Arhive Lunare: octombrie 2015

Accente polikratice – REFLECŢII

- Modestia stă uneori pe muchia vanităţii. - Prostia se măsoară cu grade de inteligenţă. - Culmea infatuării – să te lauzi cu ratările tale. - Oare,...

Pamfil Șeicaru, un uriaș ziarist patriot

Exact acum 75 de ani, în data de 14 august, Pamfil Șeicaru a scris un material care ar putea fi de ajutor Țării Noastre...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu are putere asupra morții, ca și asupra vieții

În Duminica a 20-a după Rusalii, ca într-un gând al desăvârșirii duhovnicești, vom desluși la Sfânta Liturghie minunea săvârșită în viața Sa pământească de...

Închidere de sesiune pentru submăsura 4.1, sectorul vegetal

Fermierii gorjeni nu mai pot depune proiecte la Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Gorj pe submăsura 4.1- “Investiţii în exploataţiile agricole”, componenta...

Pandurii, îngrădiți la antrenamente

Lucrările la construirea noii arene din Târgu-Jiu vor demara foarte curând, iar constructorul a adus o veste foarte proastă pentru antrenorul Edi Iordănescu, terenul...

Dispărutele din Belgia, căutate și în România

Gorjeanca, pe care soțul său a dat-o dispărută de la locuința sa din Bruxelles la începutul săptămânii trecute, este acum căutată și în țară,...

Percheziţii în Gorj într-un dosar de evaziune fiscală

Ieri dimineaţă, poliţiştii specializați în investigarea criminalităţii economice şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efecutat 12 percheziții, în Mehedinți, Hunedoara, Sibiu și Gorj, pentru destructurarea unei...

Plante medicinale din Farmacia Domnului – Măceşul – (pseudo) fructul de toamnă cu cea mai multă vitamină C!

Denumire ştiinţifică. Rosa canina. Denumiri populare: trandafir sălbatic, cacadâr, răsură, rug sălbatic. Prezentare. Face parte din familia rozaceelor şi este un arbust extrem de puternic împământat,...

Elevul din LPS, exmatriculat după ce şi-a tăiat iubita

Consiliul Profesoral al Liceului cu Program Sportiv din Târgu-Jiu, întrunit ieri după-amiază, a hotărât să îl exmatriculeze pe tânărul care şi-a tăiat iubita cu...

Narcis Răducan: “Avem datorii, dar echipa nu suferă”

Președintele Pandurilor a anunțat că echipa gorjeană este una dintre echipele care au datorii, dar acestea nu sunt foarte mari și nu pun în...

Energia, favorită în fața Mediașului

Trupa lui Antonis Constantinides are o misiune mai ușoară în a treia etapă a campionatului și, în același timp, șansa de a se reabilita...

Ca la noi, la nimeni – Klaus Iohannis şi poziţia struţului

După precedenta reuniune a Consiliului Europei, din 23 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis a mers cu mare avânt şi la cea din 16-17 octombrie, cea...

Pădurar reţinut pentru infracţiuni silvice

În urma percheziţiilor efectuate, miercuri, de oamenii legii pe raza comunei Brăneşti, un pădurar acuzat de săvârşirea de infracţiuni silvice a fost reţinut pentru...

Energia luptă la Timișoara pentru primele puncte din deplasare – În căutarea unei prime surprize

Echipa de handbal a Energiei trebuie să caute puncte în deplasările pe care le va face dacă dorește să se mențină în lupta pentru...

Se caută îngrijitori

Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis De Copil” din Târgu-Jiu va organiza luna viitoare concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două posturi vacante de...

Acroşat de maşină pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 59 de ani, din Rovinari, a ajuns la spital, după ce a fost acroşat de un autoturism chiar în timp ce...

Şofer fără permis, depistat în trafic

Un târgujian este cercetat de poliţişti, după ce a fost prins conducând un autoturism pe drumurile publice, deşi nu avea acest drept. Poliţiştii Postului de...

O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale

Gorjenii care au păstrat fiecare bon emis pentru produsele achiziţionate în luna septembrie vor avea la finele acestei săptămâni o nouă şansă de câştig...

Se caută coordonator pentru un Centru de servicii sociale

Primăria comunei Jupîneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea postului vacant de coordonator centru din cadrul Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale din cadrul comunei....

