăţia necuprinsă a Ierusalimului ceresc!
În fiecare an, la 15 august, creştinii îşi aduc aminte de momentul în care Sfânta Fecioară Maria a adormit întru Domnul, ştiut fiind faptul...
Ce faci pentru a avea picioare frumoase
Vizita la medic nu e tocmai plăcută, cred că nimănui nu-i place. Pentru un mers fără probleme, trebuie să ştii că picioarele tale au...
Metodele rapide de înfrumuseţare, pentru femeile ocupate
Dacă faci parte din clasa femeilor căsătorite, cu copii şi cu un serviciu solicitant, probabil nu-ţi mai rămâne timp suficient la dispoziţie pentru a–l...
Sfaturi utile
Mască împotriva coşurilor
O lingură de miere se amestecă cu o lingură de ulei de germeni de grâu; masca rezultată se aplică pe faţă după...
“Dorim să aducem pe Valea Sohodolului un turism la standarde europene” (II)
Calcarele, predominante în perimetrul Cheilor Sohodolului prezintă o mare permeabilitate carstică datorită unui sistem bine dezvoltat de fisuri şi galerii subterane formate ca...
Poveste cu manageri importa(n)ţi
Pe vremuri, la Radio Revan se făceau diverse glume. Una dintre ele a devenit celebră, datorită valabilităţii proporţiilor. Un cetăţean spunea la Radio Erevan...
Gura târgului – Burlan, baştan la mare
Directorul Societăţii Naţionale a Lignitului, Daniel Burlan, se prăjeşte la soare în una dintre staţiunile de pe litoralul românesc, asta în timp ce unitatea...
Gazeta Gorjului PDF 13 August 2010
{edocs}gazeta_gorjului/2010_08_19_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}
Cotidianul Gorjeanul PDF 13 August 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.08.13_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Cotidianul Gorjeanul PDF 12 August 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.08.12_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Ion Diaconescu, despre descoperirea procurorilor în cazul Ţundrea: “Este o mascaradă de justiţie, nu este adevărul!”
Procurorul Ion Diaconescu, cel care l-a anchetat pe Marcel Ţundrea în 1992, susţine că descoperirea făcută de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi...
S.C. UATAA SA Motru, fără cărbune şi fără director (II)
Preluarea SC UATAA SA de către Consiliul Municipal Motru, s-a petrecut în octombrie 2007, un rol important asumându-şi fostul senator Ilie Petrescu, bun prieten...
Crima Guvernului Boc!
De aproape doi ani încoace, România avu parte de Guvernele Boc 1-4 incapabile nu doar să înmulţească banii dar nici măcar să-i chivernisească. Criza...
Gura târgului – Decât bolovanii altora, mai bine gropile noastre de acasă
Monica Vlădăianu, cea care, pentru moment, ţine frâiele Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Gorj, s-a întors din concediu cu un gust amar....
Accidentat mortal de maşina de îngheţată
Un bătrân din Slivileşti şi-a pierdut ieri viaţa, după ce o maşină care transporta îngheţată la un magazin din satul Miculeşti a trecut peste...
Reduceri culturale de sezon
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj îşi reduce posturile în proporţie de 25%. Reduse sunt, cam acelaşi procent, şi manifestările...
Trofeul Festivalului de Folk, oferit după îndelungi dezbateri
Ediţia cu numărul IX a Festivalului de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” din Târgu-Jiu se pare că a fost cea mai bună ediţie de...
Salvamont Gorj, în formaţie de 12
Serviciul Salvamont Gorj a reuşit să scape de marile disponibilizări doar cu un post tăiat pe ordonanţa 63. Postul s-a desfiinţat, iar ocupantul acestuia...
Deţinuţii din Târgu-jiu îşi produc singuri hrana
Grădina Agrozootehnică a Penitenciarului Târgu-Jiu produce tot ce trebuie pentru masa deţinuţilor şi nu numai. Cei care muncesc aici sunt persoanele private de libertate...
Premii în bani, pentru meşterii populari veniţi la Târgu-Jiu
Cea de-a şasea ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România va debuta astăzi la Târgu-Jiu. Târgul va reuni aproape 65 de meşteri populari din...
Bebeluşii gorjeni au rămas fără lapte praf
Supărare mare în rândul proaspetelor mămici care beneficiază de lapte praf gratuit. Distribuţia laptelui praf înregistrează întârzieri, iar cantităţile pentru luna iulie nu se...
