La sfârșitul lunii lui Brumărel, cum mai este cunoscută în popor luna a zecea a anului, s-au împlinit 31 de ani de când unul din marii sculptori în lemn și arhitecți ai Gorjului ne-a părăsit pentru a merge într-o lume mai bună.
Născut la 28 septembrie 1911, în localitatea Argetoaia, satul Malumnic, din județul Dolj, Nicolae Vânătoriu și-a dedicat viața universului satului tradițional românesc și oamenilor săi. La origine tehnician arhitect, sculptorul a fost cel care a realizat macheta Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara, un muzeu în aer liber, unde, alături de profesoara Elena Udriște, a participat efectiv la restaurarea autentică a pieselor din colecția muzeului.
Scurtă biografie a sculptorului Nicolae Vânătoriu
Absolvent al Școlii Tehnice de Arhitectură, Nicoale Vânătoriu a intrat ca militar activ în Armata Regală unde și-a desfășurat activitatea până în anul 1947, când a fost trecut în rezervă cu gradul de Maior Comandor de Aviație. Apoi a lucrat la Comitetul pentru Cultură și Artă al județului Gorj, iar din anul 1969 la Direcția Sistematizare Arhitectură și Control a Consiliului Popular al județului Gorj. Anul 1968 marchează organizarea expoziției de la Cula Cornoiu a satului Curtișoara, tot atunci fiind puse bazele viitorului Muzeu al Arhitecturii Populare din localitate. Trebuie spus faptul că acest Muzeu a apărut în jurul Culei ,,Cornoiu”, realizată în anul 1785, fiind de fapt o locuință permanentă în momentul apariției ei, și una dintre cele mai frumoase și mai reprezentative cule pentru județul Gorj.
Tematica rustică, predominantă în opera și lucrările sculptorului
Nicolae Vânătoriu a realizat numeroase sculpturi care reproduc în miniatură Casa Negreanu din Țicleni, Casa de lemn cu cerdac și Biserica din Timișeni, precum și Case din Romanești și Plopșoru, sculptorul gorjean arătându-se preocupat de realizarea unor opere inspirate din lumea satului, cu preocupările și îndeletnicirile ei: ,,Mitu ciobanul”, ,,Maria râsnește”, ,,Ioana cu vadră și pânză înălbită”, ,,Lisandra la ciutură”, ,,Moș Torconiu din Gureni” și ,,Țărăncuță”.
Tematica rustică este predilectă și în picturile lui Nicolae Vânătoriu, care a folosit tehnica originală a pastei de argilă, frumos colorată și ingenios așezată pe pânză, Așa a izbutit maestrul să realizeze tablouri deosebite precum: ,,Casa veche din lemn”, ,,Troiță”, ,,Casa cu claie de fân”, ,,La poartă”, ,,Casa din Țicleni”, ,, Hogeagul”, ,,Lăptărese spre târg”, ,,Taină la fântână”, ,,Olteancă cântând”, ,,De la secerat” și multe altele. De altfel, majoritatea operelor sculptorului Nicolae Vânătoriu încântau pe cei care treceau pragul expozițiilor de la Târgu Jiu sau de pe litoralul românesc, bucurând pe vizitatorii municipiului situat pe Jiul de Sus și făcându-i să se simtă iarăși acasă, în satul tradițional al moșilor și strămoșilor noștri.
Muzeu reprezentativ pentru județul Gorj, la Curtișoara
Muzeu în aer liber, unde se regăsesc numeroase monumente de arhitectură și tehnică populară din județul Gorj, Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara cuprinde o biserică din zid, cu hramul ,,Sf.Prooroc Ioan Botezătorul (1820)”, construcții țărănești din lemn (case, pivnițe, pătule, instalații tehnice populare din secolele XVIII-XIX), cu mobilier țărănesc, piese din port, țesături, unelte, ceramică. De remarcat este și faptul că aici cea mai veche piesă expusă în cadrul Muzeului este casa popii Udriște, construită cu mai bine de două sute de ani în urmă, Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara având și alte două biserici: prima – ctitorie a Bălașei Cornoiu, de la 1821, cu hramul ,,Sf. Ioan Botezătorul” – iar a doua, aparținând familiei Tătărăscu, cele două lăcașuri de cult fiind strămutate în anul 2002 din satul Poiana (Rovinari), la care se adaugă și fântâna ,,Sf. Arhangheli” (1896).
