Arhive Lunare: iunie 2012
Eminesciana – 123 – Eminescu în vacanţă pe meleaguri gorjene (I) – (Floreşti, iunie-iulie 1878)
Puţine din judeţele patriei noastre au rămas nestrăbătute, în scurta sa viaţă, de paşii poetului „nepereche”, care, încă din adolescenţă, se încumetase la un...
Eminescu, gorjan de-o vară!
În vara anului 1878, la doar un an după Războiul de Independenţă, genialul poet naţional Mihai Eminescu a fost oaspetele comunei Floreşti, din judeţul...
Gura Satului
Vrem, nu vrem suntem o ţară de poeţi. Că, n-aşa, tot românul s-a născut poet. Prin anii ‘50, elevul Vasile Blendea, dintr-a şaptea, ca...
Gura târgului – Ghiţulescu, încă director artistic la Doina Gorjului
După tot scandalul creat de solicitarea scrisă a celor 42 de dansatori şi membri ai orchestrei Ansamblului Artistic ,,Doina Gorjului”, Ion Ghiţulescu a rămas...
Transportator sancţionat de două ori în aceeaşi săptămână
Un gorjean în vârstă de 63 de ani a fost depistat în trafic, pentru a doua oară, de către poliţiştii din Rovinari, în timp...
Poliţiştii gorjeni s-au întâlnit cu elevii de la Liceul Economic
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat activităţile de informare şi conştientizare a tinerilor cu...
Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, la o nouă ediţie
La începutul lunii iulie îşi va deschide porţile cea de-a VII-a ediţie a Taberei de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, ce are drept scop cercetarea,...
Trei persoane rănite în accidente de circulaţie
Neatenţia conducătorilor auto a dus la producerea a două accidente de circulaţie la interval de mai puţin de o oră, soldate cu vătămarea corporală...
Cercetaţi pentru furt calificat
Trei tineri din Bîlteni sunt cercetaţi de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cei trei tineri sunt acuzaţi că au sustras mai...
12 gorjeni, la UPU după ce au leşinat din cauza căldurii
De la începutul acestei luni şi până în prezent, medicii de la Unitatea de Primiri – Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă...
UCB angajează şase profesori universitari
Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 13 iunie, o hotărâre privind aprobarea scoaterii la concurs în anul 2012 a posturilor didactice şi...
Taximetriştii din Târgu-Jiu, topiţi de căldură
Joi a fost încă o zi în care sute de taximetrişti s-au copt în maşini ori s-au prăjit pe marginea străzilor din Târgu-Jiu, în...
“Sportivii în acţiune”, la Grădiniţa “Mihai Eminescu”
Un amplu concurs sportiv a avut loc ieri la Grădiniţa “Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu. Competiţia s-a adresat preşcolarilor şi şcolarilor, cu vârste cuprinse între...
Festivalul Internaţional al Artelor Vizuale îşi deschide porţile
O nouă ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Vizuale va debuta la sfârşitul acestei săptămâni. Potrivit organizatorilor, festivalul se va desfăşura pe două module,...
Pieţarii şi florăresele, moleşiţi de dogoreala de afară
Persoanele care lucrează afară îşi desfăşoară cu greu activitatea din cauza căldurii. Zilierii, pieţarii şi florăresele sunt una din categoriile afectate, oamenii stând ore...
Ziua Absolventului, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi Liga Studenţilor organizează, astăzi, Ziua Absolventului. Promoţia 2012 are parte de un program special, din care nu vor...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu se întoarce mereu spre români prin sfinţii Săi
În cea de-a doua Duminică după Rusalii, într-o zi închinată sfinţeniei izvorâtă sau crescută din neamul nostru românesc, fiecare dintre noi, desigur, vom avea...
Campanie de promovare a voluntariatului, iniţiată de Asociaţia Vasiliada
Începând de vineri, 15 iunie, Asociaţia Vasiliada, a Mitropoliei Olteniei, demarează pe internet campania „Prietenii Vasiliadei”, care a fost lansată joi, 14 iunie, în...
În iunie, 148 de persoane muşcate de căpuşe
De la începutul acestei luni şi până în prezent, 148 de gorjeni s-au prezentat la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu...
Personalul DGASPC, instruit gratuit în cadrul unui proiect European
O sută de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj sunt instruiţi în cadrul unui proiect european, instituţia necheltuind...
