Arhive Zilnice: 24 octombrie 2017

Comisie de negociere la Direcția Minieră

Sindicaliștii din Comisia de Negociere a CEO s-au întrunit astăzi la ora 18.00 pentru a discuta despre majorările salariale dorite de angajați. La întâlnire...

Ce se va întâmpla mâine, la Tribunalul Gorj

Reprezentanții Tribunalului Gorj organizează mâine, între orele 10.00-13.00, evenimentul intitulat „Ziua Uşilor Deschise”, pentru a marca ”Ziua Europeană a Justiţiei”. ”Organizată în întreaga Europă...

Se ia apa!

Conducerea APAREGIO Gorj aduce la cunoștința cetățenilor că miercuri, 25 octombrie  2017, între orele 10.00-13.00, se va sista furnizarea apei potabile pe strada General...

Elevă din Tismana, șantajată de fostul iubit cu poze sexy

Un tânăr de 18 ani, din orașul Bumbești-Jiu, a fost reținut aseară pentru șantaj. Acesta a fost încătușat, după ce a fost denunțat de...

Zeci de angajați ai CEO, în greva foamei

Aproximativ 40 de sindicalişti din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia au intrat, în această dimineață, în greva foamei.  Aceștia protestează în faţa sediului companiei, solicitând ca,...

Gorjul sub cod portocaliu de ploi până la ora 18

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări nowcasting Cod galben de ploi și vânt valabile până în după-amiaza zilei de marți în...

Astăzi este Ziua Mondială a Dezvoltării Informaționale

Organizația Națiunilor Unite (ONU) marchează în fiecare an, la 24 octombrie, Ziua mondială a dezvoltării informaționale. Scopul principal al acestei zile este de a...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00 – Bumbeşti Piţic – PTAB Bumbeşti Piţic nr. 1, PTA IAS Bumbeşti Piţic, PTA Uscător Bumbeşti Piţic –...

După ce a primit un NUP pentru o adeverință falsă – Referentul agricol al Primăriei Schela, din nou, cu dosar penal pentru fals intelectual și neglijență în serviciu

La finalul lunii septembrie, referentul agricol al Primărei Schela, acuzat în februarie că a eliberat adeverințe false unor cetățeni ai comunei, în vederea deschiderii...

Negrea Ghe. Ion, singurul veteran în viață din comuna Scoarța, sărbătorit la 95 de ani

A luptat pe front. A fost rănit, dar, cu credință în Dumnezeu, a reușit să se întoarcă la familie, iar acum este o „istorie...

Primul termen în procesul fostului ministru al Finanțelor Publice

Magistrații Tribunalului Gorj au stabilit data la care va avea loc prima înfățișare în procesul în care Darius Bogdan Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor...

Cinci noi angajaţi, în subordinea lui Marian Rotaru

Direcţia Publică de Patrimoniu din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie, vacante, de: asistent medical principal -...

Stocurile de lignit pentru iarnă, aproape realizate

Complexul Energetic Oltenia are stocurile de cărbune aproape realizate pentru perioada de iarnă, după cum a menționat, ieri, ministrul Energiei, Toma Petcu. Prezent la...

Un singur candidat pentru postul de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu

Ileana Enache, fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, vrea să ocupe, din nou, o funcție de conducere. Magistratul s-a înscris...

Geoană și-a șuntat propriul candidat intrat în cursa electorală pentru Primăria Telești

Partidul Social Românesc(PSRo), formațiunea lui Mircea Geoană, a dat chix la Gorj, înainte de debutul campaniei electorale pentru alegerile parțiale din comuna Telești. Eșecul...

104 deținuți de la Penitenciarul Târgu-Jiu își cer eliberarea condiționată

Penitenciarul Târgu-Jiu se află printre ultimele din țară la capitolul deținuți eliberați, la finalul săptămânii trecute, ca urmare a Legii recursului compensatoriu. Cei trei...

Ca la noi, la nimeni – Claudiu Manda nu conduce (încă) Izvorul Tămăduirii !

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că Elena Udrea a dat detalii, la audieri, cu privire la statul paralel,...

