Arhive Lunare: mai 2019
Bogoi vrea să rămână la Târgu-Jiu: ,,Aşteptăm sfârşitul de campionat, apoi ne gândim la viitor”
Pandurii are două meciuri cruciale în finalul sezonului, dar antrenorul Adrian Bogoi şi-a păstrat optimismul într-o perioadă critică pentru club. Tehnicianul este concentrat pe...
Aceste rostiri-ou ale Marianei Popeangă-Cornoiu
Există două tipuri de poeţi. Unii abordează poezia centrifug, de pildă postmoderniştii. Alţii o abordează centripet, adică transmodernist.Cei dintâi parcurg drumul dinspre centru spre...
REPERE SPIRITUALE – În vizită la cel mai vechi lăcaş monahal din ţară
Peregrinările mi-au purtat iarăşi paşii spre Cazanele Dunării la Mraconia prin locuri unde spiritualitatea românească este pregnant scoasă în evidenţă. Şi asta pentru că...
Pierre Donoré, la Târgu-Jiu
Trupa francezului Pierre Donoré va concerta la Târgu-Jiu, mâine, de la ora 20.00, pe scena Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu", alături de corul de elevi...
Încă o anchetă la Avocatul Poporului, după dezvăluirile din Gorjeanul
Avocatul Poporului a anunțat, ieri, că s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia unui gorjean, care susţine că i-ar fi fost tăiată, ilegal,...
Reținut pentru un furt comis în 2014
Un bărbat de 40 de ani, din comuna Prigoria, a fost reținut, marți, sub acuzația de furt calificat. Acesta este suspectat că, în 2014,...
Dor din mirador
Am dorit să desprindem din vasta desfăşurare de efluvii lirice a poetei gorjene Mariana Popeangă Cornoiu aceste câteva versuri care sintetizează foarte bine crezul...
Liberi după scandal
Cei doi bărbați de 42 și 49 de ani, din comuna Drăgotești, care au ajuns, luni seara, în arestul IPJ Gorj, în urma unei...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Domnul Profesor dr. Gheorghe Gorun, cetăţean de onoare al Municipiului Târgu-Jiu
În miezul zilei de 21 mai 2019, în prezenţa unui numeros public şi a oficialităţilor municipale şi judeţene, a domnului prof. univ. dr. Adrian...
Debutează Festivalul Internațional de Literatură „TUDOR ARGHEZI”
Festivalul Internațional de Literatură „TUDOR ARGHEZI”, ajuns la cea de-a 39-a ediţie, se desfăşoară în perioada 23 mai -26 mai, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti,...
Deputatul Elvira Șarapatin și secretarul de stat Maioreanu, activi în campanie
Șefa Femeilor PSD, deputatul Elvira Șarapatin, a participat, marți, la Rovinari în campania electorală. Alături de femeile din OFSD Rovinari și din organizația social-democrată...
Trei răniţi, între care doi copii, în urma unui accident rutier petrecut în Târgu-Jiu
Trei persoane, între care doi copii de 5 și 10 ani, au fost rănite, marți, într-un accident petrecut în apropierea mall-ului din Târgu-Jiu, după...
LIVIU DRAGNEA: PSD a creat 600.000 de locuri de muncă
,,În ciuda tuturor celor care în 2016 spuneau că este imposibil să mărim salariile și pensiile, imposibil ca românii să aibă venituri mai mari...
Simulare de vot pentru alegerile de duminică. Ce trebuie să știe alegătorii
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut, miercuri, o simulare a procesului de vot la alegerile europarlamentare și la referendumul din 26 mai. În acest context...
Bărbatul reținut după ce a incendiat un autoturism, pus sub control judiciar
Hunedoreanul reținut luni, după ce ar fi incendiat autoturismul unui tânăr de 26 de ani, din comuna Crasna, a fost eliberat după o noapte...
Pîrvulescu, din nou decisiv pentru “U”
Atacantul gorjean Nicolae Pîrvulescu a înscris un gol extrem de important pentru Universitatea Cluj. Golgheterul plecat în această iarnă de la Târgu Jiu a...
