În Defileul Jiului se poate ajunge din Târgu Jiu cu trenul sau cu maşina. De-a lungul întregului traseu legendele şi evocările istorice sunt prezente la tot pasul. Arcina – Târgu Jiul, loc de trecere al Împăratului Traian? Vatră a unui sat dacic încă înainte de cucerirea romană, Târgu Jiul sau Arcina, cum mai era denumit pe atunci, se afla poziţionat între insulele şi pădurile sălbatice formate de apele Jiului, precum şi ale Hodinăului şi Poschiei, afluenţi ai acestuia.
Se oferea astfel un bun adăpost împotriva năvălirilor duşmane. În acest loc se intersectau o serie de artere comerciale ce făceau legătura între Dunăre şi Transilvania. Şi în timpul administraţiei romane în Dacia, zona a cunoscut o intensă circulaţie. Se spune că însuşi împăratul Traian ar fi trecut prin Târgu Jiul de atunci, venind de la Drobeta peste Motru, peste Tismana (unde se află şi astăzi ruinele unei cetăţi) şi ar fi traversat Jiul undeva în dreptul actualei comune Drăguţeşti. De aici
ar fi plecat în direcţia Iezureni, Curtişoara, Bumbeşti-Jiu, unde a staţionat cohorta a 4-a, Cypria şi a ridicat un castru de pamânt reconstruit mai târziu din piatră pe timpul lui Septimius Sever, grosul armatei pornind pe drumul Maghereşti–Bengeşti, până aproape de Râmnicu Vâlcea mai precis la Pons Aluti. Tot de la Bumbeşti, un alt corp al armatei ar fi plecat prin pasul Vâlcan spre Transilvania. Târgu Jiul este menţionat pentru prima dată în anul 1406, sub numele de Jiul, într-o poruncă dată de Mircea cel Bătrân către mânăstirea Tismana.
După trecerea prin Bumbeşti-Jiu, amintit din documente din secolul al XVII-lea sub denumirea de Schela Polatiştii, intrăm în defileu unde, pe malul drept, se pot vedea ruinele mănăstirii Vişina, ctitorie a lui Mircea cel Bătrîn. Aceasta stăpânea întinse teritorii, după cum reiese dintr-un document din anul 1519, prin care Neagoe Basarab confirma drepturile de proprietate.
germani din anul 1916. Cel mai important obiectiv de natură spirituală din defileu este Mănăstirea Lainici, locaş de cult de o mare valoare religioasă, aşezat în pasul Lainici la o altitudine de 450 m. Prima atestare o găsim în „Cronica rimată de la Mănăstirea Prislop”, unde se relatează faptul că Sfântul Nicodim şi-a găsit lăcaş de rugăciune într-o peşteră de pe Valea Jiului. Afirmaţia pare să fie exactă, întrucât la aproximativ 3 km de schitul Locurele se afla peştera Gropului, în muntele cu acelaşi nume.






































