Un biciclist a fost lovit de portiera unui autoturism, în această dimineață, pe Aleea Digului, din Târgu-Jiu. Acesta este rănit la cap. ”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de o persoană în vârstă de 67 de ani, din comuna Bălești, despre faptul că, pe Aleea Digului din municipiu, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. Din primele cercetări efectuate de către polițiști la fața locului s-a constatat faptul că apelantul, în timp ce avea autoturismul parcat pe aleea Digului, din localitate, ar fi deschis portiera din stânga față, fără a se asigura corespunzător, acroșând un bărbat de 68 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care se deplasa regulamentar pe o bicicletă, către Piața Centrală. În urma impactului, biciclistul s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, rezultând accidentarea acestuia. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Totodată, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind negativ”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.









