Avertismentul unui polițist condamnat – „S-a creat un precedent periculos”!
Agentul Gabriel Negoiță, condamnat primăvara aceasta la ani grei de închisoare pentru acuzații de corupție pe care el le-a respins mereu, transmite acum un...
Bombă! FIFA cere depunctarea Pandurilor
FIFA a solicitat Federaţiei Române de Fotbal să penalizeze Pandurii Târgu Jiu cu 9 puncte din cauza datoriilor către doi foşti jucători Gordan Bunoza...
Cristina Neagu şi-a prelungit contractul cu CSM: ,,Vreau Liga Campionilor”
Interul naţionalei, Cristina Neagu, a anunţat că şi-a prelungit contractul cu formaţia CSM Bucureşti. Handbalista în vârstă de 30 de ani va juca şi...
Internet gratuit în trei localităţi din Gorj
Alte trei localităţi din judeţul Gorj vor beneficia gratuit de internet în spaţiile publice, prin intermediul unui program al Uniunii Europene. Oraşele Rovinari şi...
O nouă licitaţie pentru centura Târgu-Jiului. Când va fi gata!
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat pe platforma electronică destinată achizițiilor publice anunțul pentru contractul destinat finalizării lucrărilor la varianta de...
Percheziții în Gorj! Doi bărbați, tată și fiu, acuzați că au obligat tinere să se prostitueze în Portugalia și Norvegia
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism și polițiștii au efectuat percheziții, marți, în patru locații din orașul Târgu-Cărbunești și...
„Sport4all”. Competiţie europeană la Târgu-Jiu
Municipiul Târgu-Jiu va găzdui, în toamnă, o competiţie sportivă europeană în care vor fi implicate peste 300 de persoane. „Sport4all” este unul dintre cele...
Elevă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, pe podium
Izabela Drăguțescu, cursantă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, a câștigat Premiul I la Festivalul Național de Muzică pentru Copii și Tineret ,,Flori de...
Se repară străzile și trotuarele la Motru!
"Astăzi, am semnat un contract pentru demararea lucrărilor de reparații străzi și trotuare în municipiul Motru! Firma constructoare va depune, mâine, garanția de bună...
Mâine, conferința de lansare a proiectului „Sports4all”
Asociația Scout Society organizează în data de 23 mai, la ora 12:00, la Centrului de Turism și Promovare Turistică conferințal de lansare a proiectului...
Festival internaţional de literatură
Scriitori din șapte țări participă la cea de-a 39-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”. Manifestările au loc în perioada 23-26 mai,...
O nouă licitaţie pentru centura Târgu-Jiului
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat pe platforma electronică destinată achizițiilor publice anunțul pentru contractul destinat finalizării lucrărilor la varianta de...
Percheziții la Târgu-Cărbunești și Târgu-Jiu, într-un dosar de trafic de minori, proxenetism și spălare de bani
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au efectuat percheziții, ieri, în patru locații din orașul Târgu-Cărbunești și Târgu-Jiu, într-un...
Decizie privind reorganizarea ANAF în direcții județene
Curtea Constituţională a României a hotărât marţi că este neconstituţională legea prin care Guvernul vrea să reorganizeze ANAF din direcţii regionale în direcţii judeţene.
Desfiinţarea...
Managementul lui Corcoață frizează penalul! Organele judiciare pot investiga comisioanele și contractele de la UATAA
Uzina de termoficare de la Motru, UATAA SA, aproape că și-a egalat pierderile pe 2018, cu cele pe care le-a avut în urmă cu...
Rovinariul renunță la Aparegio din cauza taxei pe apa de ploaie!
Primăria Rovinari a decis să renunțe la serviciile pe care operatorul județean de apă și canal, Aparegio SA, le presta pe raza orașului, decizia...
Antifrauda a închis șapte firme din Gorj
Inspectorii antifraudă fiscală au suspendat activitatea a șapte agenți economici din județul Gorj, pentru neutilizare sau nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale. Alți...
