23 de ani de închisoare pentru bărbatul care și-a incendiat soția

7

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit, vineri, prima sentința pentru bărbatul de 57 de ani, din comuna Vladimir, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, după ce și-a incendiat soția. Acesta a fost condamnat la 23 de ani de închisoare.

Hotărârea nu este definitivă. ,Condamnă inculpatul la pedeapsa de 23 de ani închisoare. (…) Menţine măsura arestării preventive a inculpatului, deduce măsura reţinerii şi arestării preventive de la data de 06.04.2025 la zi. Dispune prelevarea de mostre biologice după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. Ia act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanță Gorj şi obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 760 lei. Obligă inculpatul la plata sumei de 2028 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 1428 lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, au decis magistrații de la Tribunalul Gorj. Instanța a dispus confiscarea specială de la inculpat a bidonului în care se afla produs petrolier şi a brichetei, găsite în holul imobilului, pe care le-a folosit atunci când a comis fapta. În timpul procesului, bărbatul a cerut, prin avocatul său, schimbarea încadrării juridice a faptei, însă acțiunea a fost respinsă. Acesta se află în arest de la începutul lunii aprilie, pentru uciderea soției sale și a fost trimis în judecată, pe 26 iunie.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au finalizat rapid cercetările. Femeia de 52 de ani a fost incendiată cu benzină, în urma unui conflict spontan, ,,alimentat de consumul de alcool”, potrivit anchetatorilor. La scurt timp după comiterea faptei, un vecin al celor doi soți a cerut ajutor, însă victima nu a mai putut fi salvată de medici. ,,Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 6 aprilie 2025, a inculpatului S.V, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie. Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză s-a reţinut că inculpatul S.V., în vârstă de 57 de ani, la data de 05.04.2025, în jurul orelor 18.30, în timp ce se afla la domiciliul din comuna Vladimir, sat Valea Deşului, județul Gorj, pe fondul unui conflict spontan alimentat de consumul de alcool, folosindu-se de un combustibil inflamabil (benzină) păstrat intr-un recipient din plastic, a incendiat pe soţia sa, S.I., în vârstă de 52 de ani, căreia i-a produs astfel arsuri pe o mare suprafaţă a corpului şi în final decesul. S-a reținut de procuror săvârșirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, fapta fiind săvârșită prin cruzimi”, se preciza într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, la scurt timp după comiterea faptei.

,,Nu era o familie conflictuală”
Primarul comunei Vladimir, Florin Marius Vijulan, a fost surprins de fapta bărbatului, mai ales că nu era o persoană conflictuală.
Acesta ieșise la pensie și nu a fost niciodată implicat în scandaluri. ,,Nu era o familie conflictuală, chiar deloc. El ieșise la pensie, avea o pensie destul de bună. Au mai fost certuri, probabil, în familie, pe tema fondului de alcool, dar nu știu exact ce a fost. Nu, chiar nu credeam că este în stare de așa ceva. Ea nu lucra. El era un om destul de muncitor. Și el, și ea. Locuiau singuri. Au copii și nepoți. Nici nu mi-a venit să cred, pentru că nu el era un om impulsiv sau să vină cu scandal pe la primărie, nici să se certe cu vecinii. Era un om liniștit, la casa lui. Avea pensie”, a declarat edilul-șef, pentru Gorjeanul, la începutul anchetei. Femeia a lăsat în urmă două fiice îndurerate.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.