Arhive Lunare: decembrie 2014
Incendierea casei lui Pârjol, soluţionată cu autor necunoscut
Cercetările privind incendierea casei lui Dumitru Pârjol, preşedintele Asociației Obștea de Moșneni Aninișeni, Radoșeni, Cărpinișeni, din Crasna, s-au încheiat după aproape un an cu...
Sindicalistul Peptan, supărat foc la Sinaia
Gheorghe Peptan, liderul de sindicat de la Mentenanţă Rovinari, s-a supărat foarte tare în ultima zi a întâlnirii organizate de Federaţia ,,Univers”, la Sinaia.
Supărarea...
Șef din Primăria Târgu Jiu, după gratii!
Viață grea pentru un director din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, care ieri a fost reținut pentru 24 de ore într-o anchetă ce vizează...
Șoferul care a omorât un om, încă liber
Polițiștii nu au dat încă de urma conducătorului auto care în cursul serii de marți a produs un accident rutier la Bărbătești, accident în...
În timpul controlului de la AJFP, Mogoe, în proces cu Medserv Min pentru plata zilelor de concediu
Valentin Mogoe, fostul director al Medserv Min, a acţionat în judecată fosta unitate pe care a condus-o până în vara acestui an, pentru că...
Gura târgului – Mese întinse pentru salariaţii Carierei Peşteana
Sute de mineri de la Cariera Peşteana s-au petrecut ieri la o sală de evenimente din comuna Bâlteni.
Deoarece ieri a fost zi liberă pentru...
Cântec de lebădă?
Pandurii joacă cu sabia deasupra capului ultimul meci al turului de campionat. Deşi vine la Târgu Jiu ultima clasată, echipa gorjeană trece prin momente...
Energia a început returul cu o victorie
Trupa lui Andrieş confirmă faptul că se află în revenire de formă şi a reuşit să lege a treia victorie consecutivă, două în campionat...
Oficiu poştal de 420.000 de lei, în Târgu-Jiu
Directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu, a declarat joi, la Târgu-Jiu, la inaugurarea unui nou oficiu poştal, că, în cazul privatizării companiei, nu...
Sală de lectură modernizată la Biblioteca „Christian Tell”
Începând din luna ianuarie a anului viitor, utilizatorii Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” din Târgu-Jiu vor avea la dispoziţie o sală de lectură complet modernizată.
În...
Preoţii misionari din spitalele gorjene s-au reunit la Craiova
Preoții slujitori în spitalele aflate în cuprinsul Arhiepiscopiei Craiovei s-au reunit în sala de conferințe a Centrului „Mitropolit Firmilian” joi, 4 decembrie, în cadrul...
Conferinţa „Fii voluntar – Arată că şi ţie îţi pasă”, la Târgu-Jiu
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj şi Asociaţia de Întrajutorare „Sprijin pentru Salvatori”, în colaborare cu O.M.V. Petrom, organizează...
Doljeanul care a vrut să-l mituiască pe şeful de post din Ţânţăreni, condamnat la închisoare
Mihai Toma, bărbatul din judeţul Dolj arestat în cursul lunii octombrie după ce a încercat să-l mituiască pe şeful de post din Ţânţăreni cu...
7 posturi vacante în primăriile din Gorj
Patru consilieri şi trei inspectori! Pentru aceste posturi vacante se vor organiza o serie de concursuri până la finele acestei luni la primăriile Hurezani,...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu este însăși Calea spre Lumina deslușirii Adevărului
La Pericopa Evanghelică a Duminicii a 27-a după Rusalii, a Tămăduirii femeii gârbove, simpla deschidere a ochilor minții noastre copleșite de îngrijorări, parcă înlăcrimează...
Gorjenii se serbează de Sfântul Nicolae
Mare sărbătoare mâine pentru aproximativ 14.000 de gorjeni care îşi serbează onomastica cu ocazia Sfântului Nicolae. Fie că se numesc Nicu, Nicoleta, Niculina ori...
Sute de elevi din Gorj, la etapa judeţeană a OLAV
Circa 500 de elevi din Gorj sunt aşteptaţi să participe sâmbăta aceasta la etapa judeţeană a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viaţă”, ce se...
Ţicleanu, preşedinte în locul lui Prunariu
Lucrurile s-au mişcat mai repede decât ar fi crezut mulţi, Mihai Prunariu a căzut la o înţelegere cu privire la rezilierea pe cale amiabilă...