Instruire privind utilizarea reţetei electronice
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a organizat o sesiune de instruire a medicilor prescriptori şi a farmaciştilor din judeţul nostru în...
17:05 – Judecătoarea Mladen, dată afară de la UTM Târgu-Jiu!
Judecatoarea Elena Carmen Mladen, cercetată şi reţinută pentru şantaj şi corupţie sexuală, conferenţiar universitar doctor al Universităţii Titu Maiorescu din Târgu-Jiu, nu mai prestează...
13:48 – Turbăceanu vrea să fie şi popă şi primar
Dumitru Turbăceanu, independentul susţinut de PDL, ales primar la Baia de Fier, nu ar vrea să treacă la vreun partid păolitic pe timpul mandatului...
13:41 – Nu se comentează deciziile de demisie ale pedeliştilor!
Purtătorul de cuvânta al PDL Gorj, Dan Vâlceanu, nu a vrut să comenteze astăzi demisiile anunţate sau luate în calcul de o serie de...
13:36 – PDL face alianţe în Consiliile Locale cu PPDD, USL şi alte partide
În Consiliile Locale din Gorj, PDL-ul va face alianţe pentru majorităţi şi punerea în funcţii a viceprimarilor. Va purta negocieri chiar şi cu PPDD,...
Cotidianul Gorjeanul PDF 14 Iunie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.06.14_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
12:16 – A intrat cu maşina într-un gard
Un alt accident de circulaţie s-a produs ieri pe raza satului Pociovaliştea. Pe fondul neatenţiei în conducere, un bărbat de 60 de ani, din...
12:12 – Cercetaţi pentru furt calificat
Trei tineri din comuna Bîlteni sunt cercetaţi de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cei trei sunt acuzaţi că, în...
12:10 – Întâlnire a poliţiştilor cu elevii de la Liceul Economic
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat activităţile de informare şi conştientizare a tinerilor cu...
12:04 – Cârciumaru şi Călinoiu, la Comitetul Executiv Naţional al PSD!
Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, liderii PSD Gorj, se află în capitală pentru a participa la Comitetul Executiv National al partidului, în prezenţa preşedintelui...
Popa Turbăceanu are adeziune la PDL dar negociază cu PSD
Ales în funcţia de primar al comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, poartă negocieri cu PSD pentru a rămâne în acest partid politic, deşi...
DSP Gorj ,,igienizează” firmele care fac cursuri la spitale
După materialul din Gorjeanul din 6 iunie 2012, intitulat ,,Cursuri cu firme PDL-Directorului Manciu de la DSP Gorj i se cere demisia”, conducerea Direcţiei...
Severus ,,Plesneală” negociază cu PNL-ul
Deputatul PDL Constantin Severus Militaru, supranumit Severus Plesneală de jurnaliştii unei publicaţii bucureştene care îl comparau cu unul din personajele seriei Harry Potter, este...
Surpriză la Consiliul Local Peştişani! – Trei consilieri, în pragul demisiei
Situaţia şi aşa destul de complicată a noii structuri a Consiliului Local al Primăriei Peştişani, descrisă în Gorjeanul de ieri, riscă să se agraveze....
Primăria Peştişani, din nou împânzită de poliţişti
Primăria Peştişani a fost verificată din nou în dimineaţa zilei de ieri. Poliţiştii au ridicat mai multe documente din sediul instituţiei care să-i ajute...
Suspendarea, căutată cu lumânarea?!
S-ar putea ca Monica Macovei să fi avut dreptate, prin 2007, pe vremea când îi era mai dragă lui Traian Băsescu chiar decât Elena...
Fostul primar Iloiu, sancţionat cu 95 de voturi în Turburea
Teodor Iloiu, fost primar al comunei Turburea, şi-a mai încercat o dată norocul în competiţia electorală, pentru a redobândi scaunul de primar al localităţii....
Ion Fugaru: “Demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Cărbuneşti”
Preşedintele PDL Târgu-Cărbuneşti, Ion Fugaru, intenţionează să demisioneze din funcţia de preşedinte al organizaţiei pe care o conduce de doar un an de zile....
Gura Târgului – Marian Negrescu preia Centrul „C. Brâncuşi”
Ex-brâncuşiologul de conjunctură Ovidiu Popescu a renunţat, prin demisie, la Direcţia Centrului „Brâncuşi” şi, după cum se ştie, interimatul îl deţine Teodora Ciobanu. Care-a...