DGFP Gorj cheamă la raport agenţii economici
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj cheamă toţi operatorii economici din judeţ la sediul instituţiei până mâine pentru a-şi depune raportările contabile întocmite...
Mircea Vintilă: “În folk, este vorba despre bucuria de a cânta”
Folkistul Mircea Vintilă, preşedintele juriului Festivalului de Folk şi Baladă “Poarta Sărutului” de la Târgu-Jiu, a povestit despre actuala generaţie de folkişti în comparaţie...
De ce nu se schimbă în bine România!
Preşedintele României are un comportament ciudat. Se ascunde perioade bune prin Palatul Cotroceni, eventual la piscină pentru exerciţiile de înot şi scobitul în ureche,...
Conjunctivita, o afecţiune care apare în special vara
Vara, nu putem rezista tentaţiei de a merge la baie, la cel mai apropiat ştrand. Apa ne răcoreşte în aceste zile fierbinţi de vară,...
Cum prevenim toxiinfecţiile alimentare
A început să te doară stomacul, să ai dureri de cap, febră, diaree şi senzaţie de vomă, deci te confrunţi cu o stare generală...
Reţeta zilei – Salată de Vară
Ingrediente:
Cartofi, roşii, castraveţi, ardei, varză, ouă fierte, măsline, ceapă, ulei, sare, peşte proaspăt fiert sau din conservă.
Mod de preparare:
Se fierb cartofii în coajă. După...
Cotidianul Gorjeanul PDF 11 August 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.08.11_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
În cea mai gravă eroare judiciară postdecembristă – S-a stabilit şi adevăratul autor în cazul Ţundrea
După 18 ani de la comiterea faptelor, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au identificat adevăratul autor al violului şi omorului produs...
Chirii de mii de lei, în Parcul Central din Târgu-Jiu
Peste 500 de milioane de lei vechi “produce” Parcul Central din Târgu-Jiu pentru bugetul local. Nu este vorba, însă, de veniturile din turismul local...
Deţinuţii vor lucra pentru primării
Din luna octombrie, persoanele private de libertate care doresc să se reintegreze în societate prin muncă, au această ocazie, în cadrul unui program în...
A cerut ajutorul pompierilor după ce a rămas blocată
O septuagenară din Motru a avut nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi salvată din apartamentul în care rămăsese blocată. Simţindu-se rău, femeia în...
Vitrina frigorifică „fierbinte”
Un scurtcircuit produs la o vitrină frigorifică dintr-un magazin alimentar era gata gata să provoace un incendiu de proporţii, cu atât mai mult cu...
Parerea lui Predo – Parlamentări (ne)parlamentare sau munci de vară necesare!
Se apropie toamna parlamentară, devansată printr-o sesiune extraordinară la cererea preşedintelui Traian Băsescu. Un şef de stat şi nu stăpân al lui, aparent mai...
Gorjeancă muşcată de viperă
O femeie din comuna Padeş a fost muşcată ieri de o viperă în timp ce aduna prune în livada proprie. Mariora Drăgan susţine că...
S.C. UATAA SA Motru, fără cărbune şi fără director (I)
În urmă cu 45 de zile, Consiliul Local al Municipiului Local Motru autoriza SC UATAA SA Motru să încheie un contract de achiziţionare a...
Achiziţiile Prefecturii Gorj, la control
Prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, a cerut ieri ca toate achiziţiile făcute de instituţie în ultimii patru ani să fie verificate. A stabilit şi...
Uliţa, “mărul discordiei” la Crasna (II)
Urmare din date de 10.08.2010
Aici se formează dosarul nr. 14473/54/2006 număr în format vechi 3050/civ/2006 care casează Decizia Civilă nr. 557A din 14 septembrie...
Profitaţi din plin de legumele şi fructele de vară
E vară, iar legumele şi fructele parcă sunt mai variate ca niciodată. Desigur că nu putem să rezistăm acestor tentaţii! Organismul nostru...
Săriturile în apa rece, pericol de şoc termic
După câteva ore de stat la soare, nimic nu e mai relaxant decât să plonjaţi în apă pentru a vă elibera de căldura excesivă....
