În acest context binecuvântat în care Bunul Dumnezeu ne îndeamnă ca să înălţăm rugăciuni pentru pace în lume, pentru depăşirea problemelor legate de sărăcie şi de creşterea violenţei în societate, când în reţele, aşa-zis de socializare, abundă previziunile apocaliptice, aflându-ne în Postul Învierii Domnului, pronia divină ne oferă oportunitatea de a declara personalităţi ale anului 2026, două nume strălucite ale neamului românesc, genialul sculptor Constantin Brâncuşi, gorjeanul nostru de suflet şi strălucitul voievod Iancu de Hunedoara, doi români care în mod ciudat şi-au aflat sfârşitul mai aproape sau mai departe de ţara lor dragă! În felul acesta, anul 2026 a fost declarat, prin lege, «Anul Constantin Brâncuși» în România, pentru a celebra cei 150 de ani de la nașterea sculptorului gorjean, o posibilitate fericită pentru promovarea culturii românești la nivel mondial, prin organizarea unor expoziţii, conferințe, restaurări, programe educaționale și campanii publice, prin lansarea unor proiecte speciale în colaborare cu muzee, universități și centre culturale din țară și din străinătate, astfel încât «Anul Brâncuși» să devină un reper în afirmarea identității culturale românești în lume. Desigur, comemorarea unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului al XX-lea, considerat «părintele sculpturii moderne», mai ales că din 2024 Ansamblul Monumental «Calea Eroilor» de la Târgu Jiu a fost înscris în Patrimoniul Universal UNESCO, întăreşte aprecierea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a explicat semnificația creștină a Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu în volumul său «Brâncuși. Sculptor creștin ortodox», pentru a confirma pe deplin marele adevăr că pe toate, numai Dumnezeu le rânduieşte! Pe de altă parte, a fost avizat proiectul de lege care instituie 2026 drept Anul «Iancu de Hunedoara, apărător al creștinismului, echilibru și toleranță între semințiile Europei», în contextul în care se împlinesc 570 de ani de la moartea lui Iancu de Hunedoara şi Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora organizează sau sprijină logistic și material manifestări de comemorare și celebrare a personalității lui Iancu de Hunedoara, prin evenimente culturale, educaționale și științifice, precum și prin activități de promovare a imaginii sale și a patrimoniului cultural-istoric românesc.
„Anul «Iancu de Hunedoara» este extrem de important…”!
Ca să dezvoltăm ideea cu promovarea Proiectului Anului «Iancu de Hunedoara», să precizăm că acesta a fost propus inițial de către primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, și asumat în legislativ că demersul a beneficiat de votul unanim al tuturor partidelor politice, demonstrând că figura istorică a lui Iancu de Hunedoara rămâne un element definitoriu de unitate națională. Pentru trecerea hotărâtă la fapte, domnul Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara a spus: „Anul «Iancu de Hunedoara» este extrem de important pentru prezentul şi viitorul orașului. Mă bucur că ideea noastră, preluată şi dusă în Parlamentul României! Dorim să derulăm acţiuni culturale, educaţionale şi de promovare cât mai variate, astfel încât Hunedoara să devină un reper pe harta evenimentelor din România, în 2026. De asemenea, vom angrena în acțiunie pe care le vom derula și autorități din alte țări, precum Ungaria, Serbia, Austria, state care împărtășesc moștenirea istorică a lui Iancu de Hunedoara! În acest fel, omagiem personalitatea lui Iancu de Hunedoara, una dintre cele mai importante figuri din istoria medievală a Europei, dar promovăm şi oraşul pe plan naţional şi chiar internaţional. În acest scop, ne vom «folosi» atât de Castelul Corvinilor, cât şi de sprijinul pe care ni-l poate acorda oricine este dornic să contribuie la acest moment important din existenţa Hunedoarei”, a declarat domnia sa. Sub această egidă, municipiul Hunedoara găzduieşte în anul 2026 o amplă suită de manifestări, cele mai importante evenimente fiind programate în intervalul aprilie – octombrie 2026, vizând atât publicul larg, cât și comunitățile academice și diplomatice. În acest scop, administrația locală și partenerii internaționali pregătesc expoziții de colecție, festivaluri medievale de anvergură și conferințe care să pună în lumină rolul crucial pe care voievodul Iancu de Hunedoara l-a avut în salvarea civilizației europene. În acest interval de timp se vor desfăşura concursuri tematice pentru elevi, concerte, evenimente de evocare istorică, o expoziţie istorică stradală în centrul oraşului Hunedoara, lansări de carte, proiecţii de film în aer liber la Castelul Corvinilor şi multe altele.