Încadrare prin serviciul EURES pentru 19 gorjeni
Serviciul de ocupare profesională european EURES este de un real ajutor pentru şomerii din Gorj, care sunt dispuşi să lucreze în străinătate. De la...
Amenzi de peste 70.000 de lei pentru şoferii de microbuze şi cei care transportă marfă
Peste 900 de autovehicule au fost controlate de polițiști, fiind aplicate 190 de amenzi în valoare de peste 70.000 de lei, în cele șapte...
Post vacant de registrator medical, la Spitalul ,,Sf. Ștefan” Rovinari
Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan” din Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale vacante de registrator medical debutant studii...
Un șef din minerit vrea să fie primar. „Am dorință și putință”
Directorul Carierei Roșiuța, Constantin David, se gândește la o candidatură la Primăria Motru. Acesta speră să fie sprijinit de PSD. „Având în vedere tot...
Noi cursuri de formare profesională, demarate de AJOFM Gorj
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a publicat lista de cursuri de (re)calificare pentru perioada mai-iulie a anului curent, în următoarele...
Autoturism incendiat intenționat la Crasna
Un tânăr de 26 de ani, din comuna Crasna, a sunat la 112, duminică, anunțând că i-a fost incendiat autoturismul. Acesta își parcase mașina...
Trei morți și 29 de răniți în accidente rutiere, în Gorj
În primele trei luni ale acestui an au fost înregistrate 25 de accidente rutiere grave, soldate cu trei morți și 29 de răniți, potrivit...
Rovinărenii, pasibili de sancțiuni după 5 iunie
Primăria oraşului Rovinari reaminteşte că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai...
Sancțiuni de peste 34.000 de lei, aplicate de inspectorii sanitar-veterinari
În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și...
„Spune-mi tot ce vrei”… până când „Puma nu mai mârâie”!
La o lectură de-a curmezișul, tot mai la modă în zilele noastre, sau printr-o rapidă trecere în revistă a titlurilor romanelor și nuvelelor Victoriei...
Pe Șuşiţa Verde gorjeană în lumea salamandrelor
Mi-am abătut paşii de această dată pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum mai stau treburile după ce în trecut au fost semnalate...
Cristian Roșu (ASF): Tendințe pe piața asigurărilor în 2019
În cadrul evenimentului „Insurance Market Trends” din cadrul FIAR (Forumul Internațional Asigurări - Reasigurări) organizat de către Media Xprimm, vicepreședintele ASF - Cristian Roșu...
Eseuri de ziua de azi (II) – Rezident la Cotroceni
„Acest Klaus Iohannis şi-a făcut patria de râs şi la Florenţa, înjurând Guvernul României al cărei duşman declarat se vădeşte a fi. Acest ins...
Subvenţie dublă pentru oieri
Promisiuni pentru crescătorii de ovine în plină campanie electorală. Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se dublează...
Elevii de clasa a VI-a, testați
Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a începe, astăzi, cu proba de limbă și comunicare, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Următoarea probă,...
Reținuți după scandal
Doi bărbați de 42 și 49 de ani, din comuna Drăgotești, au ajuns, marți seara, în arestul IPJ Gorj, în urma unei altercații care...
Agricultura pe înţelesul tuturor – Vine vara secetoasă – Cum să ne protejăm culturile de câmp
Meteorologii spun cam la unison că anul acesta lunile iunie, iulie și august vor fi secetoase și, de regulă, ce spun ei se adeverește....
Ca la noi, la nimeni – Președintele-scriitor, câștiguri pe banii țării!
Motto: „Oase și foloase //La gătit mai de folos/ Este carnea fără os,/ Da-n politică, foloase/ Trag acei ce-apucă oase.//” Epigramă de Elis Râpeanu
„EU.RO.”...
Peste 17 milioane de lei de la Ministerul Sănătății pentru spitalele din Gorj
Unitățile spitalicești din județul Gorj au primit recent fonduri de peste 17 milioane de lei de la Ministerul Sănătății în vederea procurării de aparatură...
