A semnat de ziua lui! Nicholas Geană, prezentat de CSM Târgu Jiu

647

Tânărul fotbalist gorjean Nicholas Geană va îmbrăca tricoul formației CSM Târgu Jiu în acest sezon. Fostul mijlocaș al Viitorului a fost prezentat oficial la liderul Ligii 4 din Gorj. A fost un cadou perfect pentru Geană la împlinirea vârstei de 19 ani. El s-a antrenat de ceva vreme cu trupa pregătită de Mario Găman, dar nu a putut fi legitimat. Acum, mijlocașul central a parafat un contract până în vara anului 2027. Deși este încă un jucător ,,crud”, Nicholas se poate lăuda cu experiențe la Liga 3 și Liga 2, după ce a debutat la 15 ani pentru satelitul Viitorului, și la 16 ani în eșalonul secund. Seriozitatea proiectului de la CSM și obiectivele îndrăznețe ale clubului l-au determinat pe Geană să rămână în orașul natal.
,,Am ales să mă alătur familiei CSM Târgu Jiu datorită oamenilor din conducerea clubului, din staff, dar și a jucătorilor din cadrul echipei. Am ales să semnez cu CSM Târgu Jiu și pentru proiectul solid de aici, și nu în ultimul rând pentru că sunt acasă. Obiectivul principal din acest sezon și cunoscut de toată lumea este acela de a promova cu echipa în Liga a 3-a, iar pe plan personal îmi doresc să fiu sănătos și să pot să pun umărul la realizarea obiectivului echipei prin evoluțiile mele, pentru a ne putea bucura la sfârșit alături de suporteri. Sper să fie alături de noi în continuare, iar noi prin evoluțiile și rezultatele noastre să-i mulțumim, pentru că numai în felul acesta vor veni din ce în ce mai mulți să ne urmărească și să ne susțină. Sărbători fericite tuturor și Hai CSM!”, a declarat tânărul jucător pentru site-ul oficial al clubului. Echipa de fotbal se va reuni la jumătatea lunii ianuarie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.