Arhive Zilnice: 29 aprilie 2021
Icoane vechi, expuse la CJCPCT Gorj
O expoziție cu icoane vechi, adunate din gospodării țărănești, a avut loc astăzi la Târgu Jiu. Vernisajul a avut loc în sala „Florin Isuf”...
265.000 de ouă contaminate cu salmonella, oprite de la comercializare
Ca urmare a controalelor inspectorilor Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) realizate în cadrul programului de control al salmonelozelor zoonotice (transmisibile...
Majoritatea școlilor din Gorj încep cursurile în scenariul verde
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a stabilit astăzi scenariile conform cărora se vor relua cursurile în unitățile de învățământ din județ începând cu data de...
Motru: Aleea Margaretei a fost deschisă circulației (FOTO)
Strada Margaretei (zona Colegiului Național ”George Coșbuc”), care face legătura între zona T-uri și Str. Tineretului (zona Poliția Motru), după două decenii, a fost...
A fost modificat ordinul privind organizarea activității în școli
Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății privind măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă...
Parlamentarii PNL Gorj le-au făcut bucurii la 40 de copii din DGASDPC
Cei trei parlamentari ai PNL Gorj, din contribuții proprii, au oferit mai multe cadouri, la 40 de copii din cadrul DGASPC.Copiii instituționalizați, cu vârste...
11 noi îmbolnăviri cu COVID-19, în Gorj
În data de 29 aprilie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:
113 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;
...
Dedeman Târgu Jiu își închide porțile pentru clienți duminică și luni
În perioada Sărbătorilor Pascale, magazinele Dedeman vor funcționa după următorul program:
Vineri, 30 Aprilie 2021: Program normal
Sâmbătă, 1 Mai 2021: Program redus 8:00 -17:00
...
Magazinele Lidl, închise în prima și a doua zi de Paște
Și anul acesta, Lidl le oferă tuturor angajaților din cele peste 290 de magazine 2 zile libere, în prima și a doua zi de...
Concursul Național de Pictură și Grafică ”Emancipare” și-a desemnat câștigătorii
Concursul Național de Pictură și Grafică ”Emancipare”, organizat de Școala Populară de Arte "Constantin Brâncuși" Târgu Jiu, și-a desemnat astăzi câștigătorii. "Prima ediție a...
Turiștii care merg la mare de Paște se pot vaccina fără programare
Prefectura Constanța a anunțat, joi, că turiștii au la dispoziție două fluxuri de vaccinare.
"Turiștii care vor veni pe litoral în perioada 30.04 - 03.05...
Pensionarii îşi vor primi toţi banii înapoi, pierduţi prin calcule greşite
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că pensionarii cărora statul le-a calculat greșit pensiile vor primi înapoi banii cuveniți pentru că termenul...
Programul de Paște al mijloacelor de transport ale Transloc
Programul mijloacelor de transport ale societății TRANSLOC Târgu Jiu în perioada Sărbătorilor Pascale va fi conform graficului atașat.
Elev gorjean, în lotul național pentru Olimpiada Internațională de Informatică
Ioan Popescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național "Tudor Vladimirescu" Târgu Jiu, s-a calificat în lotul României care va participa la Olimpiada...
Certificatul verde, aprobat
Parlamentul European a aprobat propunerea Comisiei Europene privind introducerea certificatului digital verde. „Este un pas important pentru că introducerea acestui certificat va facilita libera...
Ultima zi de cursuri online pentru elevii din anii terminali
Astăzi este ultima zi de cursuri online pentru elevii din anii terminali. De mâine, ei intră în vacanță până pe 9 mai. Reamintim că,...
FOTO: Cadouri pentru veteranii de război gorjeni
Cu ocazia desfășurării campaniei naționale „ALĂTURI DE VETERANI” organizată de către Ministerul Apărării Naţionale dedicată veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial, Centrul Militar Judeţean...
Lecții realizate cu ajutorul dronelor pentru elevii din toată țara
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, în parteneriat cu Asociația Cartierul Creativ Carolina și Aspire Teachers, a lansat miercuri proiectul...
Adolescent din Târgu Jiu, tâlhărit
Un adolescent din Târgu Jiu a rămas fără telefon după ce un necunoscut i l-a cerut pentru a se uita la el.O rudă a...
Biciclist lovit de maşină
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi, ieri, prin apelul 112 de o femeie de 36 de ani, din municipiul Târgu Jiu,...
Sesiune specială de Bacalaureat pentru elevii colegiilor militare, în mai
În Monitorul Oficial a fost publicat ieri un Ordin al ministrului educației privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului de bacalaureat — 2021 pentru...
Înscrierile la grădiniță încep pe 31 mai
Potrivit unei adresei a Ministerului Educației, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar/Direcția Tehnologia Informației, înscrierea copiilor în învățământul preșcolar, în anul școlar 2021-2022, va începe pe...
Un ministru vrea prețuri corecte pentru locuințele ANL
"Prețurile de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor au fost mărite semnificativ, în unele cazuri dublate, în anul 2020. Scopul acestui program...
122 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 122 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Norvegia – 72 locuri de muncă...
Vaccinare anti-COVID-19: Se poate schimba centrul pentru imunizare la rapel
Platforma informatică de imunizare anti-COVID a fost optimizată, a anunțat, aseară, portalul RO Vaccinare. "Din această seară, platforma informatică dezvoltată de STS - Serviciul...
„Șef” de la „Anticorupție”, băgat la pușcărie pentru ani de zile!
Un gorjean din Crasna care, cu un deceniu în urmă, a înființat alături de alți amici de-ai săi mai multe organizații de luptă împotriva...