Accident cu doi răniți, la Moi
Viteza a făcut din nou victime, în județul Gorj. Un bărbat de 41 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital, luni, după ce...
Primăria Teleşti, o nouă victorie la Dolce Vita
S-a încheiat ediția a treia a Campionatului Primăriilor din Gorj la minifotbal. Competiția a fost câștigată, la fel ca în urmă cu doi ani,...
Săulescu a promovat cu Reşiţa: ,,E o bucurie greu de descris”
Atacantul gorjean Dragoş Săulescu a bifat o nouă promovare în liga secundă. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a ajutat-o pe CSM Reşiţa...
Claudiu Manda : Voi SUSŢINE PROBLEMELE ENERGIEI pe bază de CĂRBUNE
Candidatul PSD pentru Parlamentul European, senatorul PSD de Dolj, Claudiu Manda, a vizitat, alături de premierul Viorica Dăncilă Termocentrala Rovinari, în vizita pe care...
Dăncilă: ,,Avem tineri care au înțeles că nu prin jigniri și nu prin violență pot soluționa problemele”
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Polovragi, că tinerii au înţeles că nu prin jigniri şi violenţă pot soluţiona problemele din ţară şi le-a...
Peste un milion de lei pentru căminul din Stănești
Căminul cultural din centrul comunei Stănești va fi renovat și modernizat cu peste un milion de lei. Lucrarea a fost scoasă deja la licitație,...
Bilanț pentru conducerea AJOFM Gorj: Rata șomajului, în scădere
Numărul șomerilor din evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj este într-o continuă scădere! Anunțul a fost făcut, ieri, de conducerea AJOFM...
Rareș Bogdan și Orban, la întâlnire cu minerii și energeticienii CEO!
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, candidații la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan și Marian-Jean Marinescu, senatorul Florin Cîțu, președintele Comisiei Economice din Senat, primarul...
Accident la Târgu-Jiu
Doi copii și mama acestora au fost răniți, în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier produs în municipiul Târgu-Jiu, în apropierea mall-ului din...
MAI PUȚINI ȘOMERI ÎN GORJ!
https://www.youtube.com/watch?v=rdi4HY5xv4U&feature=youtu.be
Bătaie pe terasa unui bar din Drăgotești
Doi bărbați de 42 și 49 de ani, din comuna Drăgotești, au ajuns, aseară, în arestul IPJ Gorj, în urma unei altercații care a...
Mașină incendiată la Crasna
Un tânăr de 26 de ani, din comuna Crasna, a sunat la 112, duminică, anunțând că i-a fost incendiat autoturismul Ford Focus. Acesta își...
Sindicaliștii Penitenciarului Târgu Jiu suspendă protestul!
Protestul programat mâine la Penitenciarul Târgu Jiu de către lucrătorii afiliați la SNLP a fost suspendat. Aceștia așteaptă un răspuns favorabil la nemulțumirile lor...
Poliția Locală, în Piața Prefecturii
Având în vedere faptul că ziua de 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, este sărbătorită la nivel național Ziua Poliției Locale, Poliția Locală...
Întreruperi energie electrică de mâine
GORJ
• Între orele 9.00 – 17.00, Roșia de Amaradia, PTA Roșia de Sus nr. 1 – sat Roșia de Sus – parțial; Alimpești, PTA...
ANULARE! Omul și locul, la concursurile de șefi de secție ai SJU Gorj! Comisii interne, alese pe sprânceană, în timp ce proiectele de management sunt ascunse publicului
Simulacru, acesta este cuvântul care se află pe buzele a nenumărați medici din SJU Târgu-Jiu, care au sesizat public faptul că vacantarea și scoaterea...
Juristă a Consiliului Local Târgu-Jiu, pusă la zid de colega de birou! Romanescu a ignorat situația, consilierii locali au fost informați
În ședința pe comisii a Consiliului Local Târgu-Jiu de ieri a fost prezentată aleșilor locali și o situație prin care trece unul dintre consilierii...