Îndrumător fiscal pentru profesiile libere
Contribuabilii gorjeni care obţin venituri din profesiile libere au de acum la dispoziţie un Ghid fiscal elaborat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Veniturile obţinute...
5 decembrie – Ziua Internațională a Voluntarilor
În 1985, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 5 decembrie Ziua Internațională a Voluntarilor și de atunci, pe 5 decembrie, Ziua Voluntarilor se...
Edi Iordănescu, gata să preia echipa
Zilele lui Grigoraş la timona echipei par a fi numărate, acesta urmând cel mai probabil a încheia sezonul de toamnă după care ar urma...
Godeanu, o simfonie de culori
Am parcurs de mai multe ori traseul pe Godeanu, ce străbate Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei din a cărui suprafaţă o importantă parte...
Un liric
Cu ani în urmă, prin „uneltirile” neastâmpăratului Cupidon, care nu ţine seama de vârstă, a avut loc un fericit transplant de pe tărâmuri teleormănene,...
Evadatul din Scriitopia 27
1. Legendarul Cornel Fulger
Doctorul în istorie Vasile Arimia m-a căutat luni, 22 septembrie 2014, pe la amiază. Era la Arhivele din Târgu-Jiu cu universitarul...
Din ce în ce mai mulţi pensionari au popriri pe pensii
Temperaturile scăzute îşi fac simţite prezenţa atât afară, cât şi în buzunarele pensionarilor gorjeni. Fie că datorită pensiilor mici nu-şi pot achita facturile la...
Cetăţeni fără familie, înhumaţi de Edilitara Târgu-Jiu
SC Edilitara Public SA, societate din subordinea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, a cheltuit în acest an peste 2.800 de lei pentru îngroparea a patru persoane...
Eveniment artistic – GorjFest şi-a desemnat laureaţii la Film Documentar şi Reportaj
În noaptea de 3 spre 4 decembrie, la o oră târzie, s-a încheiat jurizarea la Festivalul de Film Documentar şi Reportaj Artistic al creatorilor...
Cădere liberă!
Pandurii a “scăpat” de grija Cupei României, rămâne cu un program mai lejer în primăvară, cu trei date libere în calendar, însă şi fără...
Energia, victorie pe muchie de cuţit
Energia Târgu Jiu a reuşit să obţină o victorie importantă în primul meci ale returului sezonului regulat. Trupa lui Andrieş a câştigat cu 23-22...
Prunariu a renunţat la Pandurii
Mihai Prunariu s-a retras din funcţia de conducere de la cârma CS Pamdurii Târgu-Jiu, contractul său fiind reziliat pe cale amiabilă.
Berca şi Lupulescu îl ajută pe Moş Nicolae
Organizaţia municipală Tg-Jiu a Partidului Naţional Liberal îl va ajuta pe Moş Nicolae să aducă bucurie copiilor instituţionalizaţi la Complexul de Servicii Comunitare pentru...
Directorul Chiriac, reţinut 24 de ore
Şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Raul Chiriac, a fost reţinut pentru 24 de ore în dosarul reabilitării clădirii primăriei, el fiind...
Soţia lui Mutu, trimisă în judecată
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Mutu Constanţa, din comuna Godineşti, judeţul...
Maseurul Căţelu de la Pandurii, amendat cu 11.340 de lei
Eugen Căţelu, maseurul Pandurii, a fost suspendat pentru un joc de Comisia de Disciplină a FRF, după incidentul din pauza meciului Pandurii-FC Botoşani. În...
NATO va relua dialogul militar cu Rusia pentru a se evita incidentele în această perioadă tensionată
Dialogul între militarii Alianței Nord-Atlantice și ai Rusiei trebuie menținut pentru a se evita orice incident în această perioadă de tensiuni generate de criza...
Prinşi la furat
Doi bărbaţi în vârstă de 42 şi 45 de ani, din comuna Cătunele, au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce sustrăgeau...
Divorţ profesional la vârful Diviziei de Pază: Răuţ a rămas fără adjunctul Mogoe
Începând de marţi, Valentin Mogoe nu mai este director adjunct al Diviziei de Pază a Complexului Energetic Oltenia(CEO). Acesta nu mai lucrează deloc în...
Avansări în grad la Poliţie şi Pompieri
Luna decembrie a adus avansări în grad şi în rândul poliţiştilor şi pompierilor gorjeni. Peste 100 de agenţi de poliţie şi subofiţeri din cadrul...
