Arhive Lunare: iulie 2020
Două luni de restricții pe Valea Oltului
Restricții de circulație pentru traficul greu pe DN7, pe Valea Oltului. Ele sunt valabile vineri, sâmbăta și duminică până pe 30 septembrie, pentru a...
Ultima zi de înscriere la Titularizare
Astăzi, este ultima zi în care cadrele didactice, ce vor să participe la sesiunea 2020 a concursului național de ocupare a posturilor didactice, își...
Foto: Localnic de la Cocoreni, de zece ore, în greva foamei în fața Primăriei Bîlteni
Andrei Petre, în vârstă de 58 de ani, din Cocoreni, comuna Bîlteni, se află culcat de la ora 8 dimineața, în fața Primăriei din...
VIDEO: Nouă percheziții în Târgu-Jiu
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectuat, astăzi, 16 percheziţii domiciliare, nouă pe raza judeţului Gorj, două în Ilfov...
Anunț CE Oltenia despre bazinele de la Săcelu
Zona de agrement din stațiunea balneoclimaterică Săcelu, aflată în administrarea CE Oltenia, va putea fi deschisă începând cu 1 august 2020.
„Zona de agrement, care dispune de...
Iohannis: Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Nu poate fi vorba de noi relaxări
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. „Situația epidemiologică nu este bună. Ați văzut...
Prefectul Rujan, mesaj la plecarea din funcție
”Încetez exercitarea funcției de prefect al județului Gorj cu satisfacţia că mi-am făcut pe deplin datoria, atât faţă de gorjeni, cât şi faţă de...
Undă verde pentru dublarea alocațiilor pentru copii
Curtea Constituţională a României a decis că legea care anula OUG 2/2020, prin care era amânată până la 1 august dublarea alocaţiilor acordate copiilor,...
DSP: 37 noi cazuri de îmbolnăvire, în Gorj
Până în momentul de față, 467 persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 228 persoane sunt vindecate și externate, iar...
Noi cazuri de Covid-19 în Gorj
Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, miercuri, la 34.226 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore...
Cursuri de calificare pentru șomerii din Gorj
În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul şomerilor, AJOFM Gorj va organiza în perioada imediat următoarele cursuri de calificare/recalificare...
Bonuri de masă pentru pensionarii cu venituri mici
Persoanele în vârstă de peste 75 de ani care beneficiază de pensia socială minimă garantată în valoare de 704 lei urmează să primească bonuri...
Bătrân cercetat pentru furt de energie electrică
Un bătrân de 71 de ani, din comuna Bumbești-Pițic, s-a ales cu dosar penal, ieri, după ce un bărbat de 56 de ani, din...
Un nou spectacol de teatru de păpuși pentru copii
Teatrul de Păpuși ″Pinocchio″, din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, vă invită joi, 16 iulie, ora 10:30, la Teatrul de Vară din...
CEO deschide baza de agrement de la Săcelu! De la 1 august
Conducerea CEO a aprobat un minim de materiale pentru deschiderea zonei de agrement Sacelu. În functie de finalizarea lucrărilor se dorește deschiderea cu începere...
Restaurante și baruri, amendate de DSVSA Gorj
În urma controalelor efectuate în perioada 6-12 iulie, inspectorii DSVSA Gorj au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 43.600 lei, unor unități de...
FOTO: Polițiștii, pompierii și jandarmii au împărțit măști, într-o comună din Gorj
Polițiștii au continuat, aseară, acțiunile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Alături de jandarmi, pompieri și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Gorj, oamenii legii...
Boza se laudă pe net că nu mai e șomer!
Fostul manager multipremiat al Complexului Energetic Oltenia, rămas cu cererea de angajare la CEO în aer, se laudă, mai nou, că și-ar fi găsit...
Noua organigramă a CEO: Dobrițanu, înlocuit de la șefia Direcției Miniere! Iată cine sunt noii șefi ai carierelor miniere! Trei consilieri personali ai lui Burlan, OUT!
Noua organigramă a Complexului Energetic Oltenia, care intră în vigoare la începutul săptămânii viitoare, modifică atât structura Direcției Miniere, în sensul în care cele...
Lovit cu un pahar în cap de fosta prietenă, pe terasa unei cafenele din Târgu-Jiu
Un bărbat de 36 de ani a ajuns la spital, luni seara, după ce a fost lovit de o tânără care i-ar fi dat...
Băcița Mărioara, „măritată” din greșeală la tv cu un cioban din Valea Jiului!
Gafă de proporții la postul public de televiziune în ediția de duminica trecută a emisiunii „Viața Satului”. Emisiunea a prezentat un amplu reportaj despre...