Mischie, condamnat la închisoare
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj nu va uita prea curând ziua de 13 de ieri, după ce Curtea de Apel Timişoara a decis...
Ruşeţ nu e pentru un congres extraordinar al PDL
Chiar dacă unul dintre greii PDL, Radu Berceanu, a ieşit ieri la rampă şi a cerut public demisia lui Emil Boc şi congres extraordinar...
Afacerist gorjean, urmărit naţional pentru evaziune fiscală
Omul de afaceri Constantin Viorel Donoiu a fost arestat preventiv în lipsă, de Tribunalul Gorj, pe o perioadă de 30 de zile. Donoiu este...
Şoferi cercetaţi de poliţişti
Doi conducători auto sunt cercetaţi de oamenii legii, unul pentru că s-a urcat la volanul unui autoturism deşi avea permisul suspendat, iar celălalt pentru...
IN MEMORIAM – Preotul Ion D. Băluţanu, parohul din comuna Logreşti-Moşteni
Anul acesta (2012), în luna iunie, se împlinesc 50 de ani de când preotul Ion D. Băluţanu, parohul din comuna Logreşti-Moşteni, judeţul Gorj, a...
Temperaturi dogoritoare peste Gorj
Judeţul Gorj a fost afectat ieri de căldura insuportabilă, deşi mercurul din termometre nu s-a apropiat de 35 de grade Celsius aşa cum anunţau...
Sfaturi pentru perioada cu temperaturi ridicate
Ministerul Sănătăţii a formulat o serie de recomandări pentru perioada cu temperaturi ridicate. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj transmit gorjenilor să respecte...
Peste 2700 de cereri, la Serviciul de Paşapoarte, în primele cinci luni ale anului
De la începutul acestui an, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Gorj a primit peste 2700 de cereri pentru...
Fără pesticide şi metale grele în legumele şi fructele din Gorj
De la începutul anului specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Controlul Alimentelor Gorj au făcut controale peste controale pentru a depista prezenţa pesticidelor şi a...
138 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit, în iunie
În luna mai, la nivelul judeţului Gorj, 138 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit. Astfel, 1.104 cutii de lapte vor fi distribuite de...
Limita de 70% a cheltuielilor de personal în spitale dispare
Ministrul Sănătăţii a fost de acord cu eliminarea limitării la 70% a cheltuielilor de personal în spitale. Propunerea a fost făcută de membrii...
Unităţile sanitare vor fi reclasificate
Unităţile spitaliceşti vor fi reclasificate, după criterii corecte. La ora actuală se lucrează la un nou ordin de clasificare a spitalelor, vechiul act normativ...
Însemnări de lectură – Tulburătoarea lecţie a unei reîntoarceri în timp
Romanul „MAIA” de Ion C. Gociu
Când, în anul 2010, îi apărea volumul de proză memorialistică „Din Văianu la Toronto”, debutul său editorial (volum care...
DSP nu are bani să modernizeze centrala termică pentru a-şi muta sediul
Fosta centrală termică de cartier din zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a fost atribuită în folosinţă gratuită Direcţiei de Sănătate Publică Gorj pentru...
Concursul pentru şefia Centrului Brâncuşi, nestabilit încă
De aproximativ o lună de zile, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” este condus în interimat de către Teodora Ciobanu. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu spun...
Specialiştii recomandă evitarea expunerii excesive la razele solare
Pentru că temperaturile au crescut destul de mult în ultima perioadă şi tot mai mulţi gorjeni doresc să capete un bronz cât mai accentuat,...
Alimentaţia vegetală, recomandată pe timpul verii
Medicii recomandă ca pe timpul verii să ne schimbăm alimentaţia pentru a evita problemele de sănătate. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie...
12 tone de cărbune, confiscate de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au confiscat peste 12 tone de cărbune, transportat fără documente legale de provenienţă de către un...
Mopedist accidentat la Baia de Fier
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a ajuns marţi la spital după ce a pierdut controlul mopedului pe care îl conducea şi...
Hoţ de fier vechi, prins în flagrant
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Băleşti, a fost prins de un agent de pază în timp ce fura fier vechi din...
Cu maşina în pom
Accident de circulaţie la Crasna. Un bărbat de 31 de ani, din localitate, ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi...