Şase situri arheologice de epocă dacică şi Ev Mediu, de-a lungul variantelor ocolitoare ale Târgu-Jiului
Lucrările la cele două variante ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu nu sunt îngreunate ori împiedicate de cercetările arheologice desfăşurate în zonă în ultima lună. Asta,...
Drumarii gorjeni, la muncă pe Godeanu
Zi grea ieri pentru angajații Secției Drumurilor Naționale Gorj, după ninsorile din timpul nopții precedent ei trebuind să intervină pentru a debloca traficul rutier...
Solidaritatea şi-a ales şefii: Nanu Mic, în frunte
La Sinaia s-a stabilit ieri şi cine va ocupa posturile de conducere de la cârma Departamentului Sindical Solidaritatea. Astfel, Aurel Nanu Mic a devenit...
Comisie sindicală “Univers”, azi la ANRE
În cadrul întâlnirii sindicale de miercuri de la Sinaia, sfaff-ul Univers a hotărât, împreună cu liderii de sindicat din minerit şi energie, ca o...
Prima dată pentru Ponta, apoi pentru Iohannis!
Ion Iordache, fostul primar de Turceni în prezent patron cu acte-n regulă la SC Ydail SRL, şi-a mobilizat salariaţii pentru prezidenţiale. Localnicii din Murgeşti...
Ruşeţ s-a abţinut! Marciuc, ales prim-vicepreşedinte federal cu 236 de voturi
Adrian Marciuc a fost ales miercuri, la Sinaia, în funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei Univers cu 236 de voturi “pentru”, zero voturi “împotrivă” şi...
Au ratat o şansă mare
Energia a fost la Tartu la două minute de o victorie care însemna în proporţie foarte mare calificarea echipei în faza următoare a competiţiei....
Activităţi pentru prevenirea delincvenţei juvenile
În perioada octombrie 2014 – martie 2015, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj se desfăşoară activităţi pentru implementarea proiectului „Copilărie fără delincvenţă”, proiect...
Încă un mandat emis pe numele Otiliei Arjocu
Judecătoria Târgu Jiu a admis ieri cererea procurorilor de a emite un mandat de arestare preventivă pe numele fostei angajate a APIA Gorj, asta...
A intrat cu maşina într-un podeţ
Un craiovean în vârstă de 53 de ani a ajuns marţi la spital după ce, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de...
Totul pe cartea victoriei!
Victoria din meciul cu Minaur se cere confirmată în confruntarea cu Potaissa Turda din această seară, orice alt rezultat compromiţând serios şansele Energiei nu...
Tineri prinşi în flagrant la furat
Doi tineri din Târgu-Jiu au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce încercau să dea o spargere la un atelier auto din...
Spectacol de 1 Decembrie la Mall
Seria evenimentelor artistice organizate de Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Tg-Jiu la Mall, a continuat cu un reușit spectacol de 1 Decembrie, Ziua...
Bărbat accidentat mortal de un şofer neidentificat
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Bărbăteşti, a murit, marţi seara, după ce a fost accidentat mortal de un şofer neidentificat...
Minoră dispărută din Gorj, găsită de poliţiştii din Mehedinţi
O minoră în vârstă de 15 ani din judeţul Gorj, dată dispărută în urmă cu aproape două săptămâni, a fost depistată zilele trecute pe...
Portal MĂIASTRA, revistă literară matură, la 10 ani – Regaluri poetice: Adrian Frăţilă şi Ion Brad
La modul în care este distribuită presa astăzi, nu-i de mirare că şi revistele literare ne parvin cu mare întârziere. Mai ales că, din...
Sub poale de Vâlcan
Perimetru Costeni- Izvarna- Sohodol- Pocruia ieşind în drumul 67D pe la Salca Pocruii ca mai apoi din Tismana să pornim de la Topeşti şi...
Creşteri pentru exporturile şi importurile din judeţ
Potrivit ultimului raport prezentat de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Gorj, importurile şi exporturile realizate la nivelul judeţului nostru se ridică la poziţii înalte,...
17 familii din Gorj, sprijinite de DGASPC
În preajma Sărbătorilor de iarnă, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au venit în ajutorul unor familii cu dificultăţi...
Vremea schimbărilor?
Rezultatele mult sub aşteptări ale Pandurilor din ultimul an s-ar putea transforma într-o sarabandă de modificări la nivelul conducerii, atât tehnice, cât şi administrative.
