Consilierii județeni, întruniți ieri în ședință extraordinară, au decis desemnarea unui administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al S.C. „Parc Industrial Gorj” S.A. – Bumbești-Jiu. Este vorba despre Valeriu Eugen Lăzărescu, personal contractual în aparatul de specialitate al Consiliului Județean, cu specializare în domeniul tehnic.
„Pentru asigurarea funcționării Consiliului de administrație al S.C. Parc Industrial Gorj S.A. Bumbești-Jiu până la completarea prin selecție a componenței statutare a acestui organ de administrare, Consiliul Județean Gorj, în exercitarea atribuțiilor de autoritate publică tutelară, mandatează reprezentanții Județului Gorj în Adunarea Generală a Acționarilor întreprinderii publice să decidă convocarea de îndată a Adunării Generale a Acționarilor în vederea desemnării domnului Lăzărescu Valeriu Eugen, personal contractual în aparatul de specialitate al Consiliului Județean Gorj, în calitate de administrator provizoriu în Consiliul de administrație al SC Parc Industrial Gorj SA, având în vedere și specializarea pe care o deține în domeniul tehnic, în concordanță cu structura de specialități a membrilor consiliilor de administrație ale întreprinderilor publice reglementată de OUG nr. 109/2011”, se arată în hotărârea adoptată de Consiliul Județean Gorj.
Desemnarea noului administrator vine după ce Ana-Maria Nicolescu și-a prezentat demisia din funcția de membru titular selectat al Adunării Generale a Acționarilor S.C. „Parc Industrial Gorj” S.A. – Bumbești-Jiu. Aceasta a fost numită în funcție în urmă cu doi ani, alături de Ion-Dorin Pârcălăboiu.
Mandatul administratorului provizoriu va fi exercitat pe o durată de maximum 5 luni, cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate.
I.I.







