Patrimoniul Muzeului de la Curtișoara s-a îmbogățit și prin strămutarea aici a Ansamblului arhitectural ,,Gheorghe Tătărăscu”, ansamblu compus din Casa tip culă Gheorghe Tătărăscu, Biserica familiei, cu hramul ,,Sf.Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” achiziționată de către familia Tătărăscu din satul Ceauru, comuna Bălești. Toate acestea au fost donate Muzeului Județean ,,Alexandru Ștefulescu” de către Sanda Maria Tătărăscu-Negropontes, fiica lui Gheorghe Tătărășcu, om politic și pirm-ministru de origine gorjeană, în perioada interbelică, în timp ce amplasarea pe noul teren s-a întreprins respectând cât mai fidel dispunerea și orientarea fiecărui obiectiv, astfel încât Ansamblul Arhitectural să reamintească cât mai mult posibil de vechea curte boierească din satul Poiana.
Prieten cu marele sculptor Constantin Brăncuși
În volumul ,,Mărturisiri dramatice” semnat de V. Roibu, este menționat faptul că Nicolae Vânătoriu îl cunoștea pe sculptorul Constantin Brâncuși și că titanul de la Hobița îl respecta pe confratele său, purtându-i o deosebită stimă. Autorul amintit a stat de vorbă cu cumnatele arhitectului Vânătoriu care i-au mărturisit că acesta îl aștepta pe sculptorul Brâncuși la aeroport, în București, atunci când acesta avea nevoie. Maria, una dintre surorile Olgăi Vânătoriu, soția arhitectului, spunea că în anul 1945, în luna mai, l-a văzut 
pe Brâncuși vorbind cu Nicoale Vânătoriu: ,,Am fost dusă la spital, mi se făcuse rău, iar sora mea Olga și soțul ei Nicu Vânătoriu veniseră să mă viziteze. Ieșind din salon, l-am văzut pe culoar pe Constantin Brâncuși, care văzându-l pe aviator (n.red.- Nicolae Vânătoriu) s-a oprit, iar Nicu Vânătoriu s-a dus și l-a salutat, dând mâna cu el. L-am văzut bine pe Brâncuși. Era înalt, cu barbă, îmbrăcat modest, asemenea țăranilor luminați din Hobița. Port în suflet această amintire”.
Oameni de cultură vorbind despre arhitectul gorjean
Grigorie Haidău, un important om de cultură gorjean, spunea în anul 2015: ,,Domnul Nicu Vânătoriu era un om dârz, dintr-o bucată (…) care participase la luptele din 1945. A avut șansa ca în timpul școlii tehnice să facă și desen tehnic, iar talentul dat de Dumnezeu l-a ajutat în viață. Îmi amintesc cum umbla peste tot cu o geantă neagră din piele și cu mapa de arhitect, cu numeroase schițe de biserici, case vechi de lemn, porți țărănești, pivnițe, toate pentru a fi puse la dispoziția meșterilor care urmau să lucreze la viitorul Muzeu al Arhitecturii Populare de la Curtișoara. Era o muncă de echipă: Elena Udriște – profesor de istorie, Nicoale Vânătoriu – tehnician arhitect și Edy Matalier – fotograf. Nu de puține ori i-am admirat stilul meticulos, făcut bine și cu răspundere, stilul în care își făcea planșele. Mi-a aduc aminte schița fruntarului unei case și faptul că el mi-a spus că este cea mai împodobita piesă tectonică a casei, la fel cum este împodobită fruntea omului cu gânduri”.
,,Am citit undeva, de curând, că un Institut American ar fi încercat să studieze modul în care se formează liniștea în pădure. Rezultatele sunt încă controversate – că din poziția copacilor, că din expunerea frunzelor sus pe ramuri sau jos în straturi, cert este că în pădure e liniște, fapt cu care sunt de acord și cercetătorii nosțri. Aceeași liniște nemaipomenită, dar de o cu totul altă natură, am întâlnit-o vizitând Muzeul Satului din Curtișoara. O liniște formată din mai multe liniști, un sat ne-sat, real și inexistent totodată, un sat format din esențe de sate, un sat-simbol. Da, întâlnim și aici pădurea – bârne, șindrilă, vedre, căuce, obezi, șpete, fuse, furci și alte obiecte sfințite de mâna țăranului român și rude de fibră și de sânge cu statuile în lemn ale lui Brâncuși. Era prin luna mai când am vizitat acest Muzeu în aer liber, cânta privighetoarea lui Macedonski, și liliacul Gorjului era înflorit”, spunea marele scriitor român Marin Sorescu.
Marius STOCHIȚOIU
