2026 ar putea fi declarat ,,Anul Constantin Brâncuși”

548

O nouă propunere legislativă care vizează județul Gorj și municipiul Târgu-Jiu ar putea fi aprobată în curând de către forul legislativ al țării, Parlamentul României.
La Senat, în calitate de primă cameră sesizată, a fost înregistrată deja o inițiativă legislativă privind instituirea, în anul 2026, a Anului Constantin Brâncuși,, când se vor împlini 150 de ani de la nașterea celui mai important sculptor român. Demn de menționat este faptul că demersul legislativ poartă semnătura a 62 de parlamentari PSD și PNL. ,,Instituirea anului 2026 ca <> nu este doar un act de recunoaștere al marelui sculptor, ci și oportunitatea de a valorifica moștenirea sa artistică și de a o transforma într-un instrument de dezvoltare culturală, educațională și economică”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Potrivit noului proiect legislativ, autoritățile statului – centrale și cele ale administrației publice locale și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări culturale, artistice sau educaționale dedicate vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Grație unor demersuri legislative similare, anul 2025 a fost declarat ,,Anul Eminescu”, în timp ce 2023 a fost ,,Anul Ciprian Porumbescu”.
Marius Stochțoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.