-1.3 C
Târgu Jiu
duminică, 22 februarie 2026

IMAGINI DE GROAZĂ ÎN FAȚA CLUBULUI NO NAME, DIN PEȘTIȘANI! Tânăr lovit cu sticla în cap

1390

Un bărbat de 25 de ani, din Runcu, a fost lovit cu o sticlă în cap în fața Clubului No Name, din Peștișani, local în care pe, 28 ianuarie, un alt client a fost agresat de patru indivizi. Altercația a avut loc pe 3 februarie. Emilian Raul a fost dus imediat la spital, de rudele sale. În timpul scandalului a fost avariat și un autoturism BMW, parcat în apropiere. Agresorul, un tânăr din Peștișani, s-a ales cu dosar penal pentru lovire sau alte violențe și este cercetat în libertate. Poliția s-a autosesizat în acest caz, ancheta fiind coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Tânărul rănit a depus plângere împotriva agresorului. „Tot în No Name a fost și scandalul de săptămână trecută. Tot la No Name și acum. Am fost în club cu verișorul meu, iar la plecare a venit cineva și i-a dat cu sticla în cap. Mi-a lovit și mașina mea, atunci când a dat cu sticla. Sunt și înregistrări video, de pe camerele de supraveghere. Agresorul stă exact lângă Poliție, la Peștișani. Este prietenul celui care a luat bătaie săptămâna trecută. Nu se cunoștea cu verișorul meu, nu s-au certat, nu știu din ce motiv a devenit violent. Emilian a obținut certificat medico-legal, a stat câteva zile în spital”, a declarat Marian, verișorul victimei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.