Pe...
Ca la noi, la nimeni – România fruntaşă la Corupţie!
Un ONG cu sediul la Berlin, numit Transparency International, a dat publicităţii un clasament al celor mai corupte ţări din lume, pe anul 2014. ...
919 viroze şi pneumonii în mini-vacanţa de 1 Decembrie
Finalul săptămânii trecute a fost unul bogat în îmbolnăviri. Virozele şi pneumoniile au cuprins nu mai puţin de 919 gorjeni, mini-vacanţa de 1 Decembrie...
Activitate întreruptă!
Primăria municipiului Târgu-Jiu anunță toți cetățenii că, de astăzi, 4 decembrie, programul de lucru cu publicul de la Direcția Publică Comunitară Locală de Evidență...
Serile duhovniceşti – «Filocalia» la Târgu-Jiu
Sub patronajul Mitropoliei Olteniei, Asociaţia Studenţilor Creştin - Ortodocşi Români (ASCOR), filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” organizează la Cercul Militar din Municipiul Târgu...
Crucea Roşie Gorj a strâns zeci de kilograme de alimente pentru persoanele nevoiaşe
Campania de strângere de alimente, desfăşurată săptămâna trecută de voluntarii Filialei Gorj a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, în parteneriat cu Fundaţia...
LPS Târgu Jiu, la turneul de zonă de la Târgovişte
Grupa de copii născuţi în 2006 a Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu va participa în aceste zile la Memorialul “Gheorghe Ene”, care este...
1.750 de volume pentru membrii Centrului “Christian”
Pe parcursul lunii noiembrie, conducerea Centrului de zi “Christian” pentru Persoanele cu Handicap au derulat o campanie de strângere de cărţi pentru utilarea unei...
Service-urile auto, puricate şi amendate de Protecţia Consumatorilor
10 service-uri auto din judeţul Gorj au fost verificate de către comisarii judeţeni ai Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor în vederea identificării pieselor auto contrafăcute.
În...
Concurs pentru corurile şcolilor şi liceelor din judeţ
Elevii şcolilor gimnaziale şi liceelor din Gorj sunt invitaţi să participe la cea de-a doua ediţie a concursului judeţean de colinde pentru coruri “Naşterea...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Oamenii din Roșia de Amaradia au dovedit solidaritate în condiții dificile și multă dăruire în tot ceea ce se întreprinde în folosul comunității”
- Rep. D-le primar, Ion Liviu COTOJMAN, ați avut mare sărbătoare în ziua de 11 octombrie, în Comuna Roșia de Amaradia, când s-a resfințit...
Angajaţi ai CEO, instruiţi la Rânca
Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, împreună cu Universitatea Politehnica Bucureşti (UPB) au organizat luna trecută, în judeţele Hunedoara şi Gorj, sesiunile de instruire...
Pandurii a părăsit Cupa României
Pandurii continuă căderea şi părăseşte şi Cupa României după ce a pierdut cu 1-0 (0-0) meciul disputa pe Cluj Arena cu U Cluj. Ceppelini...
Minoră dispărută din Gorj, găsită în Mehedinţi
O minoră în vârstă de 15 ani din Gorj, dată dispărută din data de 20 noiembrie de către reprezentanţii Centrului de Primire Minori în...
Activitate sistată până pe 8 decembrie la Evidenţa Populaţiei
Primăria Tg-Jiu anunță toți cetățenii că în zilele de 04.12.2014 și 05.12.2014, programul de lucru cu publicul de la Direcția Publică Comunitară Locală de...
Marciuc, ales prim-vicepreşedinte „Univers”
Adrian Marciuc a fost ales cu 236 de voturi prim-vicepreşedinte al Federaţiei "Univers". Votul de astăzi de la Sinaia nu a fost secret, în...
Hoţi prinşi în flagrant
Doi tineri din Târgu-Jiu au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce încercau să dea o spargere la un atelier auto din...
Maşină în flăcări la Iezureni
Pompierii intervin în cartierul Iezureni, din Târgu-Jiu, unde o maşină a luat foc. Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.
Controale şi amenzi în service-urile auto
Comisarii Protecţiei Consuamtorilor Gorj au desfăşurat o actiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protectia consumatorilor la service-urile auto cu identificarea pieselor auto...
Accident mortal la Bărbăteşti
Un bărbat în vârstă de 40 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier ce a avut loc aseară, pe raza comunei...
