Post de magaziner, scos la concurs de DGASPC Gorj

606

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj organizează concurs în data de 16 decembrie 2024, ora 10:00 (proba scrisă) și 19 decembrie 2024 (proba de interviu), la sediul său din Târgu Jiu, str. Siretului, nr.24, pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post corespunzător unei funcții contractuale de execuție de magaziner cu normă întreagă și durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu Jiu – Compartimentul administrativ-contabilitate.
Înscrierile la concurs se fac până pe data de 4 decembrie 2024 inclusiv, ora 16:30, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecției Copilului Gorj, din Târgu Jiu, strada Siretului, nr.24 – Serviciul resurse umane, salarizare, pentru funcţia publică, prevenire și protecție. Condiții specifice de îndeplinit de către candidat pentru ocuparea unui post de magaziner: absolvent studii medii cu diplomă de bacalaureat; vechime în muncă – minim un an în funcția de gestionar depozit, magaziner sau lucrător gestionar.
Comunicarea rezultatelor finale ale concursului se face în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data susținerii ultimei probe. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și la proba de interviu. Se consideră ”admis” la concurs, candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar de 50 de puncte. La punctaje egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați în această situație vor susține o nouă probă de interviu în urma căreia comisia de concurs va decide asupra candidatului câștigător.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.