4.4 C
Târgu Jiu
duminică, 1 martie 2026

Ponta, la al doilea partid politic!

1042

Oricât ar fi părut de greu de imaginat cu câteva luni în urmă, informația conform căreia Victor Ponta nu mai este membru PSD a fost confirmată acum chiar de deputatul de Gorj. Într-o postare pe contul său de Facebook, parlamentarul recunoaște că a fost exclus din partidul în care a activat mai bine de un deceniu și jumătate. Totul i se trage de la poziția pe care a avut-o în scandalul demiterii lui Sorin Grindeanu de la Palatul Victoria. Ponta, în loc să facă așa cum decisese conducerea partidului, s-a situat de partea premierului căruia îi plecaseră toți miniștrii din Guvern, acum deputatul trăgând ponoasele. “Nu am fost niciodată în alt partid cu excepția PSD / după 15 ani de activitate am fost exclus pentru că l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care era în PSD din 1996) împotriva lui Liviu Dragnea (care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent, dar cu siguranță din Septembrie voi face politică într-un partid nou (sub nicio formă în vreunul din cele aflate acum în Parlament)!”, a menționat Ponta. El a făcut precizarea respectivă, după ce a fost întrebat de către o simpatizantă de ce nu își face propriul partid politic. Răspunsul la întrebare a venit cât se poate de repede, în el nefiind precizat și partidul spre care se va îndrepta fostul premier. Cel mai probabil acesta este Pro România, o formațiune ale cărei baze au fost puse în această vară de Daniel Constantin, și el exclus din ALDE, deși a fost vicepremier în guvernul lui Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.