Localnicii din Bâlteni îşi conduc morţii la cimitir prin gropi şi noroaie
Ultimul drum al localnicilor trecuţi în lumea celor drepţi este unul de neuitat pentru aparţinătorii decedaţilor din satul Bâlteni. Asta pentru că drumul spre...
Sindicalistul Roşca a apelat la propriul buzunar pentru deplasarea la Sinaia
Nelu Roşca, liderul de sindicat de la UMC Roşiuţa, a fost obligat să plece ieri spre Sinaia, locul de întâlnire a reprezentanţilor Federaţiei “Univers”...
Primarul de Tismana îl aşteaptă pe subprefect la muncă
Marian Slivilescu, primarul de Tismana, îl aşteaptă pe subprefectul Sorin Arjoca la primărie, la finalul acestei săptămâni, pentru a discuta dacă acesta vine să...
Marciuc: “Am fost propus pe funcţia de prim-vicepreşedinte al Univers de 12 sindicate”
Liderul de sindicat Adrian Marciuc va afla astăzi, la Sinaia, dacă va fi ales pe funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei “Univers”, după ce cu...
Văcaru îi face lobby lui Stoica la conducerea ROMARM
Prefectul judeţului Gorj, Alin Văcaru, discută azi la Bucureşti cu directorul general al ROMARM, Dan Tache, privind situaţia actuală a Uzinei Mecanice (UM) Sadu....
Pușcărie și nu prea pentru evaziune
Curtea de Apel Craiova a pronunțat ieri sentința finală pentru doi târgujieni din cartierul Meteor, trimiși în judecată pentru fapte de evaziune fiscală și...
Arjocu, adio libertate
Fosta angajată a APIA Gorj, Otilia Arjocu, a pierdut ieri și ultima posibilitate de a mai redeveni liberă, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute,...
Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV, marcată la Gorj
Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA se celebrează la 1 decembrie începând din 1988, ca oportunitate a oamenilor de pretutindeni să se unească în...
Profesiunea de credință a scriitorului Ion POPESCU-BRĂDICENI
Iată că am avut, la finele săptămânii trecute, un «regal» scriitoricesc de excepție la Muzeul județean «Alexandru Ștefulescu» din Târgu Jiu, prilejuit de lansarea...
Zeci de elevi întorşi din străinătate, reînmatriculaţi în şcolile din Gorj
Şi în acest an şcolar, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj s-au înregistrat zeci de cereri de reînmatriculare în şcolile din judeţ a...
Zeci de tone de cărbune, confiscate de poliţişti
Peste 30 de tone de cărbune ce urmau să fie comercializate fără a fi îndeplinite condiţiile legale au fost confiscate zilele trecute de poliţiştii...
Adolescentele date dispărute, găsite de poliţişti
Cele două adolescente în vârstă de 16 ani din Târgu-Jiu, semnalate ca fiind dispărute de la domiciliu, s-au întors acasă. Una dintre acestea a...
Final fără promisiuni pentru panduri – Doar spălarea ruşinii contează
Pas cu pas, Pandurii s-a îndepărtat în acest an de obiectiv, de promisiunile făcute suporterilor şi de aşteptările acestora. În faţa ultimelor trei partide...
CSU Craiova vrea să dea de pământ cu Steaua
După un parcurs în forţă în campionat, acolo unde echipa craioveană a ajuns în imediata apropiere a podiumului ridicând pretenţii europene, CSU Craiova şi-a...
Afacerişti din Motru şi Padeş, cercetaţi pentru evaziune fiscală
Patru patroni, trei din Motru şi unul din Padeş, s-au ales cu dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că aceştia nu au înregistrat...
La Materniatea Târgu-Jiu, Doi băieţei au venit pe lume de Ziua Naţională a României
Pentru două familii din Târgu-Jiu, 1 decembrie 2014 a fost nu doar Ziua Naţională a României, ci şi ziua în care li s-a născut...
Localnic din Negomir, cercetat penal pentru furt de lemne
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Negomir, s-a ales cu dosar penal după ce a tăiat şi sustras mai mulţi arbori...























































































































