Arhive Zilnice: 9 decembrie 2016
Proceduri simplificate în asistența socială
Guvernul a adoptat o Hotărâre care introduce noi măsuri de simplificare în asistența socială, dar și o serie de corecții. Astfel, pentru obținerea venitului...
Institutul Cantacuzino, revine în subordinea Ministerului Sănătății
Guvernul a adoptat memorandumul care prevede întoarcerea Institutului Cantacuzino la Ministerul Sănătății, după ce în anul 2014 fusese trecut sub coordonarea Ministerului Educației. Una...
TelVerde pentru reclamarea corupției din spitale sau farmacii
Ministrul Sănătăţii a lansat, vineri, o linie de telefon specială, la care pacienţii, medicii sau martorii unor fapte de corupţie dintr-o unitate medicală sau...
Încep exproprierile la Bîlteni și Bumbești-Jiu
Guvernul României a aprobat o hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate...
S-a finalizat cel mai mare pod peste Jiu
În cursul acestei săptămâni s-a finalizat construcţia celui mai mare pod de peste râul Jiu, în cadrul proiectului de realizare a Variantei de Ocolire...
Ucis de tractorul pe care îl conducea
Poliţiști din cadrul Postului de Poliţie Aninoasa au fost sesizaţi, în data de 8 decembrie, de un bărbat de 47 de ani, din comuna...
Reținuți în urma unui scandal izbucnit la peco
În cursul zilei de 8 decembrie, poliţiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112, de un tânăr de...
Comunicări științifice, la UCB
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” organizează în perioada 08-10 decembrie 2016 Sesiuni de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti pe...
A început conferința științifică „Actualități în ortopedie și traumatologie” !
Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu, în colaborare cu Medical Ortovit, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu,...
Chiar a doua zi după alegeri/Planul de disponibilizare revizuit al CEO pentru 2016, în discuție în AGEA
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) Complexului Energetic Oltenia, ce va fi întrunită, luni, la sediul societății, chiar a doua zi după alegerile parlamentare,...
Șicanare între iubiți în trafic
Polițiștii din Novaci au fost sesizați, marți, prin apelul 112, de un șofer, despre faptul că pe DN 67 a avut loc un conflict...
O nouă încercare de vânzare a terenului evazionistului Tanaka
Pe 22 decembrie, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj va organiza o nouă licitaţie publică în vederea vânzării unui teren ce îi aparţine...
Fost primar, câștigător în fața ANI
Agenția Națională de Integritate a mai pierdut o bătălie în instanță în fața unui primar din Gorj pe care l-a acuzat de incompatibilitate în...
Ion Ciocea, candidat independent la Senat: “Candidații uzați moral se ascund în spatele partidului”
Primarul de Bustuchin, Ion Ciocea, candidat independent la Senat, este de părere că poate face mult mai multe pentru Gorj din postura de parlamentar,...
Ponta a transmis un avertisment la Târgu-Jiu: “Duminică avem grijă să nu ne fure voturile”!
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susținută la Târgu-Jiu, că, duminică, “Cioloş, PNL şi USR vor să umble probabil...
Nemții de la Kliniken Helfen au revenit cu mobilier pentru spital și daruri pentru copii
Pentru al treilea an consecutiv, nemții de la Kliniken Helfen au revenit la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu. Cristi Tudor, inițiatorul acestui proiect,...
Rânca, pregătită pentru turiștii de weekend
Cel de-al doilea weekend al lunii decembrie va aduce, cu siguranță, un număr mare de turiști la Rânca, cu atât mai mult cu cât...
CJAS a efectuat 25 de controale, în noiembrie
Casa Județenă de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a efectuat în luna noiembrie 25 de controale din care cinci au fost operative. Între furnizorii...
Problemele CEO, puse pe tapet cu liderii PSD Gorj
Fostul prim-ministru, Victor Ponta, primarul Municipiului Târgu-Jiu și candidat la Senat, Florin Cârciumaru, dar și președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, s-au întâlnit, joi,...
Repetă miracolul din Gruia? Pandurii – Gaz Metan, sâmbătă, ora 16.00
Loviţi de insolvenţă şi gripă, elevii lui Grigoraş încearcă o nouă “minune” în Liga I. La Severin vine una dintre cele mai în formă...
“E cea mai ciudată campanie electorală, trebuie să recunoaştem, după 1990”
- Rep. Domnule prim-ministru, Victor Ponta, sunt neînsemnatul profesor Vasile Gogonea şi aş dori să ne spuneţi, cum caracterizaţi desfăşurarea actualei campanii electorale la...
Gorjul câștigă, duminică, cu PSD!
Așteptăm încrezători ziua alegerilor parlamentare ce vor avea loc duminică, 11 decembrie, cu speranța că locuitorii județului Gorj, cărora le-am prezentat programul electoral pentru...
Mledenciu explică de ce nu a continuat la Tg-Jiu: “N-am mai avut încredere în cei de acasă”
Unul dintre cei mai promiţători handbalişti din Gorj, Răzvan Mledenciu, a decis să se despartă de plaiurile natale pentru a căuta afirmarea în handbalul...
200 de elevi, la concursul ”Și eu am drepturi!”
Concursul ”Și eu am drepturi!” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție, în acest an competiția bucurându-se de participarea a aproximativ 200 de elevi...
Olimpicii Gorjului, în excursie la București
Elevii premiați la etapele naționale ale olimpiadelor în anul școlar 2015-2016, alături de profesorii lor, vor merge la sfârșitul săptămânii viitoare într-o excursie la...