Sute de mandate de aducere, executate de jandarmi

De la începutul anului şi până în prezent, jandarmii gorjeni au executat un număr de peste 700 de mandate de aducere, emise de organele...

Şi totuşi apare – Publicaţia lunară NOVĂCEANUL continuă să surprindă plăcut cititorii

Prin grija redactorului şef al publicaţiei lunare NOVĂCEANUL, scriitorul Constantin Dârvăreanu, intrăm în posesia unei reviste de 4-6 pagini policrome, bine ilustrată şi cu...

Conducea o autoutilitară neînmatriculată

Un bărbat din Slivileşti este cercetat de poliţişti, după ce a fost prins circulând cu o autoutilitară neînmatriculată pe drumurile publice. Anchetat mai este...

Tânăr cercetat după ce a fost prins beat la volan

Un tânăr de 27 de ani, din Drăgoeni, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând mort de beat un autoturism...

600.000 de lei pentru asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap

Conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a reuşit să vireze zilele acestea banii pe carduri către asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap...

Statul plăteşte câteva sute de lei pentru un copil cu handicap

Statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj arată că numărul copiilor cu handicap din judeţ este de 1.078. Concret, 915...

Pus la plată după ce a șantajat un agent rutier

Bărbatul din Dolj care în primăvară a făcut pe șmecherul după ce un agent rutier l-a tras pe dreapta pentru a-l sancționa că circula...

SE Turceni s-a primenit pentru vizita jurnaliștilor

Pentru a demonta sesizările angajaților secției de șlam dens a SE Turceni legate de condițile grele de muncă, recunoscute pentru Gorjeanul și de șeful...

Cum vede Constantinides meciul cu Mediaş

Elevii lui Constantinides trebuie să treacă repede peste eșecul de la Craiova. Energia are meci mâine seară pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaș....

Elevul care şi-a tăiat iubita, exmatriculat

Consiliul Profesoral al Liceului cu Program Sportiv a decis să-l exmatriculeze pe elevul care şi-a tăiat iubita cu cuţitul. Evenimentul a avut loc, ieri,...

Percheziții în Meteor

Mascații au descins, în această dimineață, în Meteor la mai multe firme care se ocupă cu fier vechi. Acțiunea este una amplă, fiind vizate...

Pădurarul din Brănești a fost reținut

Victor Manea, pădurarul din Brănești, a fost reținut după perchezițiile de ieri. Bărbatul este acuzat că fura lemne din pădurea, care aparține Ocolului Silvic...

Mort de beat la volan

Un tânăr de 27 de ani, din Drăgoieni, a fost depistat azi-noapte de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Drăguţeşti,...

Lovit de maşină pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 59 de ani, din Rovinari, a fost lovit de un autoturism la volanul căruia se afla o tânără de 23 de...

UCB organizează o nouă sesiune InfoStud

Din luna mai 2014 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Proiectul...

Investiţie de 164 de milioane euro, nerecepţionată! Secţia de şlam dens a SE Turceni, un pericol pentru salariaţi

Secţia de şlam dens desulfurare a SE Turceni, unde şef de atelier este Valentin Dondoe, cumnatul fostului director al termocentralei Marin Constantin şi soţ...

Dosar pentru moarte suspectă, la Baia de Fier

Poliţiştii încearcă încă, de trei zile, să elucideze cauzele decesului bărbatului de 41 de ani, găsit mort într-un şanţ din Baia de Fier. Deşi...

Nu îşi poate vizita soţul la Jilava! Medicul Cristina Rostogolea pleacă cu demisie de la Laboratorul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu

Medicul primar Cristina Rostogolea, care prestează de câţiva ani la Laboratorul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, susţine că şi-a dat recent demisia din funcţie, solicitându-şi pensionarea...

Judecătorii din Gorj, note mai bune decât procurorii la examenul de capacitate

Institutul Naţional al Magistraturii a afişat notele obţinute de  candidaţi la probele scrise din cadrul examenului de capacitate al magistraţilor stagiari. Toţi cei trei...

