Arhive Zilnice: 21 februarie 2017

Prima condamnare în dosarul fraudelor cu fonduri europene

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit, astăzi, sentința într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, cauză care vizează fraude cu fonduri europene....

Sentință definitivă pentru un fost consilier parlamentar

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au amânat, astăzi, pronunțarea în dosarul fostului consilier parlamentar în cadrul Senatului, la Direcţia Generală de Control...

Comisia de negociere a CCM, amânată!

Comisia de Negociere a Contractului Colectiv de Muncă a CEO nu va mai avea loc mâine. Aceasta a fost amânată pentru joi. Ședința se...

Ordonanţa privind voucherele de vacanţă, modificată

Ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre a declarat, pentru Mediafax, că intenţionează să modifice ordonanţa care vizează voucherele de vacanţă, deoarece sunt “două probleme”: limitarea comisionului...

Fabrică de volane la Rovinari: Vezi câte angajări se fac și când!

Veste bună pentru locuitorii orașului Rovinari! Edilul Robert Dorin Filip a anunțat pe o rețea de socializare că în următoarele trei luni se va...

Dosarul fostului manager al CEO se apropie de final: Decizia judecătorilor

Termenul de astăzi, în procesul lui Laurențiu Ciobotărică, s-a încheiat cu o amânare la Tribunalul Gorj. Magistratul de caz a stabilit ca următoarea înfățișare...

Licitație cu strigare

CONPET S.A. Ploieşti, organizează licitatii cu strigare, pentru vanzare de material tubular depozitat si material  tubular ingropat provenite ca urmare a lucrarilor de mentenanta-reabilitare...

Motivele pentru care un fost judecător din Gorj vrea să renunțe la pensie

Fostul vicepreședinte al Judecătoriei Târgu-Cărbunești, Maria Rogojeanu, a solicitat reîncadrarea în funcţia de judecător, după ce, pe 1 aprilie 2016, a ieșit la pensie. Secţia...

Ultimul anunţ de la ANAF

Contribuabilii neînregistrați sau înregistrați în scopuri de TVA și a căror cifră de afaceri este inferioară sumei de 220.000 lei la data de 31.12.2016...

Proiect de lege: Ziua Olteniei, pe 21 martie

Ziua Olteniei ar putea fi sarbatorita in fiecare an pe 21 martie, potrivit unui proiect de lege ce se discuta marti la Comisia de...

Un pandur, convocat la Naţionala U 18 ani a României

Jucătorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Yasin Hamed, transferat la echipă la începutul acestui an, a fost convocat la echipa naţională de juniori Under 18...

Femeia de 56 de ani, prinsă cu pușca în casă, este poștăriță: Motivul pentru care nu a mers la Poliție să declare arma

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase au depistat, sâmbătă, în comuna Alimpești, o femeie de 56 de ani, care deţinea fără...

Au început înscrierile la ”Tinerii dezbat”

Unitățile de învățământ din județul Gorj se pot înscrie, până la data de 3 martie, la cea de-a VIII-a ediție a competiției de dezbateri...

Amendă de 59.000 de lei aplicată după un simplu control în trafic

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, a fost depistat, ieri, pe raza comunei Padeș, în timp ce transporta cu...

Reacția unui tânăr care a pierdut toți banii la păcănele: Poliția, chemată de urgență

Supărat că a pierdut toți banii la jocurile de noroc, un tânăr de 20 de ani, din orașul Rovinari, a distrus aseară aparatul amplasat...

Prinşi muncind la negru

Trei societăţi comerciale din Rânca, Târgu-Jiu şi Rovinari au fost sancţionate de inspectorii de muncă deoarece prestau activitate cu oameni fără forme legale de...

Începe Salonul de iarnă al artelor populare

Școala Populară de Artă Târgu Jiu organizează în această perioadă o nouă ediție a „Salonului de iarnă al artelor populare”. Acesta se va desfășura...

Zăpadă pe un drum din Gorj

Pe DN 67C km 27+000 - 34+800 Novaci - Rânca este zăpadă de 1-3 centimetri. Drumarii au acționat pentru curățarea acestui tronson. Accesul în...

Preselecții pentru tinerii folcloriști

În această după-amiază, începând cu ora 17:00, la Muzeul Județean Gorj se vor desfășura preselecții pentru Festivalul Național de Folclor al Copiilor ”Filofteia Lăcătușu”....

23 de utilaje au deszăpezit drumurile naționale din Gorj

Reprezentanții SDN Târgu-Jiu au acționat, noaptea trecută, cu 23 autoutilaje s-au răspândit 71 tone material antiderapant pe DN 66, DN 67, DN 67B, DN...