Reţeta zilei – Brânză cu ceapă şi ouă
Ingrediente:
brânză Făgăraş (sau brânză dulce şi smântână)
2 ouă fierte
ceapă verde
piper
Amestecaţi bine brânza cu smântâna până se transformă într-o pastă omogenă.
Tăiaţi ceapa mărunt şi ouăle...
La Festivalul de Muzică Folk şi Baladă, Interpretul-deţinut, primul în concurs
Un deţinut de la Penitenciarul Târgu-Jiu a părăsit celula pentru câteva ore şi, însoţit de paznici, a participat, în calitate de concurent, la Festivalul...
Stelele folkului, pe scena din Târgu-Jiu
Nume mari din muzica folk au urcat pe scena târgujiană în prima seară a Festivalului de Muzică Folk şi Baladă de la Târgu-Jiu. Spectacolul...
Dinu Olăraşu a descoperit „Vama” în municipiu
Folkistul Dinu Olăraşu şi-a descoperit, la Târgu-Jiu, faţa de poet, lansând volumul de poezie cu numărul 9, „Vamă”. Evenimentul a avut loc la sala...
Cereri puţine, pentru cumpărarea locuinţelor ANL
Locatarii apartamentelor ANL din municipiile Târgu-Jiu şi Motru, şi oraşele Rovinari şi Târgu-Cărbuneşti nu prea au tragere de inimă în a-şi cumpăra locuinţa...
Camera Agricolă Gorj, în aşteptarea sesiunii de toamnă pe Măsura 112
Măsura 112 priveşte susţinerea financiară nerambursabilă a tinerilor care se stabilesc la ţară în vederea conducerii unor exploataţii agricole. Cea de-a doua sesiunea din...
Gura târgului – Daciana şi Victor Ponta, naşii lui Claudiu Preoteasa
Fiul lui Constantin Preoteasa, şeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj, îşi va oficia religios relaţia cu aleasa inimii pe 21 august. Petrecerea va avea...
Foaie verde ordonanţă
Folclorul politic actual va conduce maneliştii pe eşapodul impozitării, obligându-i să nu mai rostească celebrele „fără număr! Fără număr! Fără număr...” În locul lor...
16:00 – Procurorii au descoperit adevăratul autor în cazul Ţundrea
După 18 ani de la comiterea faptelor, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au identificat adevăratul autor al violului şi omorului produs...
16:00 – Marcel Ţundrea, achitat după moartea sa
Gorjeanul Marcel Ţundrea, care a făcut închisoare pentru omor, în cazul unei crime pe care el nu a făcut-o a fost achitat după decesul...
Cotidianul Gorjeanul PDF 10 August 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.08.10_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Primarul Filip, supărat pe pedeliştii din conducerea CE Rovinari
Edilul localităţii Rovinari este foarte supărat pe colegii săi de partid. Şi asta deoarece portocaliii şi-au pus oamenii în fruntea Complexului Energetic Rovinari dar...
Complexul Turceni proiectează biserici cu miliarde de lei
După modelul Complexului Energetic Rovinari, care dorea să picteze o biserică cu suma de 800.000 de lei, Complexul Energetic Turceni plăteşte doar pentru proiectarea...
Afacerea dozatoarelor de cafea din staţiile CFR din Gorj
Deşi staţiile CFR din judeţul Gorj sunt, în general, mizerabile, nemodernizate, vechi şi lipsite de investiţii, reprezentanţii SNCFR-Regionala Craiova, în subordonarea căreia se află...
Drăghici a rămas cu cinci ani de puşcărie
Fostul angajat al Consiliului Judeţean Gorj implicat în toamna anului trecut într-un scandal de corupţie a fost condamnat acum definitiv la cinci ani de...
Sprijin de la Runcu pentru Dian Popescu
Primarul liberal al comunei Runcu, Adrian Câmpeanu, a anunţat că el şi colegii săi de partid din comună îl vor susţine la alegerile pentru...
Consilierii locali din Motru au votat noua organigramă
Primarul Dorin Hanu a convocat ieri Consiliul Local al Municipiului Motru pentru o şedinţă rapidă în legătură cu adoptarea noii organigrame şi a ştatului...
Două primării gorjene, amendate de Garda de Mediu
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj au „poposit” săptămâna trecută în localităţile Glogova şi Novaci, acolo unde au aplicat câte o sancţiune...