Victorii importante pentru echipele cu pretenţii de la Dolce Vita

Dream Team Târgu Jiu, Primăria Târgu Cărbunești și Carrefour Târgu Jiu sunt lideri în campionatele majore organizate de Asociația Club Sportiv Minifotbal Gorj. Complexul...

S-au revăzut după 50 de ani! Emoție și bucurie pentru foștii elevi ai Liceului “Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești, promoția 1967

Promoția 1967 a Liceului “Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești a organizat, vineri, o întâlnire la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu. Evenimentul a fost unul plin de...

Continuă să crească numărul deceselor cauzate de rujeolă

Numărul deceselor cauzate de rujeolă raportate până vineri a ajuns la 35, potrivit site-ului Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Situația deceselor este: nouă...

Sfânta Biserică Veche de la Lainici se salvează!

Proiectul eleborat de preacucernicul Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, de salvare de la distrugerea structurii de rezistență a sfintei Biserici Vechi, monument istoric...

Sute de locuri de muncă, înfiinţate în Târgu-Jiu

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a anunţat, ieri, faptul că joi, la Sala Maură din cadrul Palatului Administrativ din Târgu-Jiu, un investitor important...

Accident mortal la Căpreni

O căruță nesemnalizată corespunzător a fost lovită, duminică seara, de un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, pe raza comunei Căpreni....

Ştiinţa Turceni a câştigat derbiul cu Jiul

Doar două echipe au rămas neînvinse după etapa cu numărul 9 de la judeţ. Lider se menţine Petrolul Bustuchin, care a reuşit încă un...

A început sezonul virozelor

Vremea s-a schimbat brusc, temperaturile înregistrând o scădere simțitoare; s-au instalat și ploile, ceea ce înseamnă că va crește numărul persoanelor diagnosticate cu viroză....

Serie nouă de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul șaisprezece din acest...

Extragere de octombrie la Loteria bonurilor fiscale

Bonurile fiscale emise în data de 15 septembrie 2017, cu o valoare de 569 de lei, au fost desemnate câştigătoare la ultima extragere a...

Şcoala Gimnazială „Ion Popescu Voiteşti” caută secretar

Şcoala Gimnazială „Ion Popescu Voiteşti” din comuna Bălăneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție temporar vacante...

Agricultura pe înţelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna noiembrie

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna octombrie și apoi În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – recoltatul porumbului – trebuie încheiat. Momentul prielnic...

Șofer beat la Brănești

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Brănești, a fost depistat, vineri, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla în stare...

Spitalul de Urgenţă din Târgu-Cărbuneşti, la zi aniversară!               

Sâmbătă, 21 octombrie 2017, Spitalul Orășenesc de Urgență din Târgu-Cărbunești a sărbătorit 125 de ani de existență, iar, cu acest prilej, au fost organizate...

Noi investiţii pentru locuitorii din Rovinari

Rovinărenii au de săptămâna trecută mai multe motive de bucurie în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului! Vineri, s-a inaugurat cea mai nouă şi frumoasă...

SGA Gorj a efectuat o serie de lucrări pe râurile din județ

Continuând lucrările în execuţie, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a efectuat regularizarea pârâului Cioiana la Ţicleni, zona Parcu Mare şi aval primărie,...

A plecat din supermarket încălțată cu ghetele furate

O femeie de 41 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns, sâmbătă, la Poliție, după ce ar fi încercat să fure încălțăminte, dintr-un cunoscut supermarket...

Între ficțiune și adevăr, foiletonul literar

Scriitorul Nicolae Bălașa, în recenta sa carte, Cerșetor în iadul de la poarta raiului, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2017, 214p., a urcat valoric până...

De la Craiova spre Balcaniadă şi Europene!

Campionatul Național de Cros de la Craiova a adus noi medalii pentru cei mai valoroşi atleţi gorjeni, Andreea Pîşcu şi Adrian Garcea. Sportiva antrenată...

Îi cere explicații „bărbătești” lui Ponta

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, îi cere lui Victor Ponta să clarifice o serie de acuzații care i-au fost aduse, săptămâna trecută,...