Concurs pentru copiii talentați la artă
Copiii talentați cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani sunt invitați să se înscrie la concursul național ,,Odiseea Tânărului Artist”, organizat de Asociația...
Ponta rămâne fără titlul de doctor
Deputatul de Gorj Victor Ponta a pierdut definitiv procesul prin care a solicitat anularea ordinului ministrului Educației prin care i-a fost retras, în anul...
Kevin Allen, în vizorul CSM
Pivotul american Kevin Allen (25 de ani) are mari şanse să se întoarcă la Târgu-Jiu. După un sezon foarte reușit la ACS, jucătorul de...
Strada Griviței din Târgu-Jiu a intrat în reabilitare
Primăria Municipiului Târgu-Jiu a demarat lucrările de reabilitare a străzii Griviței. „Este o investiție amplă, care a debutat mai târziu pentru că a trebuit...
Optimismul domnește la Pandurii: ,,Vom avea o echipă mult mai puternică”
Pandurii Târgu-Jiu a reluat pregătirile în vederea noului sezon, iar moralul este ridicat în vestiarul echipei de fotbal. Antrenorul Călin Cojocaru are sub comandă...
Accente polikratice – Puterea, potentaţii şi masele
1. Cei de sus şi cei de jos
Bogătaşii planetei, care îşi celebrează globalizarea ca pe-o zeiţă postmodernă, miliardarii planetei care corporatizează economia mondială, aceşti...
Școală „smart” la Motru. Table inteligente în toate unitățile de învățământ
Elevii din școlile și liceele din municipiul Motru vor beneficia, din toamnă, de un sistem de învățământ digitalizat. Toate sălile de clasă vor fi...
A mai căzut o stea… – profesorul Constantin (Codin) Jitaru!…
În data de 12 februarie 2013, am primit o scrisoare de la un bătrân de 88 ani, profesor pensionar, Constantin Jitaru, din Baia de...
Gorjenii, invitați să se lase încântați de ,,Visul unei nopți de vară”
Încă o surpriză plăcută pentru iubitorii de teatru din Gorj. La invitația Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”, pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu vor...
CEO, nouă contracte într-o singură zi. A vândut energie la peste 300 lei/MWh
Complexul Energetic Oltenia a vândut doar într-o singură zi aproape jumătate de TWh de energie electrică cu livrare în anul 2021.
Luni, 13 iulie, Complexul...
Petrescu, declarații periculoase: ,,CCA va decide ce e mai bine pentru Craiova”
Antrenorul de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a făcut declarații nedemne la finalul partidei câștigate de echipa sa împotriva formației Gaz Metan Mediaș (2-0)....
Șofer din Hunedoara, prins când conducea o maşină neînmatriculată
Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara, a fost prins, luni, când conducea o maşină neînmatriculată pe DN 66, în...
Târgujianul acuzat că și-a amenințat iubita cu moartea a contestat măsura de arestare preventivă
Bărbatul de 30 de ani, din Târgu-Jiu, reținut duminică seara, pentru lovire sau alte violențe, amenințare și lipsire de libertate, a fost arestat preventiv,...
Cadavrul găsit în Gilort aparține unui bătrân din Mehedinți
Potrivit informațiilor făcute publice de reprezentanții Poliției Gorj, cadavrul descoperit, duminică, în râul Gilort, aparține unui bărbat de 87 de ani, din comuna Malovăț,...
Amenzi pentru două femei din Turcinești, care nu purtau mască în magazin
Două femei de 48 și 50 de ani, din comuna Turcinești, au primit câte o amendă de 500 de lei, pentru că nu purtau...
Ca la noi, la nimeni – Legea proastă cere dezbateri mai lungi!
Motto: „Legile inutile slăbesc puterea legilor necesare.” - Montesquieu
Tensiunile stârnite de proiectul Legii de carantinare și izolare au atins, marți, un maxim, oarecum, previzibil....
O nouă rundă de concurs pentru cadrele didactice care vor să devină membre ale CNEME
La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a dat startul unei noi serii a concursului de selecție pentru constituirea Corpului Național de...
Constantinides s-a întors!
Antrenorul cipriot Antonis Constantinides (45 de ani), cel care a cucerit bronzul în Eurochallenge alături de Energia Târgu-Jiu şi a obţinut locul trei în...
Septuagenar amendat și lăsat fără mașină șase luni
Un bărbat de 77 de ani, din Rovinari, a fost depistat, ieri, de polițiștii din localitate, în timp ce conducea un autoturism, desfăşurând activităţi...
