18.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 16 mai 2026

Bârcină Junior, arestat 29 de zile

422

Întorsătură de situaţie în cazul fiului omului de afaceri Ion Bârcină (Dan Goeru), care la sfârşitul săptămânii trecute a fost implicat într-un scandal produs în centrul oraşului, el fiind acuzat că a înjunghiat un tânăr căruia i-a pus viaţa în pericol. Iniţial, Paul Bârcină a fost reţinut pentru 24 de ore în baza acuzaţiei de ultraj contra bunelor moravuri, însă apoi a fost lăsat liber.

De abia la sfârşitul zilei de luni lucrurile au luat o întorsătură complet nefavorabilă lui, actele medicale aflate la dispoziţia anchetatorilor arătând că viaţa victimei sale a fost pusă în pericol. Astfel, procurorul de caz a cerut arestarea preventivă a lui Bârcină Junior şi, astfel, ieri, un complet de la Tribunalul Gorj a decis ca acesta să intre pentru 29 de zile în spatele gratiilor. Fiul omului de afaceri este acuzat de tentativă de omor, lucru pe care nu-l recunoaşte, mai ales că victima sa părea la început că nu ar fi deloc pe moarte. Acelaşi lucru l-au susţinut şi rudele Juniorului, care l-au însoţit la audierile de la Tribunal, Paul Bârcină fiind încătuşat în cele din urmă, după ce s-a prezentat singur la Poliţie, în caz contrar riscând să fie căutat de poliţişti, ceea ce i-ar fi îngreunat şi mai mult situaţia.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.