A marcat file de glorie în istoria luptei antiotomane!
Iancu de Hunedoara (n. 1407 – d. 11 august 1456 Zemun) a fost o personalitate dominantă a istoriei româneşti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei în 1441, guvernator al regatului Ungariei între 1446-1453, apoi căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei între 1453-1456. A fost tatăl regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei. A marcat file de glorie în istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice şi a desfăşurat o activitate diplomatică şi militară intensă în anii în care Imperiul Otoman se îndrepta spre apogeu, dând asalturi decisive asupra ultimei rămăşiţe a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi susţinute pentru închegarea unei coaliţii creştine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciadă şi a fost cel dintâi comandant de oşti din Europa care a reuşit să îl înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad în 1456. S-a născut în jurul anului 1407, iar, tatăl său, Voicu, împreună cu fraţii lui, Mogoş şi Radu, au fost ostaşi în slujba regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. Pentru că s-au distins în luptele antiotomane, Sigismund i-a răsplătit în anul 1409, dăruindu-le castelul de la Hunedoara, împreună cu pământurile care ţineau de el, cu vreo 35 de sate, vămi, mine de sare, aur, argint şi fier. Atunci a primit familia Huniazilor şi blazonul ei nobiliar (un corb cu aripile uşor desfăcute şi cu un inel în cioc). Iancu a copilărit la castelul de la Hunedoara şi după moartea tatălui său în jurul anilor 1414-1419, cap de familie a rămas fratele său, Radu. Despre copilăria avem puţine informaţii, dar se poate spune că a plecat de tânăr în slujba unor nobili pentru a învăţa arta militară. În unele izvoare maghiare este semnalată prezenţa lui în slujba familiilor Csaky şi Csanadi, apoi în slujba despotului sârb Ştefan Lazarevici, a familiei Ujlaki şi a episcopului de Zagreb. Pe la 1428-1429 s-a căsătorit cu Elisabeta Szilagyi, cu care a avut doi fii: Ladislau, născut în 1431 şi Matiaş, născut la 24 februarie 1443, la Cluj. O serie de cercetători consideră că Iancu de Hunedoara provenea dintr-o familie de refugiați munteni care au ajuns sub protecția coroanei maghiare și i-au adus importante servicii civile și militare. Marele nostru istoric, Nicolae Iorga, credea că părinţii şi bunicii săi cu numele Voicu au venit din satul Corbeni, zona Argeşului, dovadă stând şi blazonul familiei: un corb, iar, documentele medievale aduc şi dovezi covârșitoare și revelante în favoarea originii etnice românești a lui Iancu de Hunedoara. Mai mult, numeroși cronicari, inclusiv unguri, recunosc faptul că Iancu era etnic român. Tatăl lui Iancu se numea Voicu, bunicul său Şerb sau Şerban, şi ar fi provenit dintr-un neam de cnezi români din zona Haţegului sau Hunedoarei. Iar, mama lui Iancu de Hunedoara s-ar fi numit Elisabeta Muşina şi ar fi fost fiica unui mic nobil hunedoarean de origine română, catolicizat şi intrat în sistemul feudal maghiar. Diplomatul burgund Phillipe de Commine, contemporan cu Iancu de Hunedoara, spunea că este, ca şi tatăl său, de neam «valah», mai ales că îl și numea în scrierile sale «Le chavalier blanc de la Valachie», iar, alte documente ale vremii îi numeau, la rândul lor, «Johannes Valachus», adică românul. Papa Silvio Piccolomini scria la rândul său, despre Iancu de Hunedoara: «Nu a sporit atât gloria ungurilor, cât a românilor în rândul cărora se născuse», ceea ce confirmă informaţiile oferite de cronicarul maghiar Thuroczi în «Chronica Hungarorum», apărută în 1488 la Brno, în care se arată că Voicu, tatăl lui Iancu, ar fi venit în Transilvania din Ţara Românească, trecând munţii. Specialiştii care susţin această teorie spun că Voicu, Radu şi Mogoş ar fi venit din Ţara Românească după bătălia de la Rovine, însoţindu-l în Transilvania pe Mircea cel Bătrân, pribeag la aceea vreme, iar Dlugosz şi Bonfinus vorbesc despre originea românească a lui Iancu.
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