Vilă distrusă de incendiu

Casa cu parter, etaj și mansardă a fostului șef de la Serviciul Economic din IPJ Gorj, Alexandru Gridan, ieșit la pensie, s-a făcut scrum,...

A vrut să își înjunghie iubita! A tăiat-o în palmă!

O tânără de 17 ani, elevă la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu, a ajuns, ieri, la spital după ce fostul său iubit a...

Socrul fostului şef al Poliţiei Turceni şi-a schimbat arma pe un dosar penal

Giosu Sofronie, socrul poliţistului Vlad Cătălin Tiberiu, subinspectorul care a demisionat la începutul lunii septembrie din funcţia de şef al Poliţiei Turceni, după ce...

Psihiatria Târgu-Jiu se modernizează cu bani de la MS

Peste cinci miliarde lei vechi a primit Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu (SJU) de la Ministerul Sănătăţii (MS), bani cu care se va reabilita...

Spitalul Novaci a primit 24 de miliarde lei vechi pentru aparatură medicală

Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a reuşit să obţină 24 de miliarde lei vechi de la Ministerul Sănătăţii, bani cu care unitatea medicală va putea...

49 de reclamaţii la Protecţia Consumatorilor

Pe parcursul lunii trecute, la nivelul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au fost înregistrate un număr de 49 de reclamaţii şi sesizări...

“Rabla” pentru persoane fizice a suferit modificări

Ministerul Mediului a modificat normele pentru Programul Rabla pentru persoane fizice astfel încât tichetele valorice primite de la stat pot fi folosite până la...

Ca la noi, la nimeni – Atenție, urmează stația Vasile Lascăr!

Mergeam spre casă cu autobuzul 335 și trecusem de stația Ștefan cel Mare. “Urmează stația Vasile Lascăr”, am auzit la difuzoarele din superbul autobuz...

Conferința științifică: «Evaluarea calității vieții urbane. Conceperea unui model, cu aplicare la Municipiul Târgu-Jiu»

Miercuri, 14 octombrie 2015, ora 15,00 d-l prof. univ. dr. George Niculescu, directorul Institutului de Politici Publice, Administrație și Științele Educației, de pe lângă...

Pandurii, lider între primele șase

La finalul primei părți a sezonului regulat, Pandurii ocupă un surprinzător loc 1 în clasamentul neoficial al primelor șase clasate. În lupta directă cu...

Cercetat pentru furt de material lemnos

Un tânăr de 22 de ani, din Văgiuleşti, este cercetat de poliţişti, după ce a fost reclamat că ar fi tăiat şi furat mai...

Dragoș Iancu, sub tricolor

Chiar dacă Energia se află în continuare sub linia de plutire și este una dintre echipele care au dezamăgit în acest debut de sezon,...

La volan, fără permis

O tânără de 23 de ani, din Buduhala, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prinsă conducând un autoturism pe drumurile publice,...

Start la depunerea cererilor pentru ajutoarele de încălzire

Începând de luni, 19 octombrie, la cluburile vârstnicilor din municipiul Târgu-Jiu, târgujienii care fac parte din categoriile vulnerabile pot depune cereri în vederea acordării...

“Re – crează–te prin voluntariat !”

Pentru al optulea an consecutiv,  îndemnul „RE – CREAZĂ–TE   PRIN   VOLUNTARIAT !”, devenit un adevărat concept de viaţă, a reuşit să mobilizeze...

Vioara de 1, 2 milioane euro ajunge în oraşul lui Brâncuşi

Renumita vioară Stradivarius Elder-Voicu va ajunge în cursul acestei luni în oraşul lui Brâncuşi. Masa Tăcerii din Târgu-Jiu va fi locaţia în care violonistul...

Agricultorii gorjeni, aşteptaţi să-şi achite impozitele

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de...

Lifturi noi la SJU Târgu-Jiu, până la sfârşitul anului

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu confirmă că, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a reuşit să obţină fonduri pentru înlocuirea lifturilor. Potrivit managerului...

Protocol de colaborare pentru îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au semnat săptămâna aceasta un protocol de colaborare având drept scop îmbunătăţirea...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – D-l Doctor Aristică Moroșanu, medic primar medicină internă, competența pediatrie, Spitalul Orășenesc Tg. Cărbunești: “Mă gândesc la faptul că sunt multe de rezolvat...