Case crăpate, despăgubiri uriaşe. „Prostia mare e că tot investesc în ele”
Cel puţin 200 de localnici din comuna gorjeană Cătunele au câştigat în instanţă sute de mii de lei pentru că le-au fost afectate casele...
Un bărbat din Săulești, reținut după ce și-a amenințat cu o armă albă fosta soție
Un individ din Săulești a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în arestul IPJ Gorj, după ce ar fi amenințat-o cu moartea pe fosta...
Minor de 15 ani, depistat lucrând la negru la o brutărie din Țicleni
Inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Muncă Nedeclarată au depistat, săptămâna trecută, în cadrul unei acţiuni efectuate pe timp de noapte, cu sprijinul...
Mărirea salariului minim în construcții – bani mai puțini pentru Primăria Târgu-Jiu
Primarul Marcel Romanescu a confirmat faptul că instituția pe care o conduce a rămas anul acesta fără 16 milioane de lei în bugetul propriu,...
Fiul unui polițist din Târgu-Cărbunești, medaliat la Olimpiada Națională de Informatică
Fiul unui polițist din orașul Târgu-Cărbunești a cucerit medalia de bronz la Olimpiada Națională de Informatică, pentru Gimnaziu, care s-a desfășurat la București, în...
Numeroase premii, acordate câștigătorilor Festivalului ,,Geagu Cătăroiu”
La Tismana a avut loc săptămâna trecută cea de-a treia ediție a Festivalului de muzică lăutărească ,,Geagu Cătăroiu”. Festivalul, care se adresează tarafurilor lăutărești...
Concurs la București pentru postul de secretar, la Primăria Licurici
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de secretar al comunei...
Sub poale de Vâlcan
Perimetru Costeni- Izvarna- Sohodol- Pocruia ieşind în drumul 67D pe la Salca Pocruii ca mai apoi din Tismana să pornim de la Topeşti şi...
Ca la noi, la nimeni – Vorbele urâte marca Iohannis PNL, faptele bune ale lui Dragnea PSD!
Sărbătorim astăzi, chiar dacă este o zi de marți – cea cu trei ceasuri rele! – Sfinții Împărați, întocmai ca Apostolii, Constantin și mama...
Viorica Dăncilă: Le-am spus tuturor miniștrilor Cabinetului: promisiunea este datorie curată și dacă nu au convingerea că pot realiza un anumit lucru, să nu-l promită
Premierul Viorica Dăncilă a făcut, la sfârșitul săptămânii, o vizită la Termocentrala Rovinari, fiind primită de președintele Directoratului CEO, Sorin Boza, și de câteva...
Sfântă Liturghie Arhierească la resfinţirea Bisericii din Parohia Săuleşti, judeţul Gorj
În ziua de 19 mai 2019, în Duminica a 4-a după Sfintele Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ajutat de...
Astăzi, manifestări la Bîlteni pentru omagierea lui Dincă Schileru
În cadrul manifestărilor „Centenar Dincă Schileru - Cine a fost odată-n Gorj...”, astăzi, la Liceul Tehnologic Bîlteni, începând cu ora 10.30, are loc vernisajul...
Bugetul Minprest, în discuție publică. Profitul propus!
Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al prestatorului de servicii din minerit, Minprest Serv...
Ministrul Economiei, Nicolae Bădălău: În acest an, 20 de miliarde de lei vechi pentru retehnologizare
Ministrul Economiei, Nicolae Bădălău, a făcut parte din delegația prezentă la sfârșitul săptămânii, în județul Gorj.
Alături de delegație a fost prezent și Claudiu Manda,...
Reținut după ce și-a bătut bunica
Un bărbat de 30 de ani, din comuna Jupânești, a fost reținut, duminică, după ce și-ar fi agresat bunica. Acesta a încălcat ordinul de...
Bogoi, după succesul de la Petroşani: ,,Stăm la mâna noastră”
Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, este conştient că victoria din Valea Jiului nu a scăpat-o încă pe Pandurii de griji, dar, în acelaşi timp, tehnicianul...