Crimă la Licurici: Și-a strâns mama de gât până a lăsat-o fără suflare
Un bărbat de 39 de ani, din comuna Licurici, a fost arestat preventiv, după ce și-a omorât mama nevăzătoare. Altercația a avut loc sâmbătă,...
Bătrân din Rovinari, lăsat fără mașină! Ce au descoperit polițiștii
Un bărbat de 77 de ani, din Rovinari, a fost depistat, astăzi, de polițiștii din localitate, în timp ce conducea un autoturism, desfăşurând activităţi...
Se caută experți în management educațional
Cadrele didactice care doresc să facă parte din Corpul Național de Experți în Management Educațional au termen până pe 19 iulie să completeze formularul...
Coronavirus: 637 de cazuri noi și 30 de decese
Grupul de Comunicare Strategică a comunicat, marți, că în ultimele 24 de ore în țară au fost înregistrate 637 noi cazuri de îmbolnăvire, cele...
Un singur caz nou de Covid-19 în Gorj
În ultimele 24 de ore, în Gorj s-a înregistrat un singur caz nou de Covid-19. „Până în momentul de față, 430 persoane din județul...
Strada Griviței din Târgu-Jiu, în reabilitare
Primăria Târgu-Jiu a demarat lucrările de reabilitare a străzii Griviței. „Este o investiție amplă, care a debutat mai târziu pentru că a trebuit să...
Lovitură pentru Ponta
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care fostul premier Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care...
Cui aparține cadavrul găsit în Gilort, la Târgu-Cărbunești
Potrivit informațiilor făcute publice de reprezentanții Poliției Gorj, este vorba de un bărbat de 87 de ani, din comuna Malovăț, județul Mehedinți. Rudele sale...
Foto: Lucrătorii de la firma lui Bălțoi fac reparații în incinta Sălii Sporturilor! Lucrarea, în garanție
Câțiva angajați ai Primacons Group SRL Slatina, firma afaceristului Octavian Bălțoi, execută lucrări de reparații în incinta Sălii Sporturilor din Târgu-Jiu.
Lucrările sunt realizare pe...
Angajat de la Cariera Lupoaia, depistat cu Covid
Un salariat în vârstă de 49 de ani de la Cariera Lupoaia, aparținând Complexului Energetic Oltenia, are coronavirus. Salariatul lucrează în Secția Mecanică, formația...
Prins la volan fără permis
Un bărbat de 45 de ani, din comuna Fărcășești, s-a ales cu dosar penal, ieri, după ce a fost depistat la volan, deși nu...
Arestat pentru lipsire de libertate
Bărbatul de 30 de ani, din Târgu-Jiu, reținut duminică seara, pentru lovire sau alte violențe, amenințare și lipsire de libertate, a fost arestat preventiv,...
Tătaru: Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este aproape iminentă
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă. „În acest moment nu avem evoluţia...
Un judecător de la Tribunalul Gorj a făcut cerere de abținere de la soluționarea cauzei care îl privește pe Ișfan! Instanța a respins solicitarea
Dosarul nr.2689/25/2019 aflat pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, deschis de profesorul Ion Elena împotriva Ministerului Educației și Cercetării, a celor...
SJU Târgu-Jiu, în topul spitalelor în care satisfacția pacienților nu există. Reacție!
Spitalul Județean de Urgență din Craiova, Spitalul Județean Târgu-Jiu și Spitalul Floreasca din București ocupă primele trei locuri într-un „top al rușinii”, realizat de...
Închisoare cu suspendare pentru un polițist șpăgar
Un agent al IPJ Gorj a fost găsit vinovat, ieri, de acuzațiile de corupție pe care procurorii le-au formulat cu mai mulți ani în...
Doljean prins beat la volan, la Bengești-Ciocadia
Un bărbat de 62 de ani, din Craiova, județul Dolj, a fost depistat în trafic, duminică, de polițiștii din Novaci, în timp ce conducea...
N-a scăpat de acuzațiile de propagandă fascistă. E judecat din nou!
Pensionarul din Logrești care la începutul lunii mai a primit vestea achitării la acuzația de propagandă fascistă nu a scăpat de emoțiile judecății. Curtea...
Tânără lovită, lipsită de libertate și amenințată cu moartea de către concubin
Un bărbat de 30 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, duminică seara, pentru lovire sau alte violențe, amenințare și lipsire de libertate. Din...
Au început înscrierile pentru admiterea la seral și frecvență redusă
Absolvenții de gimnaziu din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021, dar doresc să-și continue...
Vouchere de vacanță pentru angajații ISJ Gorj
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a achiziționat, săptămâna trecută, serviciile de tipărire și livrare a voucherelor de vacanță pentru angajații instituției. Achiziția a fost una...
