Arhive Zilnice: 26 iunie 2018
Cele mai amuzante perle ale elevilor de la română
Au apărut primele perle de la proba scrisă la Limba română, la Bacalaureat 2018, potrivit stirileprotv.ro.
Perlele elevilor:
-Poezia spune povestea unui rege care se iubea cu...
Ionuț Bură va asigura interimatul la Clubul Municipal Târgu-Jiu
Antrenorul Ionuţ Bură va conduce Clubul Sportiv Municipal din Târgu-Jiu. Tatăl acestuia, antrenorul emerit Ion Bură, nu a putut să preia conducerea noului club...
Iriza se întreabă de ce nu reacționează parlamentarii și liderii politici pe marginea derapajelor manageriale din CEO!
Comunicat de presă, senator Scarlat Iriza:
În calitate de senator de Gorj, în data de 25 iunie a.c., l-am interpelat pe ministrul Energiei, Anton Anton,...
Gorjul, sub cod galben de ploi
Începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului şi va...
Deputatul Elvira Șarapatin a îndemnat gorjenii să arboreze steagul național!
Deputatul de Gorj, Elvira Șarapatin, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, prilej cu care a declarat că Drapelul este simbolul...
Ce i s-a întâmplat unui tânăr care a încercat să violeze o femeie din Țânțăreni
Un bărbat de 30 de ani, din comuna Țânțăreni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încercat să-și violeze vecina,...
Tabăra de pictură religioasă „Lumină din lumină”, la o nouă ediție
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Palatul Copiilor Târgu-Jiu au organizat la Măceşu, la Muzeul Crucilor, a VII ediţie a...
Țopescu ajunge cu „Manifest” la Veneția
"La Foresta Incantata", o nouă expoziție Mihai Țopescu din tema „Manifest“, continuă la Veneția. Expoziția este deschisă în perioada 30 iunie - 24 iulie.
Foto: Ziua Drapelului Național, sărbătorită și la Târgu-Jiu
În dimineața zilei de 26 iunie 2018, la ora 08.30, centrul municipului Târgu-Jiu a găzduit manifestările dedicate Zilei Drapelului, evenimentul debutând cu Muzică de...
Previziunile economiștilor, pentru următoarele luni: 5,2 lei/euro și un ROBOR la trei luni de până la 5,5%
Asociaţia Analiştilor Financiari Chartered Financial Analyst (CFA) consideră că ROBOR la trei luni va fi în medie de 3,45%, în condiţiile în care aşteptările...
Amendați pentru nereguli privind siguranța alimentelor
În perioada 18-24 iunie 2018, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale şi verificări tematice și fizice în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru...
Astăzi este Ziua Internaţională de Luptă împotriva Consumului şi Traficului de Droguri
Direcţia de Sănătate Publică Gorj, în parteneriat cu : Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Gorj, Societatea Naţională de Cruce Roşie...
Caragea, înlocuit de la șefia Lotus SA cu Bărăgan! Schimbarea s-a lăsat cu o plângere penală și chemarea polițiștilor la sediul societății
Ovidiu Caragea, unul dintre cei mai longevivi directori din Târgu-Jiu, a fost schimbat, ieri, de la șefia Lotus SA cu Cornelia Bărăgan, femeia care...
A murit, după ce s-a aruncat dintr-un tren
Un bărbat a fost lovit de tren, duminică seara, în gara din Târgu-Jiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri...
Norica Nicolai vrea voturi din Gorj pentru europarlamentare! – Funcția lui Dian Popescu îi asigură capital electoral
Numită președinte interimar al ALDE Gorj, săptămâna trecută, de către BPN, europarlamentarul Norica Nicolai nu se grăbește să vină în județul lui Dian Popescu....
Doi candidați, eliminați de la examenul de bacalaureat
Doi candidați din judeţul Gorj au fost eliminaţi, luni, de la proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat. Unul dintre...
Interpelare a senatorului Iriza la ministrul Energiei pentru factorii de conducere ai CEO “incompetenți și iresponsabili”
Senatorul de Gorj, Scarlat Iriza, a taxat așa cum a anunțat derapajele din raportul de control finalizat la CE Oltenia în luna mai a...
Minerii cu boli profesionale, în creștere! – Liderul sindical Bunoaica: “CE Oltenia obstrucționează accesul angajaților la analize la spitalele de medicina muncii”
Aflat la Timișoara pentru investigații medicale pe linia medicinei muncii, liderul de sindicat Nicu Bunoaica susține că medicii de acolo i-au spus că sunt...
Evazioniști pedepsiți cu suspendare
Mai mulți afaceriști de etnie romă din Târgu-Jiu, Strehaia și localitatea ieșeană Grajduri, au fost condamnați, ieri, de Tribunalul Gorj la închisoare cu suspendare....