Minor de 9 ani, acroşat de o maşină
Un copil de 9 ani a fost rănit marţi într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Aninoasa. Băieţelul se plimba cu bicicleta când...
Cercetat pentru furt
Un gorjean în vârstă de 66 de ani, din Bumbeşti-Jiu, este cercetat de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce a...
14:31 Picioruşi a demisionat de la RAR. Ar putea fi înlocuit cu Angheloiu
PDL-istul Vasile Picioruşi, directorul RAR Gorj, a demisionat din funcţie, fiind înlocuit cu Şerban Predescu până la organizarea unui concurs. În mediul politic din...
14:07 – Mischie, condamnat cu executare
Fostul PSD-ist, Nicolae Mischie, a rămas cu condamnarea de patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care a depus mărturie controversatul om...
Cotidianul Gorjeanul PDF 13 Iunie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.06.13_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
12:00 – A intrat cu maşina într-un copac
Un alt accident de circulaţie s-a produs azi-noapte, pe DJ 665 Crasna. Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Crasna, a pierdut...
11:56 – Minor accidentat
Un minor în vârstă de 9 ani a ajuns ieri la spital după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie. Copilul se plimba...
11:52 – A furat un buldozer
Un gorjean în vârstă de 66 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Acesta este suspectat că în...
11:50 – Hoţ de fier vechi, prins de un agent de pază
Marţi, 12 iunie 2012, la orele 09:30, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un agent de pază cu privire la faptul că...
11:48 – 12 tone de cărbune, confiscate de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au indisponibilizat în vederea confiscării, cantitatea de peste 12 tone de cărbune, transportată fără documente legale...
11:26 – Concursuri profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă
Mâine, 14 iunie 2012, începând cu ora 09.00, în incinta stadionului Moi din comuna Bâlteni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al...
11:09 – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în control la Peştişani
Doi reprezentanţi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj se află la această oră în control la Primăria Peştişani. Cei...
Dian îl ia şi pe Marcel Romanescu la PNL
Dian Popescu îl va lua şi pe subprefectul Marcel Romanescu la PNL Gorj. A declarat-o chiar ieri preşedintele PNL care îi va oferi un...
PDL Gorj, faultat de Manţog – Ruşeţ nu demisionează
PDL Gorj a avut rezultate slabe la alegerile locale de duminică, dar au fost peste media obţinută de partid, pe ţară. Astfel la judeţ,...
Vlaicu reia negocierile cu PNL, a dat chix cu UNPR-ul
Şeful de campanie al UNPR Gorj, Marius Vlaicu, şi-a dat concursul de incompetenţă în organizaţia pe care a condus-o spre ,,victorie” la alegerile locale....
Petrescu, inginer la Mina Motru
Ilie Petrescu, fostul Director al UEF Motru, a revenit la unitatea în care a lucrat înainte de a fi detaşat pe funcţia de director...
Primarul Florin Pavel îl vrea vice pe nepotul lui Ilie Fuiorea – Bute
Chiar dacă realesul primar al comunei Peştişani, Florin Pavel, susţinut de USL, la recentele alegeri locale, are niscaiva dosare întocmite de Curtea de Conturi,...
Comisia de Control a ANP cercetează: Biserica ortodoxă – “deţinutul” din Puşcăria Târgu Jiu !
Mă refer la Biserica Ortodoxă Română, care din păcate, la Penitenciarul Târgu Jiu este, deocamdată, nedreptăţită faţă de alte culte ori secte. Pur şi...
Au contestat rezultatul alegerilor! – PRM-ul îşi pune viceprimar la Băleşti
Mădălin Ungureanu, candidatul PRM la Băleşti, angajat al Direcţiei de Sănătate Publică, a fost la o distanţă de doar 34 de voturi de scaunul...
Nioaţă şi Dumitraşcu, primari la limită
Candidatul USL, de la Bumbeşti Piţic, Michy Nioaţă a fost la doar 23 de voturi de candidatul PDL, Viorel Popescu. Nu a fost însă...
Florin Cârciumaru: ,,Propunerea mea pentru funcţia de viceprimar este Aurel Popescu”
Reporter: Pe cine susţineţi pentru funcţia de viceprimar la Primăria Târgu-Jiu?
Florin Cârciumaru: „La nivel de primărie, după validare, eu o să vin în faţa...