Ziua și achiziția. CSM și-a mai luat un portar
CSM Târgu-Jiu a definitivat, luni, al cincilea transfer din perioada de vară. În orașul lui Brâncuși a ajuns Cristina Bianca Aron, o portăriță de...
Finanțare de la MADR pentru liceele agricole
Zeci de licee agricole din țară, între care și unul din Gorj, vor beneficia de susținere financiară din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale...
Prunariu: Mai e nevoie de mine în politică
Fostul vicepreședinte al PSD Gorj, Mihai Prunariu, nu renunță la politică. După ce săptămâna trecută și-a anunțat demisia din PSD și din Consiliul Județean...
APIA: Românii pot depune cereri de propuneri de granturi pentru promovarea produselor agricole
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, până la data de 27 august 2020 ora 17.00...
Un nou spectacol de teatru de păpuși pentru micii gorjeni
Actorii păpușari de la Școala Populară de Artă Târgu-Jiu sunt pregătiți să-i încânte, din nou, pe micii gorjeni, de această dată cu o piesă...
FRA vrea reluarea competițiilor naționale
Federația Română de Atletism (FRA) dorește reluarea campionatelor naţionale. Forul autohton consideră că întrecerile interne pot fi reluate la finalul lunii iulie sau începutul...
Puls accelerat! Craiova trece și de FCSB
Universitatea Craiova a reuşit a doua victorie în faţa formaţiei FCSB de la revenirea în prima ligă, dar succesul poate fi extrem de important...
112 părinți din Gorj, în concediu prelungit pentru creșterea copilului
Peste o sută de părinţi gorjeni cărora perioada de concediu de creştere a copilului le-a expirat în timpul stării de urgenţă sau în ultima...
ANSVSA: Încă un focar de pestă africană la porcii mistreți, în Gorj
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis la finele săptămânii trecute o nouă informare cu privire la stadiul evoluției pestei porcine...
Bărbați condamnați definitiv, duși la penitenciar
Un bărbat de 32 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns, vineri, în penitenciar, după ce judecătorii l-au condamnat la închisoare cu executare, pentru că...
Ca la noi, la nimeni – Guvernul PNL-Orban distruge țara! Pas cu pas
Motto: „Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță.” - Nicolae Iorga
Printr-o declarație de marți, fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc(PSD) desființează...
Două noi cursuri de formare profesională, demarate de AJOFM Gorj
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), două cursuri de formare profesională sunt programate să înceapă în luna curentă de Agenţia Judeţeană...
Spitalul Județean cumpără reactivi pentru depistarea Covid-19. Licitație deschisă!
Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu alocă peste 1,6 milioane de lei pentru achiziția reactivilor necesari testării pentru noul coronavirus. Achiziția se face prin...
14 noutăți în lotul Pandurilor
Pandurii s-a reunit la început de săptămână. Primele antrenamente ale trupei gorjene au avut loc pe terenul trei din cadrul Complexului Sportiv Municipal. Din...
Primăria caută constructor pentru Casa de Cultură Motru
Bani europeni pentru Casa de Cultură din Motru. Autoritățile locale caută un constructor pentru reabilitarea imobilului. Vor fi executate lucrări de reabilitare, modernizare și...
CCD Gorj caută formatori pentru noul an școlar
În vederea întocmirii ofertei de formare pentru anul școlar 2020-2021, Casa Corpului Didactic (CCD) Gorj organizează, în perioada 24 august 2020-28 august 2020, înscrierea...
Tribunalul Gorj amână din nou pronunţarea în dosarul lui Darius Vâlcov
Magistraţii Tribunalului Gorj au amânat, ieri, pentru a doua oară, pronunţarea în dosarul lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, în care este judecat...
Pompiliu Ciolacu și Gheorghe Ciuncanu, la Târgul Creatorilor Populari de la Oradea
Reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, Pompiliu Ciolacu și Gheorghe Ciuncanu, vor participa luna aceasta la ediția cu numărul...
Două ambulanțe noi la Târgu-Jiu
Consiliul Județean Gorj va achiziționa două ambulanțe pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Contractul a fost adjudecat pe data de 9 iulie de...
Constantin Daicoviciu și Hadrian Daicoviciu – străluciți istorici și distinși purtători de spiritualitate românească (In memoriam)
Mi-am propus să evoc memoria celor două mari personalități istorice, gândind că este de datoria mea să-mi exprim recunoștința față de cei care în...
Agricultura pe înțelesul tuturor – Dăunătorii cartofilor
Sunt mulți și agresivi dăunătorii acestei culturi. Cei mai importanți sunt:
1 – Gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) a pătruns în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial...