Un târgujian s-a răzbunat pe un fost inginer de la Avicola! L-a bătut până l-a omorât
Buzerea Claudiu, în vârstă de 38 de ani, din Târgu-Jiu, un tânăr care locuiește la casă în Piața Mică a municipiului Târgu-Jiu, l-a omorât...
CEO a plătit peste 1 miliard de euro pentru certificatele de carbon
Cu patru zile înainte de termen, Complexul Energetic Oltenia a achiziționat certificatele de CO2 aferente energiei produse anul trecut. Prețul certificatelor de poluare a...
Caravana iepurașului! Mobilizare exemplară a OFSD Motru
Femeile din Organizația Municipală a PSD Motru au organizat un adevărat eveniment în localitate.
Acestea s-au mobilizat și, din donații proprii, s-au hotărât să ajute...
Povestiri din grădină: Zam
A fost odată…
O Primăvară frumoasă, cu zâmbet verde-n fir de iarbă, cu soare blond și cu flori…puzderie! Povestea noastră începe în grădină, unde, înghesuite-n...
Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Interviu cu Părintele Prof. univ. dr. Constantin Necula, Prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă «Andrei Şaguna» din Sibiu – ,,Învierea este o stare de...
-Rep. Preacucernice Părinte, am putea spune că în sâmbăta învierii lui Lazăr avem, de fapt, preludiul Învierii Domnului?
-C.N. Învierea Domnului nu a constituit doar...
Invitație la adrenalină pentru gorjeni: caiac și rafting pe Jiu
Grupul Outdoor Experience organizează în luna mai două experiențe inedite pentru iubitorii de adrenalină, pe râul Jiu.
Astfel, sâmbătă, 1 mai 2021, iubitorii de rafting...
Aproape 200 de şoferi din Gorj, rămaşi fără permis pentru viteză!
Poliţiştii rutieri gorjeni au desfășurat, în perioada 19-25 aprilie, acţiuni în trafic pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, în cadrul Acțiunii Speed Marathon....
ANCPI a majorat sumele decontate pentru lucrările de cadastru general
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) ia noi măsuri pentru accelerarea procesului de înregistrare sistematică a proprietăților imobiliare din România. Astfel, ANCPI...
Se lansează proiectul REPERE, dedicat troițelor din Gorjul de sub munte!
Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Asociația culturală Tătărescu desfășoară, în perioada 10 mai - 10 iunie 2021, Proiectul foto-documentar ,,REPERE. Rugăciuni în...
Localnicii din Bumbești-Pițic ar putea fi chemați la urne în iunie. Prefectul a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar
Mandatul primarului din Bumbești-Pițic, Michy Nioață, a încetat prin ordin al prefectului, după ce edilul a fost condamnat la 2 ani și 3 luni...
Alimentarea cu apă a municipiului Târgu-Jiu, în pericol. Lucrări urgente!
Râul Șușița are malurile erodate, punând în pericol conducta de alimentare cu apă a municipiului Târgu-Jiu. Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, a mers...
Ca la noi, la nimeni – Ziua dinaintea Prohodului
Motto: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele, îmi pare a fi, cum să spun?, Taina cea mai de taină a învățăturii creștine, noua învățătură și,...
Drumul spre Padeș, reabilitat din fondurile proprii ale CJ Gorj! Morega tună și fulgeră
Președintele Fundației ,,Tudor Vladimirescu”, Dan Morega, a tunat și a fulgerat la adresa autorităților județene și locale din Padeș care nu au finalizat sau...
Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru
Dacă Iisus Hristos n-ar fi apărut, el ar fi trebuit creat. Răstignit prin anul 30 sau 33 e.n., el s-a arătat lumii imediat după...
PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS 2021
† Dr. Irineu,
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI ŞI MITROPOLITUL OLTENIEI
PREACUCERNICULUI CLER, PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI,
HAR, MILĂ ŞI PACE...
Concurs „transparent” și fără „discriminare pe criterii politice” pentru șefia CJAS Gorj
Doi candidați participă la concursul organizat în luna mai pentru conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj. Daniel Șurlea, actualul manager al CJAS...
Un tânăr tenismen din Rovinari a bifat 50 de turnee câștigate
Are 13 ani și jumătate, dar și-a trecut în palmares al optulea turneu consecutiv câștigat. Este povestea unui tânăr sportiv din Rovinari, Andrei Vîlceanu,...
Condamnat cu suspendare după ce a mituit un polițist gorjean
Bărbatul din Vâlcea care anul trecut, în toamnă, a încercat să mituiască un agent de poliție din Săcelu pentru a nu-l mai ancheta într-un...
Planul de restructurare al CEO, aprobat de Comisia Europeană la vară!
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat când va fi aprobat planul de restructurare al CEO, plan ce a ridicat semne de întrebare şi a...
O singură cerere de evaluare în vederea înscrierii în clasa pregătitoare, la CJRAE Gorj
Modificarea condițiilor de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care vor împlini vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021...
Ouzounidis: Dacă vrem titlul, trebuie să învingem FCSB
Antrenorul grec Marinos Ouzounidis a declarat înaintea duelului cu FCSB că doar victoria ar putea menține echipa sa în lupta pentru titlu. Stephane Acka,...
Zeci de amenzi pentru nepurtarea măştii
Efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, au avut 10 acţiuni de verificare, miercuri, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19,...
Concurs de argumentare și gândire critică pentru elevii de gimnaziu
Elevii din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a pot participa la concursul de argumentare și gândire critică ”Junior Debate”. Termenul limită până...
17 percheziţii la Obştea din Crasna
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, ieri dimineaţă, 17 percheziții cu privire la activitatea Asociației Obștea Aninișeni Radoșeni Cărpinișeni,...






















































