- Rep. Dacă nu vă supărați, aș dori să știu, ce mai face D-l Doctor Aristică Moroșanu, medicul cel de dincolo de aparențele înșelătoare...

Elevi motreni, în vizită la Penitenciarul Târgu-Jiu

Marți, 13 octombrie, un număr de 18 elevi ai Colegiului Tehnic Motru, alături de personal didactic, au efectuat o vizită la Penitenciarul Târgu-Jiu, pentru...

Angajat al Ocolului Silvic Turceni, cercetat pentru infracţiuni silvice

Un angajat al Ocolului Silvic Turceni este suspectat că a furat arbori din pădurea ce aparţine instituţiei. În acest dosar au fost efectuate, ieri,...

Rudic va sta pe bancă la meciul cu Timișoara!

Așteptarea a luat sfârșit, antrenorul Energiei, venit de săptămâni bune la Târgu-Jiu, va putea în cele din urmă să stea pe banca echipei sale...

Greu de găsit un vârf

Pandurii pare a se fi resemnat în privința aducerii unui atacant care să umple golul lăsat prin plecarea lui Mihai Roman. Căutările oficialilor gorjeni...

Petiţie împotriva discriminării cadrelor didactice

O petiţie intitulată “Spune «nu» discriminării cadrelor didactice”, lansată în urmă cu doar câteva zile, strânge rapid semnături din toată ţara. Autorul petiţiei cere...

Transporturile de marfă şi de persoane, verificate de poliţişti

Peste 600 de autobuze şi camioane au fost verificate de poliţiştii gorjeni săptămâna trecută, în cadrul unei acţiuni pentru siguranţa transportului public de persoane...

Pandurii, victorie în amical

Pandurii Târgu-Jiu a reuşit o victorie împotriva celor de la Minerul Motru, echipă de Liga a 3-a, scor 7-0. Cei care au marcat au...

Piţian a evoluat titular pentru Naţionala de tineret

Reprezentativa Under 21 a României a remizat într-un joc de pregătire disputat la Bialystock, în Polonia, în fața selecționatei țării gazdă, scor 0-0. Jucătorul...

Bozo Rudic: Eu niciodată nu sunt mulţumit

În etapa a-X-a a Ligii Naționale, Energia se deplasează pe Bega pentru duelul cu Poli Timișoara. Meciul este programat pentru duminică, 18 octombrie, de...

Percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni silvice

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat astăzi 2 percheziţii...

Start la cererile pentru ajutoarele de încălzire

Începând de luni, 19 octombrie, la cluburile vârstnicilor din municipiul Târgu-Jiu, târgujienii care fac parte din categoriile vulnerabile pot depune cereri în vederea acordării...

Elevă înjunghiată la liceu

O elevă de 17 ani de la Liceul cu Program Sportiv a ajuns la spital după ce a fost tăiată la mână de iubitul...

Concert de vioară, lângă Masa Tăcerii

Renumita vioară Stradivarius Elder-Voicu va ajunge în cursul acestei luni în oraşul lui Brâncuşi. Masa Tăcerii din Târgu-Jiu va fi locaţia în care violonistul...

Elevă tăiată la mână de iubit

O elevă în vârstă de 17 ani de la Liceul Sportiv a ajuns la spital cu o tăietură serioasă la mână. Fata vroia să...

Peste 600 de autovehicule, verificate de poliţişti

Poliţiştii gorjeni au verificat săptămâna trecută 618 autovehicule de transport marfă şi persoane în cadrul acţiunii Truck & Bus, derulată la nivelul întregii ţări....

Prinsă la volan fără permis

O tânără de 23 de ani, din Buduhala, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă conducând un autoturism la DJ 674...

Zeci de reclamaţii şi sesizări la CJPC Gorj

În luna septembrie 2015, la nivelul CJPC Gorj au fost înregistrate un număr de 49 reclamaţii şi sesizări din partea consumatorilor. Până la această...

Fiul lui Telu Pîrvulescu, şeful de nota trei al Direcţiei Control Antifraudă Bucureşti

Comisarul Bogdan Pîrvulescu, fiul secretarului general adjunct în Ministerul Economiei, Telu Pîrvulescu, în prezent independent politic, dar promovat în Capitală cu sprijinul PNL, nu...