Tânăr lovit cu paharul în cap, pe terasa unei cafenele din Târgu-Jiu
Altercația a avut loc în această seară, pe terasa unei cafenele din centrul municipiului Târgu-Jiu. Un bărbat a fost lovit de o tânără care...
Învățământ digitalizat în toate școlile din Motru
Motru va fi prima localitate gorjeană în care elevii din toate școlile și liceele vor beneficia de sisten de învățământ digitalizat, anunță autoritățile locale....
Decizia judecătorilor în dosarul lui Darius Vâlcov
Magistraţii Tribunalului Gorj au amânat, astăzi, pentru a doua oară, pronunţarea în dosarul lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, în care este judecat...
Prunariu nu renunță la politică
Fostul vicepreședinte al PSD Gorj, Mihai Prunariu, nu renunță la politică. După ce săptămâna trecută și-a anunțat demisia din PSD și din Consiliul Județean...
Interpret de muzică populară, candidat pe lista de consilieri locali a USR Bălești
Dorinel Dinculeană, interpret de muzică populară din Bălești, a intrat în politică, mai precis la USR, partid pe listele căruia va candida la alegerile...
Prefectul Rujan asigură semnarea actelor urgente ale instituției, în următoarele trei zile!
DSP Gorj le-a făcut o recomandare prefectului și subprefecților să se izoleze la domiciliu, după ce șeful de la Legalitate a fost depistat cu...
Invitație la teatru de păpuși
Micuții gorjeni sunt așteptați mâine, 14 iulie 2020,la ora 10:30, la spectacolul ”Șoricelul mofturos”. Evenimentul se va desfășura la Teatrul de Vară din Târgu...
Bătaie de joc la adresa unui pacient septuagenar, internat la Dobrița dar transferat în Spitalul COVID! Bolnavul dus la o cură de oxigen, acum în stare critică
Situație incredibilă în cazului unui pacient de 73 de ani, bolnav cronic, internat la Spitalul Dobrița pentru administrare de oxigen, dar, transferat la Spitatul...
Ciolacu și Ciuncanu, la Târgul Meșterilor Populari
Reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Pompiliu Ciolacu și Gheorghe Ciuncanu participă la ediția cu numărul 27 a Tradiţionalului Târg...
Prefectul, cei doi subprefecți și 20 de salariați ai Prefecturii Gorj, în izolare la domiciliu!
Prefectul Cristinel Rujan și cei doi subprefecți, alături de alții peste 20 de salariați ai Prefecturii Gorj, o parte șefi în instituție, sunt în...
Târgujian dus în penitenciar după ce a condus o mașină, fără permis
Un bărbat de 32 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns vineri în penitenciar, după ce judecătorii l-au condamnat la închisoare cu executare, pentru că...
Reținut după ce și-a pălmuit iubita și a amenințat-o cu moartea, în pădurea de la Drăgoieni
Un bărbat de 30 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut aseară, pentru lovire sau alte violențe, amenințare și lipsire de libertate. Din cercetările...
Instanța, așteptată să pronunțe astăzi sentința în dosarul fostului ministru Darius Vâlcov
Tribunalul Gorj ar putea pronunța astăzi, la ora 12.00, o primă decizie în procesul în care Darius Vâlcov este judecat pentru instigare la dare...
A fost afișată lista cu punctajele pentru gradații de merit. Șefa IȘJ Gorj, printre beneficiari
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a afișat lista cu punctajele obținute în urma evaluării dosarelor în vederea acordării gradațiilor de merit pentru cadrele didactice...
Botez cu 100 de persoane, într-un restaurant din Bumbești-Jiu, oprit de polițiști
Un botez organizat într-un restaurant din Bumbești-Jiu, la care au luat parte aproximativ 100 de persoane, a intrat în atenția Poliției, în noaptea de...
Președintele PER Gorj, la întrunirea națională a ecologiștilor de la Vâlcea!
Viorel Caragea, președintele Partidului Ecologist Român(PER) Gorj, a participat, în acest weekend, la întrunirea conducerii PER, organizată la Vâlcea, gazda evenimentului fiind chiar primarul...
Pandemia amână turneele de juniori
Consiliul Director al Federației Române de Baschet a decis să amâne turneele finale ale Campionatelor Naționale de Juniori – ediția 2019/2020. Competiţiile ar fi...



































































































































