Arhive Zilnice: 14 martie 2013

Se reia tipărirea cardurilor europene de sănătate

Începând de luni, asiguraţii care au nevoie de carduri europene de sănătate se pot adresa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate pentru a depune...

Adunare Generală, la Centrul „Sfântul Vasile cel Mare”

Membrii Centrului social de zi pentru copii „Sfântul Vasile cel Mare” din Târgu Jiu s-au întrunit în această săptămână în cadrul Adunării Generale anuale....

La Rânca se schiază pe toate cele cinci pârtiinătate

În această perioadă, întreg domeniul schiabil din staţiunea montană Rânca este practicabil. În ultimele zile s-au depus aproape 30 de centimetri de zăpadă nouă. Deşi...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeul postului, iertării, smereniei şi al rugăciunii

În Pericopa Evanghelică a Duminicii izgonirii lui Adam din Rai sunt evocate cu atâta limpezime şi coerenţă principalele coordonate ale credinţei noastre în Dumnezeu,...

Cula Şiacu, preluată de CJ Gorj şi Muzeul „Alexandru Ştefulescu”

Cula de la Şiacu, din comuna Slivileşti, va fi preluată de Consiliul Judeţean Gorj şi dată în administrare Muzeului Judeţean Gorj. Conducerea instituţiei intenţionează...

Sute de lucrări din toată ţara, la „Brâncuşiana Copiilor”

Muzeul Judeţean Gorj a găzduit ieri vernisajul expoziţiei naţionale de artă plastică „Brâncuşiana Copiilor”. Ajunsă la cea de-a XI-a ediţie, expoziţia a reunit sute...

Sculptorul gorjean Mihai Ţopescu, prezent pe un post de televiziune naţional

Nu numai UAP – Uniunea Artiştilor Plastici Filiala Gorj, preşedinte pictorul Vasile Fuiorea - se mândreşte cu recunoaşterea naţională şi internaţională a artistului plastic...

Tâlhar reţinut de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari au reţinut miercuri un tânăr în vârstă de 25 ani, din Târgu-Jiu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie....

Maşinile CEO, adunate la Turceni! – Şefii fără bolizi, navetişti cu microbuzul

Gata cu huzurul pe patru roţi la Complexul Energetic Oltenia(CEO)! Cel puţin ăsta pare să fie mesajul conducerii CEO care recent ar fi luat...

Etapa finală a concursului F.O.C. – Flăcările Omoară Copii

În amfiteatrul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, va avea loc astăzi, începând cu ora 12:00, faza finală a concursului cu tematică de prevenire...

Cod galben pe Jiu

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu a anunţat că începând de joi, ora 6:00, se instituie Cod Galben pe afluenţii Jiului superior şi mijlociu,...

Maioreanu, pus în funcţie la o companie cu o conducere schimbătoare

Andrei Maioreanu, vicepreşedinte PSD, a fost selectat să facă parte din noul Consiliul de Supraveghere al Transeletrica, companie de stat care a schimbat deja...

Din volumul „Amintiri din Casa Amintirilor” – Dealul cu Vulturi

În satul nostru, oamenii mai stau încă de poveşti. Cei bătrâni ei cu ei şi între ei, iar bunicii spun poveşti nepoţilor de când...

În funcţie de numărul animalelor şi suprafeţelor cultivate, fermierii vor fi impozitaţi

Fermierii gorjeni, vor fi impozitaţi odată cu intrarea în vigoare a noului cod fiscal, respectiv 1 februarie în funcţie de numărul de animale pe...

Morega prevesteşte o rupere a PDL, sub Udrea

Fostul deputat Dan Ilie Morega crede că PDL-ul ar putea să se rupă în două dacă Elena Udrea îl va bate pe Vasile Blaga...

Rata şomajului în Gorj este în creştere

Numărul şomerilor gorjeni aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a crescut în această lună cu 8,09 %, faţă...

Bucloiu, mandat prelungit

Gorjeanul implicat în sute de procese pe care le-a deschis după ce a reclamat pe aproape oricine a dorit din judeţ va rămâne după...

Lucrările la fabrica de gips-carton de la Turceni încep în trei luni

Începerea lucrărilor la fabrica de gips-carton de la Turceni a fost amânată de conducerea companiei Siniat România, fosta Lafarge Arcom Gips, pentru luna iunie....

Procesiune cu torţe, în cinstea lui Brâncuşi

Începând din seara de 15 martie, în cadrul Ansamblului Sculptural Constantin Brâncuşi va avea loc o procesiune cu torţe, în cinstea sculptorului. La manifestare...

Circulaţie oprită la Rânca

Drumarii au închis ieri circulaţia rutieră spre staţiunea Rânca, după ce viscolul a început să sufle cu putere în zonă. Şeful acestora, Ion Tudor,...

Drumul de la Turcineşti, în continuare închis

Drumul comunal DC 148, cel care face legătura între satele Cartiu şi Hurezu, este în continuare închis. Acesta a avut de suferit, în urmă...

Eşecul portocaliilor

Omul care vorbeşte cel mai mult neîntrebat, adică Guvernatorul Coloniei numită încă România – Traian Băsescu se face că plouă atunci când ar trebui...

Gura Târgului – Trofin, şefă de Resurse Umane în locul lui Răuţ

Salariaţii Sucursalei Turceni a CEO discută aprins în aceste zile că Valentin Trofin, şefa de Resurse Umane de la Sucursala Turceni a Complexului Energetic...

Soţul criminal, trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus recent trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Bobină Vasile, pentru comiterea infracţiunii...

Telefonul copilului a sunat de aproape 60 de ori

Pe parcursul anului trecut, la Compartimentul „Telefonul copilului” – 983, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-au primit...

Trei contestatari în PDL Gorj, patru contestaţii ajunse la centru

Organizaţia judeţeană condusă de deputatul Ion Cupă a încheiat miercuri seara procesul de înregistrare a contestaţiilor din partea membrilor care sunt nemulţumiţi de componenţa...

Tomograf performant, la Spitalul Orăşenesc Rovinari

În prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a mai multor cadre medicale şi a mass-mediei, noul Computer Tomograf al Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” a fost...

Cotidianul Gorjeanul PDF 14 Martie 2013

{edocs}gorjeanul_pdf/2013.03.14_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}