A început Școala Națională Salvamont

În perioada 20 februarie - 9 martie 2017, la Centrul Național de Pregătire Salvamont Padina din Munții Bucegi se vor desfășura cursurile Școlii Naționale...

Sărbători religioase astăzi

Ortodoxe Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei Greco-catolice Sf. cuv. Timotei; Sf. Eustatie al Antiochiei Romano-catolice Sf. Petru Damian, ep. înv. (I.M.)

Acuzații: Ajutoarele alimentare europene pentru Berlești, mâncate de șoareci în incinta primăriei

Prefectura și Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Gorj au primit sesizări, în perioada 15-17 februarie, de la un consilier local din Berlești că aproximativ 90...

Un fost pandur, pasă de gol în Liga Campionilor Asiei

Mijlocașul român Lucian Sânmărtean a pasat decisiv la golul prin care formația saudită Al-Taawoun a învins-o pe Lokomotiv Tașkent cu scorul de 1-0 pe...

Cătănoiu și Drăgușin, primarii de șapte stele ai Gorjului

Primarul comunei Căpreni, Emil Cătănoiu, și edilul comunei Crușeț, Viorel Drăgușin, sunt singurii primari din Gorj “de șapte stele”. Cei doi au fost nominalizați...

Începe judecata în dosarul ”Masa Caldă”

Judecătorii Tribunalului Dolj au decis că poate să înceapă judecarea dosarului supranumit ”Masa Caldă”, în care inculpat este și Daniel Burlan, fostul director al...

Angajat al Complexului Energetic Oltenia, mort la locul de muncă

Șeful Sectorului 3, din cadrul Carierei Tismana, Viorel Pupăzan, a decedat, ieri dimineață, în timp ce se afla la serviciu. Acesta avea 48 de...

Sora fostului director Iliuță, transferată cu serviciul la Trezoreria Cărbunești

Angela Iliuță nu mai este de la finalul anului trecut contabil-șef al Primăriei Turburea, angajata transferându-se cu serviciu la Trezoreria orașului Târgu-Cărbunești. O susține...

Ziua amenzilor pentru cei care au “comentat” Poliția Locală pe Facebook

Primii trei utilizatori ai rețelei de socializare care au comentat “negativ” imaginile cu o intervenție a polițiștilor locali sunt așteptați, azi, la sediul Poliției...

Scarlat Iriza: Factorii decizionali ai gazoductului BRUA, întruniți în martie la Târgu-Jiu

Construcţia conductei de gaze Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA), lucrare de amploare care va fi demarată în luna septembrie și în Gorj, gazoductul urmând să traverseze 12...

Ce a declarat Ponta despre cine are voie să facă politică

Fostul premier Victor Ponta, deputat PSD, a declarat în această seară, într-o emisiune TV, că în România este o bătălie de putere în care...

Eveniment omagial extrem de reuşit – BRÂNCUŞI, LA EL ACASĂ / Peştişani – Hobiţa, 17-18 februarie 2016

Însemnările sau consemnările de faţă, cum vreţi să le spunem, nu se doresc altceva decât simple note de suflet despre manifestările culturale ce au...

Zăpadă de aproape jumătate de metru, la Spitalul de Pneumoftiziologie

În urma ninsorilor din ultimele zile, în zona Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu s-a format un strat de zăpadă, ce măsoară...

Șase turiști au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor

La sfârșitul săptămânii trecute, salvamontiștii gorjeni au fost solicitați la șase cazuri în stațiunea Rânca. Unul dintre turiștii accidentați a fost transportat cu ambulanța...

Gorjenii au venit cu 7 medalii de la Bucureşti!

Atleţii de la CS Pandurii au avut o comportare bună la Campionatele Naționale de atletism în sală, seniori și tineret. Delegaţia noastră s-a întors...

Penitenciarul Târgu-Jiu, în topul închisorilor aglomerate

În cadrul campaniei #Dizgraţiaţii, agenţia de presă Mediafax, a realizat un top al închisorilor din România din punct de vedere al aglomerării. Din aceste...

Se fac înscrieri la Festivalul Național al Cărții pentru Copii ”Bucuria Lecturii”

FICE România organizează anul acesta cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național al Cărții pentru Copii „Bucuria Lecturii”. Termenul limită de înscriere a participanților...

Post vacant de consilier la Primăria Turcineşti

Primăria comunei Turcinești organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă de consilier juridic, clasa I, grad...