Cercetat după ce i-a furat căruciorul unei persoane cu handicap
Un bărbat de 48 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, este cercetat de polițiști, după ce i-a furat căruciorul unei persoane cu handicap, din fața...
Vladimirescu neagă implicarea lui Sarcină la Oradea
Lucia Vladimirescu, președintele clubului Luceafărul Oradea, speră ca echipa pe care o conduce să termine în primele 5 formaţii sezonul viitor. Deşi la un...
Continuă să crească numărul cazurilor de rujeolă
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 22.06.2018, este 14246, dintre care 57 de decese. În săptămâna...
Primăria Drăguţeşti angajează consilier juridic
Primăria Comunei Drăguțești organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, vacante, de de consilier juridic, grad I A din...
Autoritățile din Gorj sărbătoresc Ziua Drapelului Național
Ziua Drapelului Național este marcată, anual, la data de 26 iunie și este sărbătorită de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului, prin...
Pîşcu, bronz cu România
Atleta legitimată la CS Pandurii, Andreea Pîşcu, s-a întors cu bronz de la Campionatele Mondiale de Alergare Montană. Echipa feminină a României a cucerit...
Tănase fits Piaf, o nouă acțiune caritabilă marca Rotary Târgu-Jiu
Clubul Rotary din Târgu Jiu continuă seria evenimentelor organizate pentru strângerea de fonduri necesare modernizării Secției Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Astfel,...
Întâlnire cu instituțiile implicate în problematica reinserției sociale a deținuților, la Penitenciarul Târgu-Jiu
La data de 21 iunie 2018, la sediul Penitenciarului Târgu-Jiu, a avut loc o întâlnire între reprezentanți ai penitenciarului și reprezentanți ai unor instituții...
Noi trofee pentru Acs Raideri!
Sportivii de la ACS Raideri Târgu-Jiu au avut un weekend plin. Gorjenii au participat cu 4 echipaje la 3 discipline de motorsport din cadrul...
Bărbat din Săulești, căutat de polițiști
Un bărbat din comuna Săuleşti a cerut ajutorul Poliției, vineri, anunțând că fratele său, Constantin Roşoga, în vârstă de 50 de ani, a plecat...
Gorjul are nouă furnizori de spitalizare de zi
Potrivit legislaţiei în vigoare, 79 de boli se pot trata în regim de spitalizare de o zi. Pe listă se regăsesc febra, otita, leşinul,...
Teorii tendențioase și o propagandă dușmănoasă, prin care se încearcă sabotarea Centenarului Marii Uniri
Anul acesta, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri din 1918, se găsesc tot mai muți băgători de seamă care, autodefinindu-se analiști despre toate cele și...
Urmărire în trafic pentru prinderea unui hoț aflat pe bicicletă
Un bărbat de 55 de ani, din comuna Lelești, este cercetat după ce a furat o bicicletă din Piața Centrală din Târgu-Jiu. ”La data...
Ca la noi, la nimeni – Președintele-jucător, omul cu “Așa vreau eu!”
Pasajul “Cine seamănă vânt, culege furtună” apare pentru prima dată în scrierile profetului Osea, în Vechiul Testament. Acesta descrie practic în acest pasaj comportamentul...
Ontologiile de frontieră ale lui Dumitru Tâlvescu – un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni –
Noul volum de poezii ale scriitorului Dumitru Tâlvescu este triadic şi cuprinde ciclurile Ancestralia, Universalia, Fractalia. În cartea-mi „Ars poetica transversalia” am trasat deci...
Craiova a pierdut primul amical. Mangia: “Principalul obiectiv este să muncim”
Universitatea Craiova a suferit o înfrângere la limită (0-1) în primul amical al verii, disputat, duminică, împotriva formaţiei V-Varen Nagasaki. Echipa din prima ligă...
Centenar umanist la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” în cadrul Proiectului Educaţional Trofeul Mărinimiei “O carte pentru speranţă!”
La Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, s-a derulat o nouă etapă a proiectului „Trofeul mărinimiei”, care constă în activităţi de voluntariat ce au ca scop...
Două medalii pentru canotajul românesc
Delegaţia României de canotaj a încheiat Cupa Mondială din Austria cu două medalii. Echipajul masculin de patru rame s-a clasat al doilea, în timp...
Lansare de carte: ”Monumente istorice și Monumente ale naturii din județul Gorj”, autor Petru Rădulea
În cocheta și primitoarea sală a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj din Târgu-Jiu a avut loc, în data de 19.06.2018, un eveniment emoționant și...





































































