Cultura tradițională gorjenească este celebrată la finalul lunii februarie, când Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj marchează 58 de ani de activitate neîntreruptă. Instituția, cunoscută publicului drept „Centrul de Creație”, a devenit în timp un reper important în păstrarea și promovarea identității culturale locale.
Evenimentul aniversar va avea loc vineri, 27 februarie 2026, începând cu ora 11:00, la Sala „Titu Rădoi”, din cadrul Direcției Județene de Cultură Gorj. Manifestarea marchează aproape șase decenii în care instituția a contribuit la cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural tradițional din Gorj.
Aflată sub autoritatea Consiliul Județean Gorj, instituția a inițiat, de-a lungul timpului, numeroase proiecte culturale importante pentru județ: festivaluri de folclor, cercetări etnografice, publicații de specialitate, expoziții, concursuri și parteneriate culturale menite să susțină artiștii populari și promotorii tradițiilor autentice.
În cadrul evenimentului festiv vor fi premiați manageri și animatori culturali care s-au remarcat în anul 2025, colaboratori din mass-media, oameni de cultură și alte personalități care au contribuit la desfășurarea proiectelor culturale din județ.
Momentul aniversar reprezintă nu doar o celebrare a istoriei instituției, ci și un prilej de recunoaștere pentru toți cei care, de-a lungul timpului, au sprijinit păstrarea și promovarea valorilor tradiționale ale Gorjului, consolidând rolul culturii în comunitate.
Izabella Molnar






































