Arhive Zilnice: 21 octombrie 2012

Condescu face cărţile pe Colegiul 1 de Senat

Sindicalistul Marin Condescu nu se dezminte. Pentru că o parte din jocurile făcute în campania electorală din 2008, alături de Ionel Manţog, de data...

Interceptările convorbirilor cu Naşu’, dintr-un stat mafioto-dictatorial!

Am trăit s-o vedem şi pe asta. Prin septembrie 2010, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, discuta într-un limbaj prietenesc nevoie mare ba cu...

4200 de sarmale şi zece oi sacrificate la resfinţirea bisericii din Crasna

Liturghia şi slujba de resfinţire a Bisericii “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Radoşi, comuna Crasna, oficiată de Mitropolitul Irineu a adunat duminică în localitatea...

CEO reîncepe angajările pentru proprietarii de terenuri de sub termocentrale

Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia(CEO) vor reiniţia, în perioada următoare, angajările pentru persoanele care deţin terenuri situate sub sau în perimetrul termocentralelor, carierelor şi a...

Gura Târgului – Popa Drăghici, trafic de influenţă la Mitropolie

Fostul primar al comunei Teleşti, revenit la preoţie, vorbesc enoriaşii că s-ar deda şi la lucruri nesfiinte. Mai precis, consilierul silvic al Mitropoliei, ar...

Pe ritmurile lui Belgher – Vâlceanu şi Scheau s-au lansat cu chef la Cărbuneşti

Candidaţii PDL Gorj, Dan Vâlceanu şi Mircea Scheau, s-au lansat duminică după-amiaza în cursa pentru alegerile parlamentare făcând un chef de zile mari la...

Petrescu: “Îi doresc lui Dian să aibă aceeaşi soartă pe care am avut-o eu în 2008”

Candidat sau nu pe Colegiul 1 de Senat, Ilie Petrescu, prim-vicepreşedinte al PPDD Gorj, continuă să îl înţepe pe potenţialul său contracandidat, Dian Popescu....

Parc Fotovoltaic, inaugurat la Cărbuneşti

La Târgu-Cărbuneşti a avut loc, sâmbătă, un eveniment deosebit de important, atât pentru autorităţile oraşului cât şi pentru localnici. Este vorba despre inaugurarea celui...

Porcăiala on-line a poliţiştilor

De ceva timp încoace, ziarele on-line sunt pline, la rubricile destinate cititorului, de comentarii care mai de care insultătoare. Şi pentru că porcăiala o...

Crimă rezolvată după 13 ani

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii gorjeni la 13 ani de la comiterea unei crime care, iniţial fusese considerată accident casnic,...

„Iertat” de evaziune după ce a plătit prejudiciul

Un patron gorjean a scăpat de puşcărie după ce fusese trimis în judecată pentru evaziune fiscală, el acceptând să plătească Fiscului suma cu care...

Apă, canalizare şi internet, în beneficiul localnicilor din Berleşti

La Berleşti, în momentul de faţă, se află în plină derulare investiţia de introducere a apei potabile în localitate, dar şi realizarea reţelei de...

Conferinţă medicală interdisciplinară la Spitalul Târgu-Cărbuneşti

Pentru că ne place să credem că “medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubirea faţă de oameni”, cum spunea Iuliu Haţieganu, întemeietor de...

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată la Târgu-Jiu

Celebrată anual pe data de 18 octombrie, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane s-a marcat joia trecută şi în municipiul nostru. Acţiunile...

Cardul european de sănătate, disponibil pe telefoanele inteligente

Comisia Europeană a lansat o aplicaţie pentru smartphone în care utilizatorilor li se explică modul în care te poate salva în caz de urgenţă...

Prins la volan cu permisul de conducere anulat

Poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au depistat la sfârşitul săptămânii un tânăr în vârstă de 26 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în...

La volan, fără permis de conducere

Poliţiştii Postului de Poliţie Borăscu au depistat în cursul zilei de joi, în trafic un tânăr de 18 ani, din localitate, în timp ce...

Transporta cărbune ilegal

Poliţişti din cadrul Poliţiei Rovinari, au depistat cu ocazia activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de cărbune şi subansamble din unităţile miniere,...

Accident de circulaţie la Tânţăreni

Un accident de circulaţie a avut loc la sfârşitul săptămânii pe raza comunei Ţânţăreni, sat Floreşti. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti din cadrul...

Accidentată, din cauza neatenţiei

Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată de un tânăr de 28 de ani din comuna Padeş cu privire la faptul că în timp ce...

Staţiunea Rânca, verificată înainte de debutul sezonului rece

Pregătirile pentru sezonul rece au intrat în linie dreaptă la Rânca. La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii instituţiilor deconcentrate din judeţul nostru s-au reunit în...

Spitalul de Pneumoftiziologie caută pneumolog

Reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu au început demersurile pentru scoaterea la concurs a unui post de medic specialist pneumolog. Deocamdată...

Culegerea de matematică a învăţătorului Mihai Popescu, lansată la Târgu-Jiu

La 15 ani de la trecerea sa în nefiinţă, învăţătorul Mihai Popescu a fost readus în inimile şi memoria foştilor săi colegi de la...

Cipariu a lansat volumul “singurătatea vine pe facebook”

Poetul Dan Mircea Cipariu a lansat, la Târgu-Jiu, volumul de poezie „singurătatea vine pe facebook”. Evenimentul a avut loc vineri după-amiază, la Belfast Pub....

Legendă şi adevăr – Despre Biserica din DRĂGOEŞTI(II)

Anul acesta, pe 11 noiembrie, se va resfinţi Biserica din Drăgoeşti, un fost sat al comunei Brădiceni, acum doar cătun al localităţii Brădiceni din...