Plasele braconierilor, puse pe foc
Aproximativ 8.000 de metri de plasă de pescuit va fi distrusă marţi, 21 mai, a anunţat Claudiu Fiu, reprezentant al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor...
Teatru de păpuși, la mall-ul din Târgu-Jiu
Duminică, 26 mai, de la ora 16.00, prichindeii sunt aşteptaţi să se distreze la Shopping City Târgu Jiu! ,,Am pregătit un nou spectacol de...
21 mai, ziua Liceului cu Program Sportiv și inaugurarea noilor terenuri de antrenament
Activitățile programate cu ocazia zilei Liceului cu Program Sportiv, din Târgu-Jiu, vor coincide cu inaugurarea noilor baze de antrenament.
Deja a devenit o tradiție ca...
Bonurile câștigătoare la Loteria fiscală
Bonurile fiscale emise în data de 24 aprilie 2019, cu o valoare de 914 lei, au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de...
ACS Târgu-Jiu moare frumos
Echipa de baschet ACS Târgu Jiu a participat la primul turneu al grupei 17-21. Deşi s-au deplasat cu maşinile proprii la Bucureşti, în efectiv...
Luceafărul Târgu-Jiu a strălucit din nou! – Grupa 2012, antrenată de Mario Găman și Boby Arjoca Staicu, a câștigat Cupa Speranțelor, la Vâlcea
Cel mai puternic turneu de fotbal juvenil din Vâlcea s-a încheiat cu rezultate deosebite pentru echipele de copii, antrenate de Mario Găman și Boby...
Start Zilelor Municipiului Târgu-Jiu! – Noi stele pe Aleea Nemuritorilor și 27 de meșteri populari, la Târgu-Jiu
Aleea Nemuritorilor Gorjului, din zona centrală a municipiului Târgu-Jiu, s-a îmbogăţit de ieri cu două noi stele. Autorităţile locale târgujiene au dezvelit stele pentru...
Control în târgul auto! Haine și produse cosmetice contrafăcute, confiscate de polițiști
Polițiștii au efectuat, duminică, un control în târgul auto din municipiu, în urma căruia au fost confiscate bunuri de peste 20.000 de lei. Tânăra...
Accident spectaculos la Cojani
O tânără de 26 de ani, din Rovinari, a fost rănită, ieri dimineață, într-un accident rutier produs pe raza satului Cojani. La fața locului...
Propunere de anulare a contribuțiilor sociale la ANAF
Liderul senatorilor liberali, Florin Cîțu, și deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, au depus la Parlament un proiect de lege prin care vor fi...
Ştiinţa Turceni redevine lider după ,,şocul” de la Mătăsari
Campionatul judeţean de fotbal rămâne imprevizibil. După ce Gilortul a defilat cu principalele contracandidate la titlu în retur, trupa lui Tavi Iordache a pierdut...
O nouă unitate, atestată pentru examinarea în vederea obținerii permisului auto
Spitalul Municipal Motru s-a alăturat recent celor șapte deja autorizate unități de asistenţă medicală din județul nostru care sunt autorizate pentru examinarea ambulatorie a...
Ședință de lucru a UNPR, cu organizațiile de tineret și seniori din țară! Gorjul i-a delegat la București pe col.Pătrașcu și pe tânărul Tivig
Conducerea UNPR a sunat, duminică, adunarea pentru liderii de tineret și seniori din țară ai partidului. Gorjul i-a delegat la această întrunire pe col....
Peste o mie de persoane la procesiunea religioasă de la Târgu Jiu
Peste o mie de persoane au participat la procesiunea religioasă închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, eveniment organizat în Târgu Jiu la debutul Zilelor...





































































































