Primarul Bârcă are corigenţe şi n-a intrat la Bac
Dacă ai carte, ai parte! Aşa spune un proverb românesc, însă de multe ori acesta este contrazis de realitate. De exemplu un primar din...
Tombola de la Turceni se face
Noile autorităţi din Turceni nu au renunţat la intenţia vechii administraţii a oraşului de a organiza o tombolă pentru alegătorii care au venit duminică...
Creţan vrea adevărul despre mineriade
La 22 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie care au zguduit România în 1990, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan cere...
Rezultatele finale ale alegerilor locale în Gorj – USL a obţinut 80% din voturi, la primari
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj a anunţat ieri rezultatul final al alegerilor locale din data de 10 iunie. USL a obţinut cele mai multe...
I-a căzut motocicleta în râpă
Un turist german a solicitat ieri sprijinul jandarmilor gorjeni pentru a-şi recupera motocicleta după ce s-a răsturnat cu aceasta într-o râpă din zona Transalpina.
Jandarmii...
Albumul Domnicăi Trop, lansat la Muzeul Judeţean Gorj
Celebra interpretă de muzică populară, Domnica Trop, este aşteptată astăzi la Târgu-Jiu. „Muma cântecului mehedinţean” va participa la lansarea albumului muzical „M-a mânat mama...
Elevi motreni, câştigători la concurs
Şcoala Generala nr. 1 din Motru a participat la concursul “Igienă acasă şi la şcoala” la secţiunea claselor V-VIII derulat de Domestos, în parteneriat...
În Gorj se cultivă varza de toamnă şi se prăşeşte porumbul
În aceste zile se fac pregătirile pentru cultivarea verzei de toamnă. Se fac lucrări de întreţinere, combaterea bolilor şi dăunătorilor, pe suprafeţele cultivate cu...
Eufimia Dumitrescu nu vrea viceprimar la Novaci
Candidata PD-L la fotoliul de primar al oraşului Novaci s-a clasat pe locul doi la alegerile din 10 iunie. Partidul pe care l-a reprezentat...
Direcţia pentru Agricultură centralizează pagubele din Gorj
Vremea rea din ultima perioadă a afectat aproximativ 30 de deţinători de sere din judeţul Gorj. Producătorii vor fi însă despăgubiţi abia după ce...
Greul abia acum începe!
Aforismul învăţatului antic grec – Esop, citat mai sus, a găsit o mare perioadă de timp întruchiparea în viaţa politică românească. Cu deosebire în...
Peste 25.000, imputaţi de Corpul de Control al CJAS Gorj
Medicii de familie, farmaciile, furnizorii de servicii spitaliceşti şi de servicii clinice au fost verificaţi de Corpul de Control al Casei Judeţene de...
Gura Târgului – Prefectul Andrei, promovat ,,general” la Inspectoratul Şcolar Gorj
Dascălii din Gorj erau bulversaţi ieri la vestea că Liviu Andrei va fi pus iar la cârma Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Asta, urmare a...
„Mesajul Meu Antidrog” 2012 şi-a desemnat câştigătorii
Lansată în februarie 2012, cea de-a IX-a ediţie a concursului „Mesajul Meu Antidrog” şi-a desemnat, ieri, câştigătorii. Pentru ediţia din acest an au fost...
Dispensarul TBC, transformat în muzeu
Clădirea Dispensarului TBC din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, situat în locaţia de la Pasarelă, va deveni muzeu al personalităţilor medicale din judeţul...
La pas prin urbe, c-aşa-i frumos şi sănătos !
Spre a nu o mai da pe după cireş, - cum scria în ale sale Amintiri din copilărie, Nică al lui Ştefan a Petri...
Călinoiu a inaugurat Secţia Boli Infecţioase după campanie
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, împreună cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au inaugurat oficial Secţia Boli Infecţioase. Deşi putea să facă inaugurarea în...
Marian Olaru, din nou şef al Secţiei II Pneumologie
Pneumologul Marian Olaru a susţinut, ieri, probele de concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Secţiei II Pneumologie din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Eminescu a pus bazele naţionalismului românesc modern!
La împlinirea celor 123 de ani de la trecerea în eternitate a “Luceafărului” poeziei româneşti, dacă am face o succintă referire la opera social-politică...



