ALDE Gorj! Poziția 3 pe buletinele de vot!
Echipa ALDE Gorj îndrumă gorjenii să voteze poziţia 3 pe buletinele de vot, duminică 11 decembrie. Scarlat Iriza, candidatul pentru Senat, și Dian Popescu,...
Peste 60 de utilaje de deszăpezire vor acționa pe drumurile naționale din Gorj
Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Târgu Jiu are la dispoziţie, în prezent, 33 de utilaje aduse de firma care a câştigat contractul de deszăpezire...
O singură noapte de arest după scandalul din club
Tânărul de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a fost reținut marți pentru 24 de ore, după scandalul dintr-un club de manele din...
Scurte note
Să știți că nu contează (indiferent de partid, de dogme și ideologie) partidul pe care-l reprezinți, contează ca TU SĂ FII OM! Să FII...
ALDE și-a inaugurat joi sediul de la Motru
Reprezentanții ALDE Motru au inaugurat, pe ultima sută de metri înaintea scrutinului din 11 decembrie, sediul organizației din municipiu. Vasile Râbu, candidat al acestui...
Patru accidente într-o singură zi, în Gorj
Neatenția unor șoferi a făcut, miercuri, din nou victime, pe raza județului Gorj, fiind înregistrate patru accidente într-o singură zi. Cel mai grav a...
Sărbători în familie pentru zeci de copii instituționalizați
Ca de fiecare dată, copiii din centrele subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj au posibilitatea de a petrece sărbătorile...
Ion Călinoiu, candidat independent la Camera Deputaților: scrisoare deschisă
În cine mai crezi tu, alegătorule?
Nici măcar în tine, știu. În noi, candidații, după atâta timp al vorbelor goale, e greu... Te gândești la...
O nouă rundă de selecție a experților în management educațional
Ministerul Educației și Cercetării Științifice a anunțat un nou concurs de selecție a experților în management educațional din rândul cadrelor didactice. Acesta va începe...
Pedeapsa instanței pentru doi hoți minori!
Doi tineri din Baia de Fier și Polovragi acuzați că au comis mai multe furturi în zona respectivă a județului, inclusiv la școala din...
UCB, gazda conferinței științifice „Actualități în ortopedie și traumatologie”
Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu, în colaborare cu Medical Ortovit, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu,...
Ca la noi, la nimeni – Cu toţii la vot, ca să nu iasă Cioloş!
Mai sunt două zile până la votul pentru alegerile parlamentare. De care depind viitorul dumneavoastră şi mai ales al României! O Românie ce va...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Interviu cu Maica MARINA GLIGOR Stavrofora, Stareţa Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Gorj – “Să ne străduim să-L primim pe Dumnezeu, prin...
- Rep. Maică Stareță Marina stavrofora, vă regăsesc azi, cu mare bucurie în suflet, în amvonul stăreției acestei sfinte mănăstiri, spre bucuria credincioșilor care...
Repartizarea locuinţelor sociale de la Târgu-Jiu, în stand-by
Aproximativ 800 de persoane care au depus încă de acum câţiva ani un dosar în vederea obţinerii unei locuinţe de tip social aşteaptă publicarea...
Craiovenii sunt ambiţioşi: “Ţintim 3 victorii din 3 jocuri”
Universitatea Craiova şi CFR Cluj se întâlnesc, în această seară, la Severin, într-unul dintre duelurile tari ale etapei. Meciul este programat la ora 20.30,...
A fost semnat ordinul privind temele pentru acasă ale elevilor
Ministrul Educației a anunțat zilele trecute că a semnat ordinul ce reglementează rolul temei pentru acasă, precum și raționalizarea timpului necesar efectuării acesteia de...
Revista „Lumea lui Christian”, lansată la Centrul de Zi Christian pentru persoanele cu dizabilități
Pe data de 8 decembrie 2016 a avut loc lansarea revistei ”Lumea lui Christian”, la instituția cu același nume din Târgu-Jiu. ,,Acest eveniment a...
20.800 de lei, valoarea amenzilor aplicate de inspectorii sanitar-veterinari
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a făcut public în cursul zilei de joi raportul de control pe luna noiembrie. Astfel, luna...
Ansamblul ”Gorjeanca”, la Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou de la București
Ansamblul ”Gorjeanca” din Târgu-Jiu va participa la sfârșitul săptămânii viitoare la Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou ”Am venit să...
Aleșii ALDE, campanie la Rovinari și Stoina
Candidații ALDE Gorj, Dian Popescu și Scarlat Iriza, alături de aleșii partidului s-au întâlnit, joi, cu cetățenii orașului Rovinari, dar și cu cei prezenți,...
Târgujiancă prinsă la RAR cu un autoturism furat din Italia
Poliţiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat, marți, la sediul Registrului Auto Român, un autoturism care prezenta modificări la nivelul seriei de...
Post vacant, scos la concurs de APIA Gorj
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiei publice...
DPPS împarte tichetele sociale săptămâna viitoare
Săptămâna viitoare, pe parcursul a trei zile, Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu va împărţi tichetele sociale destinate Sărbătorilor de iarnă pentru persoane...
Angajaţii de la Permise recuperează ziua liberă
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului - Judeţul Gorj au anunţat, joi, că salariaţii Serviciului Public Comunitar-Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor se vor afla...















































































