Arhive Zilnice: 10 septembrie 2013

Ca la noi, la nimeni – Furturile din agricultură

Vara a trecut şi toamna s-a instalat ca lumea. Vegetaţia e aproape pe sfârşite şi ea. Ţăranii, că fermierii sunt puţinim încep să tragă...

Însemnări de scriitor – Ion Popescu-Brădiceni, Ars Poetica Transversalia sau aventurile trans-scriiturii

Ca şi Arghezi modernul, transmodernul I.P.-B., sapă: „Scriitura-i şanţ adânc, / ce-l tot sap supus de ţânc”. Adică, el, de mic copil, a avut...

Moment duhovnicesc deosebit la resfințirea Bisericii de lemn de la Broștenița-Fărcășești

În ziua de pomenire a Sfinților și Drepților Părinți ai Maicii Domnului, Ioachim și Ana, Înalt Preasfinţitul Părinte acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și...

Minora dispărută din Cărbuneşti, găsită în Vâlcea

O minoră în vârstă de 13 ani, din Târgu-Cărbuneşti, semnalată ca fiind dispărută de la domiciliu, a fost găsită de poliţişti în oraşul Berbeşti...

Prin negociere directă, Firma afaceristului Mitroi a săpat şanţuri în Rânca, pe banii Primăriei Novaci

Societatea comercială deţinută de Vasile Mitroi, cunoscutul afacerist din Rânca, deţinătorul pârtiei de schi din staţiunea montană, a pus mâna pe un contract gras...

Nicolae Fîciu, candidatul cu cel mai slab dosar la concursul pentru ŞPA Târgu-Jiu

Solistul gorjean de muzică populară, Nicolae Fîciu, este cel de-al treilea candidat intrat în cursa pentru funcţia de manager al Şcolii Populare de Artă...

Microbuzele şcolare, verificate de poliţiştii rutieri

Microbuzele destinate transportului de elevi vor fi verificate înainte de începerea anului şcolar de către poliţiştii rutieri, în cooperare cu autorităţile publice locale, Inspectoratul...

Trei gorjeni, la Jocurile Francofoniei

Trei meşteri populari din Gorj, Ion Rătezeanu, Filomena Tiştere şi Nicu Văideanu, reprezintă în această perioadă România la Jocurile Francofoniei. Cei trei vor oferi...

Conservatorul Barbu, o cârpă în faţa şefului de partid

Prezent vineri pentru prima oară la sediul PC Gorj din Târgu-Jiu, deşi a trecut în rândul conservatorilor, de la PPDD, în urmă cu trei...

Dascălii gorjeni, la consfătuiri

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj a stabilit programul consfătuirilor cadrelor didactice. Acestea au debutat ieri şi se vor încheia sâmbătă, 14 septembrie, cu...

Vineri 13, ghinion sau noroc pentru Boian şi Dijmărescu?

Final de săptămână cu emoţii pentru foştii şefi de la Uzina Mecanică Sadu, pentru care Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj solicită în continuare...

Opţionale de antreprenoriat, carieră şi finanţe personale pentru elevii de gimnaziu şi de liceu din Gorj

Cadrele didactice care doresc să predea elevilor un opţional despre antreprenoriat, profesie şi carieră, finanţe personale sau educaţie pentru sănătate se pot înscrie pentru...

Surupăceanu, Cristea & Co., aproape de sentinţa instanţei

Două săptămâni mai au de aşteptat foştii şefi de la fostul Complex Energetic Oltenia şi fostul parlamentar Mugurel Surupăceanu pentru a afla dacă instanţa...

Medicii de familie vor avea un nou contract-cadru

Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj este bucuros că ministrul Sănătăţii i-a dat dreptate în privinţa contractului-cadru. Moisescu spune că...

Morega, între invitaţii de seamă la summitul global internaţional din China al APCEO

Organizarea summit-ului a aparţinut Guvernului Republicii China, Guvernului Provinciei Changchun, cu 14 milioane de locuitori, şi APCEO, Asociaţie a ţărilor din Asia-Pacific. Aici s-au discutat...

Sindicaliştii se opun transformării spitalelor în fundaţii sau asociaţii

Sindicaliştii nu sunt de acord cu propunerea de transformare a unităţilor sanitare publice cu paturi în fundaţii, asociaţii sau societăţi comerciale. La dezbaterile organizate...

Târgujienii au practicat diverse sporturi în aer liber

Timp de trei zile, amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu a răsunat de voie bună, datorită activităţilor sportive desfăşurate în aer liber, organizate de CEZ...

Contribuţiile de sănătate se depun la trezorerie

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj reaminteşte contribuabililor că persoanele care realizează venituri din activităţi independente, dar şi cele care nu realizează venituri,...

Analizele copiilor pentru intrarea în colectivitate, gratuite

În prag de începere a unui nou an şcolar, părinţii trebuie să treacă împreună cu micuţii lor pe la medic pentru a obţine documentele...

Agenţii economici, contactaţi pentru Bursa Locurilor de Muncă

Salariaţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj desfăşoară în aceste zile o serie de acţiuni de contactare a agenţilor economici în...

Materialele de construcţii, verificate de OPC Gorj

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a desfăşurat pe parcursul lunii august mai multe acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind comercializarea...

Pentru Trenul Regal, Gorjenii au luat cu asalt Gara Târgu-Jiu

De la începutul acestei săptămâni, gorjenii au posibilitatea de a vizita Trenul Regal, dar şi o expoziţie de machete şi exponate din Muzeul CFR....

Purtăm cu toţii vina degradării propriei noastre existenţe

Lumea în care ne purtăm paşii în scurta noastră existenţă pământeană, devine parcă din ce în ce mai urâtă şi săracă, iar ignoranţa face...

Patru candidaţi din Gorj la examenul de capacitate al magistraţilor stagiari

Lista candidaţilor care pot participa la examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari a fost publicată la începutul acestei săptămâni pe site-ul Institutului...

Gura Târgului – Angajaţi ai Minprest curăţă de câteva zile drumul pentru Ponta

În ultimele zile, pe drumul ce leagă Târgu-Jiul de Scoarţa, mai precis pe raza cartierului municipal Drăgoieni, 15-20 de angajaţi ai Minprest, care prestează...

SGA Gorj, verifică cursurile de apă

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, împreună cu delegaţii Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice vor efectua o serie de verificări privind starea tehnică...

Ploi frecvente, moderate cantitativ

Meteorologii prognozează pentru zona Olteniei în această lună, ploi frecvente, moderate cantitativ. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată începând cu 14 septembrie. Administraţia Naţională de...

Spectacol de poezie şi muzică folk „PIATRA DE HOTAR”

În cadrul Zilelor Turismului Gorjean sunt programate zilnic diverse evenimente ce au drept scop promovarea judeţului. Astfel, miercuri începând cu ora 11.00, la Casa-Muzeu...

Gârbaciu Jr., consultant artistic şi portavoce a ŞPA Târgu-Jiu

Iani Gârbaciu, fiul fostului director al Şcolii Populare de Artă (ŞPA) din Târgu-Jiu, Viorel Gârbaciu, a fost prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de...

13.40- Iani Gârbaciu, noul purtător de cuvânt al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu

Iani Gârbaciu, fiul fostului director al Şcolii Populare de Artă (ŞPA) din Târgu-Jiu a fost prezentat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă drept ...