SCANDALOS – La Tismana- Mizerii la Foişorul lui Coşbuc!
Aproape de cer, neglijenţe strigătoare la Cer! Aşa am putea intitula mizeriile strânse alături de Foişorul lui Coşbuc, de la Tismana, la umbra copacilor...
Pe Programul “Rabla” – Peste trei mii de maşini, casate la Gorj
Programul „Rabla 2010” s-a dovedit a fi încununat de succes atât la nivel naţional, cât şi în judeţul nostru. De la debutul de mai...
Municipiul îşi deschide porţile pentru meşterii populari
Peste 60 de meşteri populari din toată ţara vor participa, în acest an, la Târgul Meşterilor Populari din România. Evenimentul se va desfăşura la...
Suplinitori cu rezultate mediocre
Profesorii suplinitori nu au strălucit nici de această dată la examenul pe care l-au susţinut la sfârşitul săptămânii trecute. Deşi toţi cei peste o...
Posturile vacante, în prag de ocupare
Candidaţii care au obţinut minim nota 5,la examenul naţional de titularizare din 14 iunie 2010 şi nu au obţinut un post de suplinitor,dar şi...
Festivalul Berii, la Rovinari
Oraşul Rovinari a îmbrăcat straie de sărbătoare de ieri, odată cu debutul ediţiei a cincea a Festivalului Berii. Manifestările organizate cu această ocazie se...
Uliţa, “mărul discordiei” la Crasna (I)
Mă numesc Rădulea M. Dumitru din Corn, Crasna satul Aninişul din Vale nr.85, judeţul Gorj. Născut şi trăiesc în această aşezare limită de sub...
Ce spun unghiile despre sănătatea noastră
În fiecare zi acordăm o îngrijire deosebită mâinilor şi în special unghiilor, le dăm cu lac, şi le tăiem corespunzător. Dar prea puţin ne...
Afinele, bune pentru vedere
Aceste minunate fructe au fost folosite în alimentaţia omului încă cu 3.000 de ani înaintea erei noastre, datorită efectelor terapeutice pe care le deţin....
Ştiaţi că…
Deficienţa de coenzima Q 10 îmbătrâneşte pielea
Cercetătorii au stabilit că un rol important în îmbătrânirea pielii, pe lângă expunerea excesivă la soare, îl are...
Reţeta zilei – Afine cu sos de îngheţată
Ingrediente:
500 g afine,
4 sfere îngheţată de vanilie,
150 g iaurt,
1 plic zahăr vanilat,
2 fire de mentă,
2 linguri nucă măcinată sau migdale feliate prăjite fără grăsime.
Mod...
Sângele, un lux
Foarte puţine persoane mai calcă pragul Centrului de Transfuzii Sangvine din Târgu-Jiu. Dacă în anii precedenţi se reuşea atingerea unei norme de 20-25 de...
Lăsat liber după ce a furat un camion cu cărbune
Un bărbat în vârstă de 34 de ani este cercetat în stare de libertate pentru că a furat un camion plin de cărbune de...
La Primăria Novaci, Reduceri masive de personal
Primăria Novaci va rămâne, în curând, cu mai puţini angajaţi. Astfel, cel puţin 13 persoane îşi vor pierde locul de muncă, în perioada următoare....
Izolarea lui Băsescu!
Ideea nu-mi aparţine, ci este a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, cel supranumit „mogul” de însuşi preşedintele Traian Băsescu. Hotărât lucru, cei...
Gura târgului – Huidu, socru mic în septembrie
Dumitru Huidu, fost senator şi actual om de afaceri, este foarte ocupat în această perioadă, preocupâdu-se de nunta fiicei sale, Iuliana. Tânăra s-a căsătorit...
Cotidianul Gorjeanul PDF 9 August 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.08.09_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Pentru începerea urmăririi penale, Dosarul tranzacţiei clădirii ITM Gorj revine la procurori
Mai multe dosare privind achiziţiile ilegale din vremea Ministrului Muncii, Marian Sârbu, au fost “întoarse” de judecători la procurori pentru începerea urmăririi penale.
Printre...
Nevăzătorii şi-au ales conducere nouă
Asociaţia judeţeană ce reprezintă interesele gorjenilor care sunt nevăzători sau au probleme grave cu vederea are de la sfârşitul săptămânii trecute o conducere nouă....
