Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii de fotbal. Denil Maldonado (27) a deschis scorul din cornerul executat de Alexandru Mitriţă, iar Ştefan Baiaram (68) a adus victoria, tot cu o lovitură de cap, la centrarea lui Nicuşor Bancu. Golul echipei covăsnene a fost înscris de elveţianul Dimitri Oberlin (39). Succesul, extrem de important, a venit datorită atitudinii din repriza secundă, a declarat antrenorul Costel Gâlcă. Deși a arătat mai bine din punct de vedere ofensiv, Craiova a fost vulnerabilă în apărare, dar a devenit stăpână pe situație în ultima parte a confruntării.
,,Era important să câștigăm astăzi. Am început foarte bine, până am marcat. După a fost un alt meci. Am jucat fără control, golul pe care ni l-au dat a fost după o diagonală. Nici Maldonado, nici Mora nu s-au poziționat bine. Ne-a fost teamă să mai ținem de minge. Au venit multe pase greșite și toate au venit în centrul terenului, așa am primit golul. În repriza a doua am avut atitudine, am reușit să marcăm, chiar ne-am mai creat ocazii ca să facem 3-1. Baiaram are o calitate foarte bună, atacă destul de bine careul. E important să câștigăm, cât mai mulți jucători să fie la un nivel cât mai bun”, a spus Gâlcă, la flash-interviu. Pentru Craiova urmează, miercuri, partida cu FCSB, din Cupă, în timp ce în weekend va juca ultimul meci al anului, la Buzău, contra Gloriei.
Cătălin Pasăre







