Soprana Felicia Filip, spectacol de excepție la Târgu-Jiu, de ziua lui Brâncuși

Duminică, 19 februarie, scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din municipiul Târgu-Jiu a devenit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să vadă spectacolul „Brâncuși-Zbor și...

Campionat strâns la Minifotbal

Luptă extrem de echilibrată la titlu în Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita. Dream Team și Peppy Dolce Vita s-au impus în etapa cu...

Dotări pentru şcolile din mediul rural! 10 laptopuri, puse la bătaie şi de GNM Gorj

Prima ediţie a proiectului de economie circulară “Let’s Be Eco!” a demarat şi la Gorj fiind o competiţie dedicată unităţilor de învăţământ din mediul...

Pușcă deținută ilegal de o femeie din Alimpești

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase au depistat, în comuna Alimpești, o femeie de 56 de ani, fără ocupaţie, care deţinea...

Stoican vede partea plină: “Jocul nostru e bun, trebuie să avem mai multe ocazii”

Înfrângerea din partida cu Chiajna nu i-a tăiat avântul lui Flavius Stoican. Pandurii a pierdut la limită confruntarea de la Severin, dar, în ciuda...

Ca la noi, la nimeni – Guvernul Grindeanu denunţat penal, la Laura Codruţa Kovesi nu se poate!

Mai nou, se poartă denunţurile penale. De regulă, cele cu iz politic. Până şi Alina Mungiu Pipidi este surprinsă cum un fost şofer de-al...

Minerul-văcar din Lupeni, amendat din nou

Bărbatul din Valea Jiului, care este angajat ca miner la Lupeni, dar care crește și vite, având peste zece vaci libere pe străzile orașului,...

Program special de Dragobete

Direcţia de Turism şi Evenimente Culturale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică...

Trei rețineri în urma unui control în trafic

Trei bărbați în vârstă de 30, 33, respectiv 37 de ani, doi din oraşul Tismana și unul din comuna Mătăsari, au fost depistați în...

Constantin Brâncuşi

„Trupul omenesc este frumos în măsura în care oglindeşte sufletul“. Născut la 19 februarie 1876, în Hobiţa, Gorj. Hobiţa, sat cu podgorii şi livezi, sat...

Senatorul Iriza a ajutat un grup de elevi din Berlești să ajungă la Parlament

Un grup de elevi de clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială din Lihulești, comuna Berlești, au reușit să ajungă la București să vadă...

Apel de lucrări pentru expoziția ”Desenul post Brâncuși”

Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România primește în aceste zile lucrări pentru cea de-a doua ediție a expoziției naționale de desen...

Exercițiu de Salvare și căutare în avalanșe, la Rânca

Stațiunea montană Rânca găzduiește un exercițiu de salvare și căutare în avalanșe. Zeci de salvatori montani din mai multe județe participă la această acțiune....

Temeri pentru panduri: “Va urma un play-out cu probleme”

Situaţia de la Pandurii este disecată de mai mulţi oameni apropiaţi echipei de fotbal. Gorjenii par victime sigure în actualul campionat, asta deşi începutul...

Procuror de la Novaci, transferat la Târgu-Jiu

Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât transferul procurorului Dăianu Alexandru Mădălin, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci, la Parchetul de pe lângă...

Studenți și elevi gorjeni participă la Gala de 10

Treizeci de studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și doi elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” Târgu-Jiu vor participa vineri, 24 februarie...

Încasări de peste 45.000 de lei, la magazinul Fiscului gorjean

Bluze de adulţi şi copii, jeans, geci, cizme şi pantofi de damă, încălţăminte sport, sunt doar câteva dintre produsele care pot fi găsite, în...

Ansamblul ”TISA”, în spectacol la Clubul Țăranului Român

Ansamblul ”TISA” din Tismana va participa, vineri, de Dragobete, alături de alte două ansambluri din țară și mai mulți interpreți de muzică populară, la...

Extragere de februarie la Loteria bonurilor fiscale

Bonurile fiscale emise în data de 2 ianuarie 2017, cu o valoare de 338 de lei, au fost desemnate câştigătoare la ultima extragere a...

Încep preselecțiile pentru Festivalul ”Filofteia Lăcătușu”

De astăzi, se va da startul preselecțiilor pentru cea de-a IV-a ediție a Festivalului Național de Folclor al Copiilor ”Filofteia Lăcătușu”. Zeci de copii...

Campionat de karate, la aniversarea C.S. Karate Kyokushinkai Târgu-Jiu

În perioada 17-18 februarie 2017 s-a desfășurat a 3-a ediție a Campionatului de Karate Kyokushinkai, pentru Copii, Juniori, Tineret şi Seniori, eveniment organizat de...