Electra opreşte negocierile CE Turceni cu BERD
Investiţiile de mediu ale Complexului Energetic Turceni au fost trecute pe linia moartă. Asta deşi pentru anul în curs bugetul de investiţii anunţat de...
Catalogul de la Forestier, de negăsit
Deşi luna trecută conducerea Liceului Forestier din Târgu-Jiu a dat dispărut un catalog, nici până în prezent poliţiştii nu au dat de urma documentului...
Din nou şoferi băuţi la volan
Poliţiştii gorjeni care au fost în misiune la sfârşitul săptămânii pe străzile din judeţ nu au dus lipsă nici de această dată de şoferi...
S-a sinucis aruncându-se în Gilort
Trupul neînsufleţit al unei bătrâne din Albeni a fost găsit sâmbătă în apele învolburate ale Gilortului, după ce aceasta a luat decizia cea mai...
În comuna Peştişani – După 50 de ani, o nouă Sală a Sporturilor!
Sâmbătă, dis de dimineaţă, forfotă mare vizavi de Primăria Peştişani. Poliţie mai multă ca de obicei, iar invitaţii şi neinvitaţii, printre care mă număram...
Pelerinaj cu folk şi poezie, în pasul Vâlcan
Poiana lui Mihai din pasul Vâlcan care lega Ţara Românească de Ardeal a devenit, din nou, loc de pelerinaj „de suflet”. Din 1932, acolo...
CJAS Gorj refuză să achite datoriile spitalelor din judeţ
Soarta a patru spitale din judeţul Gorj stă în mâinile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). Conducerea acesteia refuză să achite arieratele spitalelor...
“Vamă”, cu Dinu Olăraşu, la Târgu-Jiu
Noul volum de poezie al lui Dinu Olăraşu, numit „Vamă” va fi lansat astăzi după-amiază, la Târgu-Jiu. Evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Judeţeană...
Gorjul, “înoată” în tone de deşeuri
Ne va înghiţi gunoiul! Aceasta este concluzia instituţiilor judeţene de mediu. De la începutul acestui an şi până în prezent, sute de tone de...
Casa memorială Ecaterina Teodoroiu, mărturia unei vieţi de jertfă
Peste o mie de persoane au trecut, anul acesta, pragul casei memoriale Ecaterina Teodoroiu, aflată în Târgu-Jiu. Fie că a fost vorba despre elevi...
Producătorii de lapte, din zonele defavorizate, primesc sprijin financiar
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj deschide luni sesiunea de depunere a dosarelor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare...
Emoţionanta întâlnire, după 45 de ani
În ziua de 6 iunie 2010, la Colegiul Naţional T. Arghezi din Tg-Cărbuneşti, a fost o adevărată sărbătoare. A avut loc, întâlnirea, după 45...
Ce consumăm în zilele caniculare?
Pentru a suporta mai uşor zilele caniculare şi a trece mai uşor peste acestea trebuie să ne hidratăm suficient şi să consumăm alimente corespunzătoare.
Zilele...
Probleme de sănătate care apar vara
Transpiri prea mult
Faci duş când te-ai trezit, iar într-o jumătate de oră eşti lac de apă. Transpiraţia în exces poartă denumirea de hiperhidroză şi...
Reţeta zilei – Salată de legume de vară
Ingrediente:
roşii 500 g
ardei graşi 200 g
ceapa verde 4 leg
usturoi verde 1 leg
mărar 1 leg
ouă 6 buc
lămâie 100 g
ulei 50 g
sare
Mod de preparare:
Roşiile se taie...
Gura târgului – (H)oare Marcele?
Legătura de suflet dintre Adriean Videanu, Ionel Manţog, Marcel Hoară şi Constantin Severus Militaru, seamănă cu un drum la Rai, care, conform uzanţelor, este...
S(p)uma portocalie
Un vechi proverb popular românesc sune că: „Fie roata şi pătrată, tot se mai învârte odată”! Implicarea lui Adriean Videanu în politica portocalie de...
Manţog „transpiră” la Turceni pentru 100 de milioane lei pe lună
Salariile din companiile statului rămân neschimbate, după măsurile impuse de Guvernul Boc. În comparaţie cu directorii din instituţiile statului ele rămân în continuare de...


