Cadavru, într-un şanţ din Baia de Fier

Un bărbat din Baia de Fier a fost găsit, luni dimineaţa, mort într-un şanţ. Acesta era căzut fără suflare la mică distanţă de sediul...

Ciurel a contestat sechestrul pus de procurorii DNA

Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, a cerut instanței ridicarea sechestrului pe care procurorii anticorupție l-au dispus în dosarul în care este...

Sentință modificată pentru Bocșe

Fostul primar de la Crasna, Iulian Bocșe, nu a scăpat de cătușe în procesul în care a fost judecat pentru comiterea unor infracțiuni de...

La Spitalul Rovinari, Talabă, manager cu acte în regulă

Constantin Talabă se află la conducerea Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari din toamna anului trecut. În tot acest timp el a ocupat postul interimar,...

Două sindicate din Minprest sar în apărarea lui Giorgi

Liderul Sindicatului Solidaritatea, Cosmin Bivolaru, şi vicepreşedintele Sindicatului Liber din Minprest Rovinari au semnat împreună, ieri, un comunicat de presă, prin intermediul căruia vor...

Lucrări de 54 de miliarde, în stand-by! Primăria Cruşeţ, contestată pentru că a încredinţat modernizarea unui drum comunal firmei lui Iordache

O firmă din Slatina, abonată la lucrările edilitare ale unităţilor administrativ teritoriale din Gorj, a atacat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor(CNSC) raportul de...

„Susţinem valorile europene pentru liceul tău!” – Alegeri pentru Consiliul Şcolar al Elevilor la C.N.E.T.

Liceenii de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” (CNET) din Târgu-Jiu s-au aflat în aceste zile în febra scrutinului electoral pentru alegerea Consiliului Şcolar al...

Înscrierile la concursul „Juvenes Translatores”, aproape de final

Liceele, care doresc să participe la concursul „Juvenes Translatores”, dedicat tinerilor traducători din Uniunea Europeană, mai au timp doar până pe 20 octombrie să...

Juniori gorjeni, medaliați la Cupa României

Boxul gorjean pare o sursă nesecată de talente, chiar și în condițiile tot mai grele din ultima vreme, când prea puține resurse financiare vin...

Examen YLE Flyers la CNTV

La Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu se va organiza, în data de 19 decembrie 2015, examenul Cambridge YLE Flyers, adresat elevilor din clasele V-VI....

Edi Iordănescu deplânge soarta fotbalului românesc / “E tragic!”

Naționala României s-a calificat la un nou turneu final după o pauză destul de lungă, iar antrenorul Pandurilor vede acest lucru ca pe o...

Pentru a nu pierde bani nerambursabili / Aparegio doreşte finalizarea a trei lucrări importante

Operatorul judeţean de apă-canal SC Aparegio Gorj SA lucrează intens la finalizarea a trei lucrări importante care se doresc a fi încheiate şi recepţionate...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Arbuștii fructiferi – 5 – Cătina albă – 4

8 – Lucrări agrotehnice – tăierile Cătina albă este o plantă puțin sofisticată, deoarece nu reclamă tăieri speciale. Ca și la alte plante pomicole...

Pandurii se vor și mai uniți – Edi Iordănescu: „Am încercat să mai strângem puțin și grupul”

Nu doar aspectul pregătirii fizice a fost în atenția lui Edi Iordănescu în cantonamentul efectuat în pauza competițională la Brașov, antrenorul Pandurilor punctând și...

Grupul Şcolar Transporturi Auto, demolat

Clădirile fostului Grup Şcolar Transporturi Auto din strada Tineretului, nr. 1, municipiul Târgu-Jiu vor fi demolate. Instituţia de învăţământ nu mai funcţionează, dizolvându-se ca...

Se apropie Festivalul Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”

Umoriştii din toată ţara, care doresc să participe la Festivalul Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a-şi...

Constantin Duică, poetul şi dramaturgul

1. În atmosfera textualistă Preşedinte fiind, permanent, profesorul Titu Rădoi, s-au perindat ca secretari ai Cenaclului „Columna” Ion Cănăvoiu, Nicolae Diaconu, Constantin Duică, Tudor Voinea,...